La vizita precedentă, într-o seară de plictis în hotel, nimeresc la KarlKirche (ridicată ca mulţumire că a scăpat oraşul de ciumă) să ascult Requiem-ul de Mozart. Biserica e neîncalzită. Am simţit frigul pînă în oase. Lumea în paltoane, orchestra şi corul la fel. Acustica aproximativă. Muzicienii, nu de prima mînă – aud fetele din cor gureşe pe un coridor, vorbind ruseşte. Frigul şi execuţia aproximativă, compensate de atmosferă şi decor. O splendidă biserică baroc. Asta a fost data trecută, acum mă duc să văd MozartHauss, unde am mai încercat dată trecută să ajung, dar nu am găsit-o. E undeva în spatele bisericii Sf. Stefan, Domgasse 5.

Am noroc. Trec printr-un gang între două librării, pe o străduţă îngustă, cu clădiri vechi, înalte de 4-5 etaje. Viena de secol XVIII. Aici, la un etaj, a locuit Mozart. L-am ignorat multă vreme considerindu-l un geniu frivol, care nu mai are nimic de spus unui auz din secolul al XX-lea… mozart 1Fals. Cînd am văzut filmul lui Forman, prin anii 80 puţin inainte de 89, am reasculat ce aveam prin casă. Am cumpărat alte discuri – se aduceau la Bucureşti discuri cehoslovace şi ruseşti. L-am redescoperit. Mi s-a întîmplat şi cu Gogol, scriitorul care m-a influenţat cel mai profund. La 20 de ani l-am tratat drept “autor minor”. La 30, după Lucian Raicu cu “Fantasticul banalitatii ” (carte împrumutata de la Paleologu sau Steinhardt), am devenit vasalul lui necondiţionat.

Casa lui Mozart îmi aminteşte puţin de casa lui Goethe, de la Frankfurt. Pesemne au şi fost construite în același timp. Acelaşi aer burghez german, apartamente confortabile, amîndoi ştiau să trăiască. Au avut aparenţa ca sunt perfect integraţi, oameni de succes. Geniul nu trăieşte numai în mansarde sordide, în birturi puturoase, nu sfirşeste neapărat bolnav de TBC. Unora li se întimpla să se bucure de societatea lor, să fie admiraţi. Fac epocă! Pasajul francmasonic, plăcerea jocurilor de noroc, căsătoria, relaţia complicată cu tatăl său, împăraţii Leopold şi Iosif al ll-lea, Curţile lor. Epoca – Horea e tras o pe roată, Prinţul de Saxa Coburg cucereşte Bucureştii, (“nemţii cu coadă” li se spune în Valahia). La Paris e revoluţie. George Washington – primul preşedinte al SUA. Baloanele cu aer încep să se ridice. Mozart creează febril rapirea din serai, Cosi fan tutte, Nunta lui Figaro, Don viena 547Giovanni… Presimţea c-o să moară, sau îl înghesuia viaţa prea scumpă pe care o ducea? În Viena, pe continent, lumea sărise din ţîţîni. Casă banală, pe verticală, muzeul a înghiţit trei etaje, nu doar cel unde a locuit el. Scara interioară, în jurul unor pasarele şi balustrade cu un apartament pe nivel. Are ceva graţios şi fragil. E mai bine expusă decît cea a lui Freud, din Berggasse 19, sărăcăcioasă, refăcută cu mai puţină imaginaţie. Nici la Mozart nu există mobilier, covoare, lămpi, instrumente muzicale, dar atmosfera e bine reconstituită, te prinde. La Freud multă răceală, are ceva din indiferenţa patronului casei. Aici, în jur, clădirile au rămas aceleaşi de pe vremea lui Mozart, cartierul nu şi-a schimbat deloc caracterul… Ies, fac o lungă plimbare. Vrau să revăd coloana ciumaților din apropiere (fragment de jurnal).

STELIAN TĂNASE

CITITI SI SERUITI

copyright www.stelian-tanase.ro

Spune-ți opinia, fă-te auzit!