tanase 41După anul 2008, al izbucnirii crizei financiare, anul 2015 este cel al altei crize de proportii. Al invaziei imigranților, al celor alungați de războiul civil din Siria. E o aici o responsabilitate vădită a SUA și a Europei care nu au dorit să intervină pentru a opri genocidul. Consecința – un val de refugiați care nu mai știu unde să fugă din calea morții. Acum au ales Europa, ruta Balcanilor, cu ținta Occident, mai ales Germania. Nu sunt uitate nici Franța, Marea Britanie, țările cu standardul de viață cel mai ridicat. Dar nu Europa este totuși ținta (160.000 de refugiati, ) ci mai ales Turcia, Liban, Iordania care au deja pe teritoriul lor milioane de refugiați. Sigur unii sunt strict niște refugiați economici, care vin după locuri de munca, locuințe, sisteme de asistență socială bine puse la punct. Ei profită de haosul creat pentru a-și părăsi țările lor sărace și nesigure pentru a ajunge in Occident unde speră să găsească o viață mai bună. Dar cei mai mulți fug din calea războiului, trebuie s-o spunem. Ei se îndreaptă spre zone unde e pace pe jos, în trenuri, cu vasele prin Mediterana, in autobuze, ascunși în TIR-uri, cu orice mijloc.

Europa nu e prea dispusă să dea ceva din ce are – belșug, siguranță – noilor veniți, nici să împartă cu alții. Cu cinismul știut, cu obișnuitul limbaj duplicitar, dă lecții de morală altora și mai ales incearcă să plaseze povara la vecini. România e un asemenea caz, nemembră a spațiului Schengen căreia i s-au găsit o mulțime de obligații. E un examen pe care Bruxelles-ul l-a pierdut deocamdată. Interesele, agendele diferite, uneori contradictorii ale diferitelor state europene au ieșit la suprafață. Politicienii depind de electoratul propriu, nu de cel din țara vecină. Or, populația este agasată, speriată chiar, de valul de refugiați. Și România din 2003 incoace a exportat 3,5 milioane dintre ai săi (din rațiuni economice, alungați de șomaj si sărăcie ) în Occident. Primiți ostil, cu ingrijorare, discriminați. Și era vorba despre o țară europeană, de creștini, de rasă alba, de culturi asemănatoare. Să ne mai mirăm de această reacție negativă, de respingere, vizavi de refugiații veniți din alt spațiu istoric și cultural!?…

Discursurile bombastice, avocățesti, ale politicienilor nu ne țin de cald, fac doar zgomot. În lipsa sincerității în abordarea chestiunii, pe fundalul demagogiei și ipocriziei, cred că nu se va ajunge nicăieri. La fel, in lipsa a unor soluții concrete, de decizii luate la nivel european. Nu separat, pe felii, pe cote pentru fiecare țară. Asta nu va duce la rezultate. Nu va face decît să ridice noi ziduri în Europa. O Europă găsită total nepregătită de invazia acestui val de refugiați la care totuși cancelariile europene se așteptau să vină dar nu au luat nici un fel de măsuri. Expectativa a costat.

STELIAN TANASE

Spune-ți opinia, fă-te auzit!