1977, LUNGA VARĂ FIERBINTE

20181231_080435Vara 1977 – citeva zile de vacanță la mare, de adio. Am isprăvit studenția si intram bun de jug, în „cîmpul muncii”. Tata imi plătise cîteva zile la un hotel. Aici la recepție am auzit intr-o zi venind de pe plajă că ar fi fost un accident urît într-o mină din Valea Jiului. Morți și răniți, dar nimeni nu avea cifre. Părea grav pentru ca niște tovarăși de rang inalt se dusesera urgent acolo. Scînteia de pe pupitrul recepționerului – mutră de delator- ținea la vedere singurul ziar pentru turisti. Ei bine, Scinteia consemna prezenta unei delegatii în Valea Jiului, in frunte cu prim-ministrul Ilie Verdeț. Se adeverea asadar că fusese un accident. Ce să caute Verdeț in Valea Jiului daca nu era vorba de o catastrofă? A doua zi zvonul acesta a suferit modificări. Se părea ca nu era accident ci grevă. O grevă intr-un regim comunist era ceva paradoxal. Nu se zicea că proletariatul deține puterea? Pe scurt- se intimpla ceva ieșit din comun. Minerii intraseră în abataj și nu mai voiau sa iasă din subteran dacă nu li se satisfac revendicările. Era vorba de pensii, salarii, bonificatii. Așa se șușotea pe la colțuri – subiect ultra-sensibil.

Am sperat că de data asta Ceaușescu o incasează și minerii iși vor impune revendicările. Minerii erau invidiați pentru privilegiile pe care le aveau din partea regimului care îi recompensa pentru condițiile grele de lucru. Ciștigau dublu si triplu în raport cu restul populației. Erau organizați, subteranul te obligă la disciplină. In imprejurarea unui protest în masă disciplina se dovedește de mare folos. Minerii erau legați intre ei. De a doua zi știrile au incetat să mai sosească. S-a așternut tăcerea. Citeva mutre suspecte și-au facut aparitia in hotel, m-am mirat. Hotelul era modest, nu era populat de granguri ca sa merite supraveghere. Am vazut doi agenti (mutre inconfundabile) răsfoind registrul unde erau inscrisi clientii. Receptionerul ii slugărea zelos, dindu-le informatii. Altfel își găseau de lucru prin colturi, se faceau ca citesc ziarul sau beau o cafea privind femeile in trecere. De fapt vegheau să nu se deterioreze atmosfera. Ii vinau p-ăia cu zvonurile, cu agitatia, cu provocările. Degeaba am cumpărat de la chiosc ziarele. Nu mentionau nimic despre vreo greva. Radioul si televiziunea nu suflau nici ele o vorbă. In țară domnea calmul, toată suflarea petrecea concedii binemeritate oferite de partid, slavă! Sindicatele isi trimiteau oamenii (era începutul lui august) să se relaxeze in stațiuni, la munte si la mare…Atmosfera părea destinsa, de vacanță. Nimic nu tulbura somnul harnicei clase muncitoare românești. Incepeau pregătirile pentru aniversarea zilei de 23 august, sărbătoarea naționala, cînd toata lumea isi va aduce prinosul de recunostință partidului, în frunte cu tovarășul Nicolae Ceaușescu.

IMG_0931M-am intors acasă după cîteva zile din ultima mea vacanta. Mă gindeam că la Bucuresti o să aflu mai multe. Asa a fost. Se vorbea despre mai multe greve in alte bazine miniere. In Maramures de pildă, explodaseră. Zvonistica facea ravagii, imaginarul colectiv functiona zeiss. Circulau tot felul de scenarii. Era un amestec de speranță – că grevele vor reuși și scăpăm de Ceausescu. Altii erau dezamăgiți ca greva fusese inabusita, tristum post coitum.

