Dl Alexandru Petria publică pe blogul său un text i
ntitulat „Mai au un dram de onoare Liiceanu, Patapievici, Tismăneanu & company? ” Iata continuţul lui. „Aşa-numiţii “Intelectuali ai lui Băsescu” au pierdut partida. Căderea guvernului Ungureanu o să aducă ieşirea lor din viaţa publică. Şi aici mă gândesc la decablarea de la funcţii, de la sinecuri. E o chestiune de timp, desigur. Au mizat pe o alcătuire politică aberantă, un veritabil regim de ocupaţie a României, şi-au bătut joc de inteligenţa şi talentul lor pentru bani, e timpul să stea pe tuşă. Vânzarea are şi o oră a scadenţei, inevitabilă şi binefăcătoare. Că n-o să-şi ceară scuze pentru răul făcut, sunt sigur, la cât sunt de plini de sine.
Acum, au în faţă doar două opţiuni: să-şi dea demisiile sau să aştepte să fie demişi. Prima onorabilă, a doua – o plecare cu coada între picioare. Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este în subordinea guvernului. Vladimir Tismăneanu e cazul să aleagă repejor. Timpul şefiei lui a apus. Ca şi Gabriel Liiceanu, membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Romăn, funcţie unde a fost desemnat de către primul-ministru. Din solidaritate cu Liiceanu, până nu se va ajunge la înlăturarea lor după cea a lui Băsescu, momentan sunt la adăpost fiindcă sunt subordonaţi preşedintelui României, ar fi salubru să elibereze locurile şi Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului, şi vicepreşedintele Mircea Mihăieş. Sunt curios dacă mai au un dram de demnitate ca să-şi prezinte demisiile, când funia le este lângă par.”
Înainte de orice, de demisii, de concedieri, noi numiri, execuţii publice, e necesară o discuţie deschisă. Schimbarea lui X cu Y nu schimbă natura problemei. Ar pleca unii ca să vină alţii la fel de legaţi de oamenii zilei. Altă zi, alţi zei. Temele unei dezbateri ar fi – cum a reuşit Băsescu să îşi afilieze atîtea nume de prestigiu ? E vorba de oameni nici prosti, nici dependenţi pînă atunci cel puţin ( 2005-7) de drogul politicii. Cum de au văzut ei în Băsescu omul providenţial ? Cum de au tăcut cînd derapajele lui au fost evidente şi contraziceau vădit ce susţinuseră public ei pina atunci ? Au fost atraşi de şarmul personal, au fost nişte naivi? E vorba de stipendii sau de vechea atracţie a intelectualilor pentru putere ? Este în adeziunea la persoana lui Basescu complexul celui care se vrea iniţiat, informat despre secretele zeilor? E oportunism pur si simplu, goana după favoruri, sinecuri şi posturi ? E moftul de a fi acolo unde se iau marile decizii ? E teama de vicisitudini care il face pe intelectual să se pună sub pulpana unui personaj puternic? E dependenţa în lumea românească a intelectualilor de politic ? Nu eşti respectat ca artist, intelectual, dacă nu eşti bine conectat cu vîrfurile unui partid, cu diverşi miniştri şi dacă nu le serveşti.E şi problema răspunderilor, de neocolit.
Dl. Petria a mai publicat un text pe blogul d-sale, pe această temă, cînd a propus o „Antologie a ruşinii” conţinind texte ale intelectualilor lui Băsescu, apetria@gmail.com”. Atunci i-am răspuns – „O asemenea antologie este utilă doar ca un capitol într-o istorie a intelectualităţii din România anilor 2000. Dezbaterea în jurul acestei chestiuni “dureroase” trebuie să rămînă strict între intelectuali. Orice invitaţie la o vînătoare de vrăjitoare mi se pare de neacceptat. Oricine se poate înşela şi chiar o face. Mai cred încă în buna credinţă a unora. Nu întotdeauna puterea şi banii explică lucrurile sau le explică doar la suprafaţă. Şi capacitatea de înţelegere limitată a unui fenomen politic contribuie în egală măsură la opţiunile cuiva. În plus, unii îşi doresc cariere mai importante decît ce le oferă piaţa culturală românească, profesorat şi cărţi în tiraje infime. Adică sărăcie şi periferie. Mai explică deriva şi vechiul complex al intelectualului aflat “sub vremi”. Un alt factor este dorinţa de a face parte din “cercul restrîns al puterii”, de a avea acces la Vodă. Exemplul lui Nae Ionescu cu Carol ll e cunoscut. Aventura carlistă a lui Nae a durat pînă cînd s-a văzut pe scările Palatului neprimit de rege aflat în braţele Lupeascăi…Scenă actuală şi azi. Puţini au tras concluziile necesare din această poveste arhicunoscută.”
Regimul Băsescu se apropie de final. O analiză a raporturilor dintre intelectuali şi actualul preşedinte ţine şi aprecierea pe care a o dăm acestor ani. Au fost un eşec sau un succes ? A venit timpul să privim înapoi, cu sau fără mînie. Cert este că uitarea prea rapidă a acestei perioade de istorie politică şi intelectuală românească ar fi o pierdere. Este un prilej rar de a trage bune lecţii pe seama raporturilor dintre intelectuali şi putere în lumea românească şi nu doar pentru ultimii 7 ani.