marquez 1In 2014, trei ani in urmp, murea Gabriel Garcia Marquez. Un scurt remember.

L-am citit demult, în iarna anului 1974, într-o locuință săracă de student între Mătăsari și Matei Vv. Mă mutasem „de acasă” cu femeia pe care o iubeam. Era o casă veche cu mai multe încăperi goale, fără mobiler, ceva halucinant. Ocupam numai una din camere pe care reușisem s-a umplu cu lucruri din pomeni familiale. Am descris -o în „Corpuri de iluminat”. Avea un aspect suprarealist, cu tavanele goale, ferestrele fără perdele, cu podelele desfundate si cu sobe de teracotă frumoase vechi de peste 100 de ani. Locul semăna cu lumea lui Marquez deși ne găseam in mijlocul Bucureștilor. Era frig și nu aveam lemne de foc, etc. Pe atunci iubirea ținea loc de orice. Am citit din roman și în timpul cursei nocturne de tren pe ruta București-Cluj și retur. Am poposit acolo ca să citesc primele mele pagini de proză în public la cenaclul Echinox. Erau cîteva pagini din „Luxul melancoliei” roman apărut după citiva ani.

Să mă întorc la Marquez. În jurul lui era o adevărată isterie printre cititori. Marquez era mai popular ca un rockstar. Nu știu ce tiraj a vîndut in România, cred că mult peste 100 000 de ex. Apăruse in colectia BPT (biblioteca pentru toti) a editurii Minerva. Costa 5 lei, era ediția de buzunar, ( o pîine costa între 2 si 3 lei – erau trei soiuri in comerț, neagră, intermediară, albă ). Cartea era trasă pe hîrtie ieftină, paginile se desprindeau dacă nu o manevrai cu grijă. Pastrez si azi acel exemplar. În trenul de noapte cu amicii mei, literați la inceput de drum toti, am discutat firește tot despre „Un veac de singuratate”. MARQUESNu se putea altfel. Toată lumea spălată, caracuda, cafenelele studențești vorbeau numai despre asta. Studentii la Filosofie aveam o cafenea/bufet în subsolul Facultății de drept, două cămăruțe pline de fum și glasuri. Practic exista un singur subiect – Marquez. Romanul a produs un șoc, o un fel de fascinație. Lumea despre care vorbea, familia colonelui Buendia, satul Macondo. Romanul părea ireal și în felul in care era scris, fară nicio scenă narată în direct, fără dialoguri, etc.

Eram convins (iertare, aveam 21/22 de ani) ) că voi scrie cindva o carte cu un impact asemănător. Nu am făcut-o și nu știu dacă mai am timp să o fac. Marquez venea din găzetarie și din militantismul goșist radical, ca să nu zic chiar comunist. A fost prieten cu Che Guevarra și Fidel Castro, fapt care mi l-a făcut antipatic incă de pe atunci. Nu ca pe colegii mei, care găseau amănuntul demn de toată lauda. Dar ei nu erau ca mine – un reacționar in nuce. Marquez se preumblase prin lume – Bogota, NY, Barcelona, Havana, Ciudad de Mexico – și la 40 de ani a hotărit să se închidă în camera unui hotel și să nu iasă decît după ce va termina cartea vieții lui. A fost „Un veac de singuratate”, povestea bunicului lui, colonel, care l-a crescut.

Nu trebuie să spun că nu l-am iubit. Nu am recitit romanul niciodată. Am cunoscuți care l-au citit de mai multe ori. Nu am parcurs cartea cu încîntarea și frenezia amicilor mei literari. Mi s-a părut obositor, manierist, evazionist, previzibil după ce citeai prima sută de pagini. La început formula – realism magic – captiva, te confisca, exercita un fel de vrajă. În vremea aceea, iarna/primăvara 1974, citeam „Dr.Faustus”de Thomas Mann cu creionul în mînă, fapt care m-a facut destul de imun la literatura lui Marquez. Mi se părea de pe altă planetă și s-a potrivit prea puțin cu scriitorul care deveneam eu cu fiecare zi. Dintre sudamericani – la modă atunci – citeam mai curînd Ernesto Sabato si Vargas Llosa, ultimul rămas și azi preferatul meu.

STELIAN TANASE
CITITI SI SERUITI

Copyright www.stelian-tanase. ro

Alătură-te discuției O singură opinie publicată până acum

  • lavi spune:

    Frumoasa este literatura sudamericana. Mi a placut, pe departe, cel mai mult. Este plina de spirit, de imaginatie, de umor, de lipsa demarcatiei (sau nu) dintre real, ireal si legende etc. Toamna patriarhului am citit o de 4 sau 5 ori, iar pe asturias, cu oameni de porumb, la fel.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!