SĂ ARZI CA O TORȚĂ PENTRU LIBERTATE

babesPrima dată am văzut un om dîndu-şi foc într-o sală de cinema, în anii 60, la Jurnal. Înainte să ruleze filmul se proiecta un fel de săptămînă pe scurt. Așa se face că am văzut secvența imolării trasă cu camera ascunsă.Poate în filmul documentar „Mondo Cane” – cred, la cinema Timpuri noi. Nu mai știu. Erau oricum imagini insuportabile cu un preot budist arzînd într-o piața din Saigon. S-a sinucis public ca să protesteze împotriva dictaturii generalului Ngo Dinh Diem. Gestul nu mai fusese văzut şi imaginile au şocat lumea întreagă.

Altă incendiere de care am auzit – de data asta nu am avut imagini, trăiam sub regim comunist – a avut loc în ianuarie 1969. Un student din Praga, Jan Pallach, si-a dat foc protestînd împotriva invaziei trupelor Pactului de la Varşovia. Cind am fost la Praga prima dată am fost sa văd locul din piața Venceslas.

Din timp în timp s-a mai auzit despre asemenea sinucideri. Una s-a petrecut în România. La 2 martie 1989 Liviu Cornel Babeş și-a dat foc pe pista de schi Bradu din Poiana Braşov protestînd împotriva regimului Ceauşescu. Purta o pancartă – s-a spus de atunci – pe care scrisese “Stop murder! Braşov =Auschwitz”. Vestea s-a auzit întii la Radio Europa liberă. Mi se pare că s-a întrerupt programul pentru a se da știrea. Se părea că pe o pistă din Poiana Brașov un schior își dăduse foc, așa transmisese un turist străin, dar trebuia confirmat, nimic nu era sigur. S-a revenit în buletinele de știri ulterioare și știrea s-a confirmat.

La București, în cercul in care mă învîrteam gestul lui Liviu Babes a stîrnit admirație și consternare. Era un moment de cotitură, mi-am zis. Protestul venea de la Brașov, acolo unde la 15 nov 1987, cu doi înainte, avuseseră loc protestele muncitorilor și se scandase pentru prima dată – Jos Ceaușescu! Jos comunismul! Brașovul devenise un simbol, o citadela a contestatiei regimului.

Lumea vorbea în șoapta despre ce se întîmplase. În general prefera să ridice din umeri și să tacă. Te considera provocator dacă deschideai discuția. Destui se făceau că nu știu nimic. Am pățit-o la o masa garnisită cu scriitori. Unul mi-a zis superior că ei (cei de la masă) fac literatură, sunt scriitori, nu fac politică și că nu se ocupă citez, de „ieșiri iresponsabile care ne fac rău tuturor!”. Ceilalți au încuviințat și au inchis subiectul. Careva sigur de el si enervat mi-a zis să nu mai colportez zvonuri, nu e nimic adevărat! S-a mîncat apoi într-o tăcere mormintală. M-au privit ca pe un vinovat. Pe bună dreptate. Le stricasem conversația despre dame, băutură și paralele ce urmau să le încaseze în ziua aia de la Fondul literar. Am găsit un pretext și m-am mutat la altă masă…

Liviu Brateș a fost uitat pentru ca gestul s-a petrecut într-o țară în care nu a protestat aproape nimeni. Îi numeri pe degetele de la mîini pe cei curajoși. Amicul meu scriitor a devenit după 1989 un combatant fervent pentru democrație și libertate. Firește pentru că nu mai există niciun risc. Iese și foarte ciștigat pentru că atitudinea lui bravă post-factum. Îi aduce încasări din drepturi de autor, îi conferă premii. Il ajută să face pe moralistul, primește burse, călătorește…Ii permite să facă mai ales caz de el.

Să nu îl uităm pe Liviu Babeș mi se pare astăzi esențial. Da, dar cum!? Nu există filme despre el (am văzut unul ceh despre Jan Pallach). Mă întreb ce fac ICR, CNC-ul, SRTV, TVR. Nu există cărți de ficțiune sau măcar o biografie documentară, nici emisiuni radio-tv. Doar rare și scurte articole la gazetă de evocare. Mă întreb dacă Liviu Babeș există în manualele de istorie.

Liviu Babeș merită mult mai mult decît uitarea! Singularitatea gestului lui într-o lume care trăia cu capul plecat a dus la ignorarea lui de către contemporani. Cei mai mulți au primit în tăcere sacrificiul lui extraordinar și vor să-l facă uitat pentru a nu se pune într-o lumină proastă. Memoria colectivă este viciată. Eroismul și sacrificiul, vorba cuiva – Nu cadrează!

Omagiul meu.

STELIAN TĂNASE

CITEȘTE SI DĂ MAI DEPARTE!

Copyright DESKREPORT

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Florentina Popescu spune:

    Filmul era intr-adevar Mondo Cane; un film cumplit si adevarat care arata, asa cum este, ipocrizia si ticalosia umana; calugarul acela a ars, nemiscat, nu a tipat, nu s-a zvarcolit, pana la „arderea de tot”. A fost cumplit. Iar in clasa politica de atunci, in cea de azi, nu exista nici o tresarire pentru suferinta. Si nici la concetatenii nostri nu prea se vede vreo empatie. Si cred ca este rezultatul fricii de moarte; nu se gandesc la ea, ca si cum ei ar fi vesnici; si de aceea si dorinta de a „apuca” cat mai mult, de a aduna averi, de a se bucura cat se poate de „consumism”, asta pare sa indeparteze finalul inevitabil

  • DAC spune:

    Cred ca L Babes merita RESPECT !
    A face ce e drept intr o lume profund injusta – cum era comunismul- era un act peste curaj.
    Stim -ca romani liberi- sa pretuim ce a facut Babes ?
    Raspunsul general e NU!
    Si explicatia poate e in egoismul ilustrat la ” masa scriitorilor” , valabil in toata societatea romaneasca.
    Nu avem simtul de natie , poate cel mult cel de GASCA!
    Ne lipseste educatia si o istorie de impliniri prin unirea oamenilor, din care TOTI sa aiba de castigat.
    De unde sa incepem?
    Poate de la un muzeu al crimelor comunismului despre care nimeni nu mai spune nimic? (Nu era in programul dlui Johannis ? de ex. )
    Ps
    Exista un monument in Poiana , in memoria lui L Babes?
    In Brasov exista o piata / strada cu numele lui ?
    Se face o comemorare a lui in Bv ?
    Macar atat de ar fi !

Spune-ți opinia, fă-te auzit!