Despre doi dintre copiii reginei Maria gurile rele spun că erau ai prinţului Ştirbey, iubitul ei de o viaţă. Deşi istoria îi acordă mai multă atenţie, rolul jucat de Barbu Ştirbey nu e mic. El este cel care îi telegrafia in 1944 de la Cairo lui Maniu: „Inventaţi de urgenţă un partid comunist!” . Istoricul Neagu Djuvara îl numeşte pe prinţul Barbu Ştirbey o personalitate extraordinară a secolului al XX-lea, despre care în momentul de faţă nu se prea ştie cine a fost cu adevărat: „Omul Ştirbey era într-adevăr foarte interesant şi bine ca persoană, dar şi foarte capabil din punct de vedere politic”. Din cap până în picioare îl descrie memorialistul Ion Varlam, căci prinţul Ştirbey a fost fratele bunicii sale: „Era un om înalt şi subţire, cu ochi de un albastru închis foarte impresionanţi, particularitate subliniată de nişte sprâncene foarte stufoase care nu se despărţeau deasupra nasului, ceea ce îi đădea o oarecare asemănare cu Anthony Eden. Vorbea puţin, era un om discret şi tăcut.”
Prinţul Ştirbey se îndrăgosteşte de prinţesa Maria de Edinburgh atunci când aceasta soseşte la Bucureşti pentru căsătoria cu prinţul moştenitor Ferdinand. Memorialistul Ion Varlam susţine că nici măcar nu-i trecea prin cap că se va putea apropia de ea pentru a-i deveni iubit: „Nu avea de unde să ştie că ea era o femeie atât de, să folosim un eufemism, emancipată în relaţiile cu bărbaţii. Cert e că a fost amorezat lulea de ea din primul moment.” Ion Varlam încearcă să aproximeze momentul în care a început legătura reginei cu prinţul: „Dacă a fost iubitul ei, şi e foarte probabil să fi fost, nimenu nu prea mai neagă lucrul ăsta, probabil s-a întamplat pe la începutul secolului după naşterea principesei Mărioara si a principelui Nicolae.”
Sunt istorici care atribuie două dintre progeniturile reginei Maria, pe Mircea, care a murit în decembrie 1916, şi pe Ileana, lui Barbu Ştirbey. Constantin Argetoianu spune că pintul Carol îi atrage atenţia principesei Ileana că a venit tac-tu! ! Când principesa Ileana se uită pe fereastră, pe aleea Palatului Peleş era prinţul Ştirbey, care avea o audienţă la regele Ferdinand. Asemenea răutăţi se întâmplau în familie, unde relaţia dintre regina Maria şi Barbu Ştirbey era arhicunoscută. Regele Ferdinand acceptase acest triunghi conjugal, de altfel şi el avea micile lui aventuri.
Legătura lor e întreruptă doar pentru câţiva ani, când regina Maria se îndrăgosteşte nebuneşte de un fost căutător de aur canadian, sosit în România cu Crucea Roşie. „Din 1917 până prin 1921, regina Maria e îndrăgostită de Joe Boyle. Barbu Ştirbey a iubit-o sincer. După retragerea lui Joe Boyle din România şi moartea lui puţin mai târziu, relaţia dintre regina Maria şi Barbu Ştirbey este reluată. Au continuat să fie iubiţi chiar şi mai târziu, după restauraţie, după reîntoarcerea lui Carol al II-lea la Bucureşti. Se vor întâlni însă în străinătate, Barbu Ştirbey e silit de gelozia şi resentimentele lui Carol al II-lea să se exileze în Elveţia, dar regina Maria vine să-l vadă aici şi face cu el călătorii în Italia şi Franţa. Regina Maria se stinge în 1938, spre marele regret al lui Barbu Ştirbey, care va mai trăi până în martie 1946.” Ion Varlam îşi aduce aminte, din povestirile mamei sale şi ale surorii ei, despre călătoria lui Barbu Ştirbey de la Cairo, unde acesta şi-a dat seama că dacă România nu are un partid comunist trebuie să-l inventeze. Era vital, credea prinţul Stirbey: „Eu ştiu o grămadă de detalii despre el, dar cel pe care vreau să-l evoc este unul dintre care istoricii nu vorbesc deloc. E vorba de telegrama trimisă de el de la Cairo, unde începuse discuţiile cu englezii, când generalul britanic Wilson l-a informat că, în urma întelegerii dintre americani şi ruşi de la Teheran din decembrie 1944, România trebuie să negocieze cu ruşii. Atunci el i-a trimis lui Maniu: -Inventaţi de urgenţă un partid comunist-.” In palatul prinţului Ştirbey de la Buftea avuseseră loc şi întâlnirile de taină ale regelui Mihai cu complotiştii săi, pentru a pregăti 23 august 1944 şi răsturnarea de la putere a generalului Antonescu.
Prinţul Ştirbey face parte în 1944 şi din delegaţia României la Moscova, condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu. După conferinţa de la Yalta, prima ţară care cade în jocul de domino este România. La Bucureşti, guvernul era condus de generalul Rădescu, sortit pieirii după Conferinţa de la Yalta. Numele despre care se vorbeşte insistent că va forma un nou guvern este cel al prinţului Ştirbey. Moscova spune NU şi-l trimite pe Vîşinski, adjunctul ministrului de Externe, Molotov, să rezolve problema. În 22 martie 1946, Vîşinski dă o mare recepţie la Ambasada sovietică, la care ţine neapărat să participe prinţul Ştirbey. Ion Varlam povesteşte: „N-avea nici o poftă să meargă, s-a eschivat, Vîşinski a insistat foarte mult, Ştirbey se încăpăţânează, dar nevasta lui, o femeie foarte blândă, îi spune: -Nu e bine să jignim pe oamenii aceştia, nu pentru tine, pentru ţară. Mai bine te duci, stai câteva minute şi pleci-. Când uşierul îl anunţă la recepţie pe Barbu Ştirbey, Vîşinski se întoarce imediat, îl primeşte cu braţele întinse, cheamă un fecior să aducă o tavă cu băuturi.
Pe tavă erau şampanie şi cocktailuri, o amestecătură colorată de nu ştiai prea bine ce-i înăuntru. Ia un pahar cu cocktail şi i-l pune lui Barbu Ştirbey în mână, care bea puţin din el. Vîşinski termina frazele de politeţe şi pleacă. Barbu Ştirbey s-a simţit imediat rău.”
Moare a doua zi dimineaţa. Cortegiul său funerar, reunea poate pentru ultima dată o întreagă clasă. Această fie a ales în perioada următoare exilul, fie a putrezit în închisorile comuniste. Moartea lui a venit la timp.
Urmăreşte pe acest subiect episodul din serialul documentar „Bucureşti strict secret ‘ cu titlul „Eminenţa cenuşie”
Bucureşti Strict Secret: „Eminenţa cenuşie” from Stelian Tanase on Vimeo.