PRIN MAHALAUA PANTELIMONULUI

TANASE 24In copilărie mergeam des cu mama la marginea orașului în mahalaua Pantelimon unde zăboveam destul de mult. Mama ne ducea pe mine și pe fratelel meu, Mihai, aici unde pierdeam vremea în curți mari, pline de vegetație. Din aprilie pină în octombrie aici era paradisul. Locuiam de puțin timp la bloc la Bariera Vergului după ce ne mutaserăm din Obor unde locuiserăm pe str. Popa Lazăr în spatele halei, lîngă fabrica de avioane SET, devenită Mecanică fină. Stăteam peste drum de biserica Sf Nicolae. Simțeam lipsa curții, a pomilor, așa că mama ne ducea acolo să ne jucăm cu copiii din vecinate, să respirăm aer curat și să stăm cu rudele lui tata. Locuiam în primele blocuri care vor forma cartierul Balta Albă pe strada Fildeșului. Nu eram prea fericiți, deși aveam confort de bloc, apă în casă, gaze, WC, sobe cu gaze ( nu caloriferele de mai tîrziu), balcon, pivniță de alimente, etc.

In Pantelimon își aveau casele mai multe rude – bunica, unchi, mătușa mea, care îmi era și nașă, Felesica. Port numele primului ei soț, Stelian. Casele veneau cam vizavi de Cinema COSMOS și de Școala de muzică nr 2, unde eram înscris la clasa de pian. Așa că mama avea un motiv în plus să vină aici. Mă lăsa în clasă adesea și stătea două ceasuri cu Maia (bunica) stînd de vorbă în timp ce ea cosea. O vreme nu am avut pian, așa că exersam pe niște cearceafuri de hîrtie pe care un profesor desenase la scara 1/1/ claviatura. Așa făceam exercițiile de digitațtie. Școala era la capătul liniei tramvaiului 7, lîngă fabrica Koska, ceva mai încoace de stadionul Metalul, unde unchii mei mergeau adesea la meciuri de divizia B. Nu ajungeam în Pantelimon cu tramvaiul 7 pentru că luam de la Bariera Vergului sau de la Patinoar tramvaiul 23 sau 24, ( mie îmi plăcea mai ales 23 care avea vagoane belgiene vechi, de dinainte de război, frumoase, păreau niște jucării). Coboram la Malaxa, ( îi zicea la stație cred 23 august) și treceam peste calea ferată care venea de la Gara Titan. Se vorbea de un accident – o femeie fusese tăiată de tren și se ventilau ipoteze. Dacă a fost un accident sau se sinucisese din dragoste. Ar fi fost gravidă și bărbatul nu a vrut să o ia de nevastă. Povestea putea fi și o sperietoare ca să nu trecem noi copiii peste șină cînd bariera era coborîtă. Cine știe ! Treceam apoi printr-un părculeț pe lîngă Fabrica de sticlă pe stînga și un teren de fotbal pe dreapta unde jucau echipe de cartier. Apoi venea și pe stînga și pe dreapta vegetație, parc, și clădirea unei unei case de cultură tot pe dreapta, mi se pare ridicată pentru Festivalul tineretului din 1953,

Ajungeam pe strada unde locuia bunica. Brusc dădeam de curți cu garduri de lemn, vopsite alb sau verde, cu mulți pomi și copii care băteau mingea pe stradă. Aici locuiau unchii mei, mătuși și Maia, așa cum îi spuneam bunicii, mama lui tata. În TANASE 23Pantelimon i se zicea Coana Lixandrina. În curți era mulți pruni, viță de vie, roșcove, duzi, pruni, dar mai ales vișini. Copilăria mea este legată în amintire de mirosul de vișini, de florile lor în culori splendide primăvara, de gustul lor amărui, acrișor, dulceag. De dulcețuri în borcane, de vișinată în damigene și sticle aflate pe pervaze, pe rafturi, în dulapuri, pretutindeni. Nu se terminau niciodată. Cînd plecam de la acolo mama primea în sacoșă asemenea borcane, să avem și acasă în Bariera Vergului. Mi se cam aplecase de vișine și nu mai voiam să le mănînc. Mama le servea cu un pahar de apă rece din răcitor, (cumpăra dimineața o jumătate de bloc de ghiață la colțul străzii ) pe o farfuriuță, cu linguriță alături cînd avea ca musafir vreo vecină. În curtea bunicii se găsea și un nuc bogat cu o coroana mare, umbroasă. Maia a dat ordin să fie tăiat pentru că nu avea lumină în casă și ea toată ziua lucra la mașina de cusut. Era mîndră că a ajuns croitoreasa cartierului. Toată lumea cosea la ea. Ii slăbise vederea și într-o zi nu am mai găsit nucul. L-am plîns pentru că îmi plăcea să mă cațăr pe crăcile lui pînă în vîrf, spre groaza ei și a mamei. Cert eram mai dotat pentru cațărat în pomi decît pentru exerciții de pian.

Uneori mama mă veghea în clasa de pian într-un scaun în colțul încăperii. Nu nu făceam mari isprăvi, eram cam leneș și fără vocație. Studiam teorie cu o doamnă care vorbea cu accent rusesc. Făceam și solfegiu, învățam să citesc note cu un domn în vîrsta, chel, care se ștergea mereau cu o batistă enormă pe cap. Purta ochelarii lăsați pe vîrful nasului și ne privea pe noi puștii de 6-7 ani pe deasupra lentilelor. Era cumsecade, sfătos, cred că iubea copiii. Din cauza că era bun la suflet și nu ne era teamă de el și făceam multă gălăgie. Nu se supăra. Cîteodată mama mă ducea alături la cinema. Am văzut de ex „Gulliver în țara piticilor”. Ce mă provoca era cum de apăreau pe ecran unele personaje pitice și Gulliver un gigant. Nu îmi trecea prin cap că nici nu era o poveste pentru copiii, lucru pe care aveam să îl descopăr peste 20 de ani, cînd Swift a și devenit una din pasiunile mele literare. Și așa a rămas pînă azi. Am văzut un alt film „Trapez”din care nu am înțeles mare lucru, dar mama l-a urmărit foarte atentă. Era cred cu o prietenă, mama altui copil de la școala de muzică, M-a certat puțin cînd am ieșit reproșîndu-mi că m-am foit tot timpul. Filmul mă plictisise. Imi plăcuseră doar secvențele de circ, culorile, acrobațiile la trapez. Povestea de iubire mă lăsase rece, firește. Am văzut filmul recent pe un canal tv. I-am recunoscut pe Burt Lancaster, Gina Lollobrigida, Tony Curtis. M-a făcut să imi amintesc de mama, de expedițiile noastre în mahalaua Pantelimon, de livezile cu vișini, de lecțiile de pian, de filmele văzute în acel cinematograf îndepărtat, de Maia și de biata mea mamă. Între timp amîndouă s-au prăpădit. Întoarcere în timp, nostalgie pură, ochii umezi.

STELIAN TĂNASE

CITITI SI SERUITI

copyright www.stelian-tanase.ro

Share

0
0

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Dany spune:

    Desi aceste articole se repeta in fiecare an, intotdeauna le recitesc cu placere. Descrieti o lume de mult disparuta cu farmecul si nostalgiile ei. Ati fost norocos sa mai prindeti ceva din atmosfera vechiului Bucuresti.

    • Stelian Tănase spune:

      Asa fac si televiziuniel,reiau anumite progame din diferite ratiuni. In plus, publicul se schimba cam la 6 luni. Rraficul art.este constant la prim 1-a, a 2-a, a 3-a postare, adesea e mai mare la o reeditare.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!