Sunt născut in Obor, in spatele Halei lui Horia Creangă, pe strada Avrig unde era o maternitate. Primii ani ai copilariei s-au dus in curtea bisericii Sf Nicolae pe strada Popa Lazăr care unește str. Avrig cu Piața Obor – Cîmpul lui Eliade, cum ii zicea multă lume. Aici era pentru mine LUMEA. Negustorii, tarabele, prăvăliile, țăranii care își strigau marfa. În hală găseai pește, carne etc. Afara veneau grădinarii de lingă București mai ales cu fructe și legume dar și meștesugari- rotari, reparatori de chei, tocilari etc. În capul străzii mele se găsea teribila circiumă „La Puiul mamii ! ” Era deschisă nonstop, dar era dedicată mai ales negustorilor, hamalilor, cărăușilor care plecau ultimii din piață, la orele dimineții !
Sigur pentru mine interesul maxim il purta Tirgul de Moși. Cu șandramale, cu motocicliștii de la zidul morții, cu vată de zahar și gogoși, cu călușei, cu tras la tintă, barăci vopsite strident unde evoluau pitici minune, femei cu barbă, șarpele cu pene, scamatori – slăbiciunea mea. La capătul pietei se găseau trăsuri – veneau aici de pe strada Făinari din apropiere. Tirgul acesta nu dispărea niciodată peste an, dar numarul baracilor si distractiilor era mai mic. În scurt timp însă vor dispărea cu totul alungați de regim (suntem in anii 50) care nu iubea deloc tîrgurile – spații ale libertații comerciale și al oamenilor slobozi la gură.
In anii 50 Oborul trăia in agonie, dar eu nu aveam cum să știu. A dispărut ca tîrg îîn anii 70, rămînînd o banală piață de stat, cu prețuri fixe, sărăcăcios și fără minunatul spectacol uman al unui tîrg veritabil. Imaginea acelui Obor pe care am deschis ochii este cea mai puternică imagine pe care am avut-o in prima copilărie și m-a marcat decisiv. Pentru mine imaginea lumii, in esența ei este asta – lumea este un bilci, un tîrg, un talcioc. Un loc foarte aglomerat in care riști să te pierzi ( mi s-a și întîmplat spre disperarea părinților mei), pestriț, zgomotos, viu si foarte colorat, un haos. Nimic din ce ce mi s-a intimplat apoi in viață nu a contrazis această primă imagine din copilărie.
Pentru mine lumea a rămas în esență un tirg, un bilci, un talcioc, un obor. Un mare mișmaș. Imi amintesc că Irina Nicolau spunea odată că dacă vrei să înțelegi Bucureștiul trebuie să vezi două locuri – Oborul și cimitirul Bellu. Perfect adevărat. La tîrg se stringe lumea. Aici poți să măsori civilizația ei. Oamenii schimbă mărfuri, dar mai ales schimbă idei, păreri despre lume și viață. Tîrgurile au făcut lumea așa cum este ea azi. Marile conflicte sunt intotdeauna pentru piețe – un loc unde să vinzi și să cumperi. Fără ele – ca societate și economie – nu exiști. Dar nu vreau să vorbesc prea pe sus, pentru că nici nu e cazul. Lucrurile sunt mult mai simple.
E de înțeles de ce, cînd am putut să călătoresc – niciodată înainte de 1989, numai după am avut ocazia – nu am ratat nici un tîrg, indiferent de profil. Unele amenajate în locuri consacrate lor, ca la Paris, Roma, Londra, Istanbul etc. altele improvizate. M-a interesat prea puțin marfa, cît spectacolul lumii, oamenii de toate rasele, să ascult Babylon-ul tuturor limbilor, să observ gesticulația. Limbajul banilor care trec dintr-o mină într-alta. Misterul orașelor aici il găsești, nu în altă parte. Degeaba flanezi pe Saint Germain-des-Pres, prin lumea subțire și te freci de elita și bontonul parizian. Aici ai să gasești cel mult șiruri de autocare cu turiști americani, nemți sau japonezi. Și ei se înghesuie să cumpere amintiri, kitsch-uri chiar în fața biserici Saint Germains-des-Pres unde Primăria arondismentului a înfipt pe trotuar, preț de 500 metri, chioșcuri din lemn cu marfă de doi bani pentru acei turisti, renunțînd la purismul elitist la care te-ai aștepta în această zonă. A reușit în plus să strimbe nasul burghezilor invadați de vulg.
Sufletul Parisului se găsește în altă parte nu în bd. Saint Germain-des-Pres – ci ila Marceh aux Puces la Porte de Clignancourt, e exemplu, dar și în diverse tirguri pe care le găsești la tot pasul în orice week-end prin toate cartierele. M-am dus acolo des – e drept între vizite prelungite la Louvre, in săli de cinemateca, în librării. Acest suflet la Londra il găsești la Portobello – am locuit intr-un an în vecinătate ca să pot ajunge comod la tirg – cel mai intins din Europa. Tirg specializat in antichități, dar unde găsești ca la orice tirg de toate – de la kitsch-uri și chinezării pină la icoane rusești de secol XVlll, mobilier de colecție, covoare otomane de secole și tot restul. Ca pretutindeni contează lumea, peisajul uman, negustorii, anticarii, clienții, gura cască, și mai puțin ce și cît cumperi și la ce preț.
Imi amintesc un tîrg foarte interesant la NY in South Manhattan, ținut in curtea unui muzeu dedicat istoriei acelei zone. In fiecare week-end acolo se organiza un tirg unde lumea vindea de toate – ce avea prin casă, brutărie, patiserie, borcane cu te miri ce, dulcețuri, zacuscă. Grosul il alc[tuia marfa hand-made, dar și fotografii și reviste vechi, piese de mobilier, lămpi, etc. care aminteau de istoria orașului etc. Tirgul avea ca scop str]ngerea de fonduri suplimentare pentru acel muzeu aflat la inceput si care nu trăia – ca muzeele noastre- din bugetul public.
La NY se organizează cam peste tot tîrguri in weekend. Sunt de toate felurile – și în locațiile cele mai neașteptate. Sunt foarte populare. Cred că se organzează citeva sute, dacă nu mii, săptămînal. În curtea școlilor, a bisericilor, in parcuri, in scuaruri, in mall-uri, etc. Mergeam frecvent la unul care se ținea in curtea unei sinagogi, Marfa era aparte, venea din lumea evreiască și puteai să ai mari și plăcute surprize. Veneau gospodine care vindeau haine, cărți, șerbeturi, dulciuri, prăjituri de casă – foarte gustate. Găseai si lucruri vechi – aparate de radio, telefoane, carti postale etc. – atit de apreciate de colecționari. De altfel ajungeau la prețuri piperate. Unii își vindeau propriile producții – artizani, artisti, pictori. Ideea era că lumea trebuie să se intilnească, să vindă/cumpere ceva, să comunice, să fie impreună, să formeze o comunitate.
Cam asta despre tîrguri. Mă întreb de ce avem atit de puține în București.
STELIAN TĂNASE
CITIȚI ȘI ȘERUIȚI
Copyright www.stelian-tanase.ro
Mi-ar fi plăcut să prind acel spectacol uman…