1. Cum a ajuns din rus român și din Gulag în Gulag
Până acum câteva săptămâni, habar nu aveam că în Basarabia, mai bine spus, cum era atunci Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a existat o opoziție românească. Am citit, pe net, ceva vag despre un Front Patriotic Național care a funcționat în anii 60-70 și a fost destructurat de către KGB. Printr-o cunoștiință comună, fostul premier moldovean Mircea Druc, am aflat că trăiește în București un domn, Valeriu Graur, unicul supraviețuitor al grupului basarabean de rezistență.
Din Siberia în Giulești
L-am întâlnit pe domnul Graur într-un apartament de bloc, în Giulești. Mi-a povestit, coerent, viața sa. Născut în 1940, la Reni, a copilărit în Siberia de la 6 luni. Familia i-a fost umflată, probabil din cauza unui unchi matern legionar și expediată în Siberia. Despre bunicul din partea tatălui a aflat ulterior că a fost împușcat, printr-o ”decizie administrativă”, în inchisoarea din din Nijni Tail, tot în Siberia. Fusese membru al PNȚ și director de școală sub români, un fleac cât să-l ciuruiască regimul stalinist. Părinții erau atât de speriați să nu fie acuzați de ”naționalism burghez” încât, în timpul deportării au vorbit doar rusește. În timpul deportării familia a fost obligată să muncească în colhozuri, a făcut foamea, iar, după ceva timp s-a stabilit în orașul Tomsk. Junele Valeriu se considera rus și ”om sovietic”, era membru Comsomol (UTC-ul sovietic) și era foarte mândru că locuiește în patria ”socialismului biruitor”. După moartea lui Stalin, părinții au început brusc să vorbească românește, să pomenească despre Basarabia. Fiindcă bunica din partea tatălui se stabilise în România mică, la Călărași, familia Graur a reușit, în 1956, să vină aici, printr-o minune, fiindcă erau rare cazurile de reunire a familiilor. Pentru ”rusul” Valeriu Graur a fost groaznic. Nu mai stătea în țara stahanoviștilor ci la Călărași. A terminat liceul la București și apoi s-a certat cu familia, voia să fie conațional cu cosmonautul Gagarin. De aici începe drumul care îl va duce în Giulești, via Siberia.
180 de grade
Voia să ajungă la Tomsk, ”patria lui”, dar a făcut un popas la Tighina. Rudele sale de aici l-au convins să facă studii superioare și a intrat la facultate, la Tiraspol, la o secție de matematică-fizică, unde se preda în ”limba moldovenească”. Aici a aflat de la colegii săi fii de țărani români, ce nu avuseseră curaj să-i spună părinții: despre deportări, execuții și asimilarea forțată la care erau supuși basarabenii. L-a cunoscut pe un băiat ceva mai mare decât el, Gheorghe Ghimpu, fratele lui Mihai Ghimpu, actualul președinte al Parlamentului Republicii Moldova. După studii, când era profesor la Chișinău, lui Valeriu, care devenise din rus, român, Ghimpu i-a propus să intre într-un grup subversiv.
Securitatea îi toarnă la KGB
Frontul Patriotic Național era organizat conspirativ, membrii nu se cunoșteau toți între ei. Fiecare avea o ”legătură superioară” care îi dădea misiuni. Între ei circulau însă cărți scrise cu grafie latină, se discutau probleme de istorie, se întreținea speranța unei unificări a Basarabiei cu România. După ”declarația de independență” a lui Ceaușescu din 1968 cei aproximativ 250 de membri ai grupului au început să privească spre București, cu speranță. Fondatorul mișcării, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, pe care Valeriu Graur nu îl cunoștea personal, a reușit să facă o vizită la București, în 1971. Scrisese un memoriu către Ceaușescu, în care explica de-a fir a păr la ce persecuții sunt supuși românii basarabeni. A încercat să ia legătura cu ”patriotul” Ceaușescu și s-a dus la Consiliul de Stat al RSR. L-a primit, amabil, un consilier pe nume Predescu. Usatiuc a greșit când a lăsat documentul scris, la registratură. Peste puțin timp, un tovarăș care a decedat anul trecut lovit de tren, Ion Stănescu-Silaghi, președintele Consiuliului Securității Statului al RSR, îi scria un răvaș politicos omolugului său de la KGB, vestitul Yuri Andropov, la care atașase și memoriul lui Usatiuc. E posibil ca Securitatea să fi crezut că e o provocare a KGB.
(VA URMA )
