A MURIT ROMÂNUL TONY de AURORA MARTIN

By 2 martie 2012Zona Libera

Un român a murit. Nu a murit în România, ci a murit în America, răpus de un criminal. Autorităţile au considerat că merită respectul şi ononoarea statului american şi au decretat doliu, coborînd în bernă steagurile de la Washington.

Despre Tony Rădulescu, un român emigrat, în România nu s-a auzit, deşi în America era apreciat drept „modelul soldatului american”. În schimb, majoritatea românilor ştiu cine este Nicolae Romulus Mailat, un alt român emigrat, acuzat de tâlhăririe, agresarea sexuală şi uciderea Giovannei Reggiani în Italia. Pentru faptele sale, el a primit iniţial 29 de ani de detenţie, după care, la cererea avocatului acuzării, închisoare pe viaţă. Pentru faptele sale, noi toţi am primit în faţă dispreţul jurnaliştilor şi politicienilor italieni, care au început să facă generalizărări despre români, generalizari de natură să tulbure echilibrul diplomatic dintre cele două ţări. Faptele lui şi ale altora ca el îi fac pe tinerii oneşti şi studioşi să se ruşineze că sunt români.

Tony Rădulescu a servit cu dăruire şi curaj statul american ca agent de poliţie rutieră şi ca soldat în armată, trimis în misiuni în Iraq şi Afganistan. A murit la datorie, împuşcat de un şofer de camion pe care îl legitima, un criminal, traficant de droguri, eliberat din închisoare, care s-a şi sinucis înainte de a fi anchetat.

Românului i se spunea „Soldatul Tony”, vorbea română, engleză, italiană, spaniolă şi coreană, avea o personalitate foarte puternică şi un simţ al umorului, care îl făceau plăcut atât superiorilor şi colegilor, cât şi celor cărora le dădea, pe lângă amenda contravenţională, o stare de spirit pozitivă, facându-i să mulţumească pentru… pedeapsă. Calităţile profesionale şi cele personale l-au făcut atât de îndrăgit şi de popular, încât era invitat să vorbească în şcoli despre meseria de poliţist.

Îndurerată, întreaga comunitate din Seattle a venit ieri să-i fie alături pe ultimul drum, aducând un omagiu românului al cărui sicriu era învelit în steagul american. În memoria lor, el rămâne drept „cel mai bun dintre cei mai buni”, „genul de persoană pe care oricine şi-ar dori să o aibă în preajmă”.

Despre soldatul Tony nu se va vorbi prea mult la noi, deşi el este nu numai un erou, dar este unul dintre modelele morale care înnobilează imaginea României. Viaţa lui a fost valorizată într-o altă ţară. Se alătură multor nume care ne rămân necunoscute. Soldatul Tony este un erou american de origine română. Statul american a coborît steagurile în bernă, în semn de respect pentru el. Nu este o onoare pentru oricine şi nu este un simplu fapt divers. Este un episod care, povestit tinerilor români, îi poate face să se şi mîndrească de provenienţa lor, nu doar să roşească pentru faptele nesăbuite ale unor conaţionali, în resemnarea de a se fi născut români.

Vorbiţi copiilor despre românul Tony! Despre Mailat s-a vorbit destul!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alătură-te discuției 5 opinii publicate

Spune-ți opinia, fă-te auzit!