Ascultam Europa liberă, seară de seară, poate apare ceva. La postul de radio, lucrurile nu erau limpezi. Fusese sau nu un protest in Valea Jiului? Greva era amintită, dar nu și descrisă, nu existau comentarii sau relatări concrete. Eram cam desumflat și mă intrebam dacă nu cumva Securitatea lansase zvonul cu greva minerilor ca să pescuiască nemulțumiții și să măsoare starea de spirit. Cam pe la jumătatea lunii, poate mai tirziu, Europa libera a difuzat o scrisoare din Valea Jiului, de la un miner, participant la grevă, scrisoare in care povestea ce se intimplase. Da, era adevărat, minerii se revoltaseră. Se baricadaseră în subteran. Cînd au apărut tovarășii de la Bucuresti să parlamenteze, i-au reținut și au cerut să vorbească cu Ceaușescu. Am dedus că fusese deranj mare. La data cind a fost citită scrisoarea însă, greva încetase.

Am aflat mai tirziu detalii. Ceaușescu da, fusese in Vale, și le vorbise minerilor ore în șir. Minerii l-au luat prizonier, i-au cerut explicatii. S-a negociat strins, minerii nu au cedat o iota. Ceaușescu a promis să le indeplineasca cererile- sa abroge legea care ii nemulțumea. L-au eliberat pe „cel mai iubit fiu al poporului”. La final și-au strins mîinile și-au zimbit. Ajuns la București, după ce i-a trecut sperietura, Ceaușescu a intors foaia și a trecut la represalii. A trimis Securitatea să-i imprăstie, să îi aresteze pe capii grevei – cei cu care negociase față in față. A dat ordin să fie anchetați, si concediati. Să fie deportați, scoși din Valea Jiului.

IMG_1146Aveam niste nedumeriri. De ce Occidentul meu iubit, unde visam să ajung odată și odată, ignora situația!? De ce nu ia apărarea minerilor persecutați? De ce presa aia nu scrie nimic despre grevă? Nu aflase oare ce se intimplase ? Avusese loc un mare eveniment din istoria estului Europei. Cea mai mare grevă din lagărul socialist. Nu era puțin lucru. Explicatia celor de la Europa liberă era că izolarea Văii Jiului a facut ca informatiile să nu parvină în Occident. Asta l-a salvat pe Ceausescu si regimul lui atunci, in august 1977. Era o explicatie, de ce nu!? Mai tirziu – in timpul grevelor de la Gdansk – tot in august, 1980, am văzut care a fost situația. Gdansk, port la Baltica, oras deschis, in calea drumurilor comerciale. Era imposibil să ascunzi o grevă. Asta a permis raspindirea informatiilor și accesul în timp real al presei.Mediatizarea i-a obligat pe comunistii polonezi sa actioneze cu retinere. Nu a fost cazul in Valea Jiului.

ceausescu valea jiuluiDar mai era ceva. In 1977, dintre liderii est-europeni, Ceaușescu era preferatul Occidentului. Era susținut, pentru că era considerat opozant al Kremlinului lui Brejnev. In 1979 face o vizita oficiala la Casa alba (mai facuse trei), Valea Jiului era uitată. Agenda strategică a Occidentului era mai importantă decit drepturile omului propovăduite de Jimi Carter, gazda lui de la Casa Alba. Cabinetele de la Paris, Londra, Bonn aveau legături strînse cu Ceaușescu. Firește, cunoșteau natura dictatorială a regimului de la București. Acesta a fost contextul in care mass-media occidentală a ignorat evenimentele din Valea Jiului. Ceaușescu trebuia salvat, menținut la putere. Era prietenul lui Jimi Carter, al guvernului și reginei Marii Britanii, al lui Giscard d’Estaign care venea adesea in vizite particulare să vîneze urși în compania lui Ceaușescu. In 1980 la Gdansk, protestele si negocierile dintre regim si greviști s-au derulat in prezenta a sute de jurnalisti occidentali, (radio, ziare, tv). Rezultatul a fost altul.

defilareIn acel august am stat intr-o noapte la fereastră. Priveam in vecinatate halele fostei Malaxa, atunci împarțită in citeva fabrici, botezate de comunisti „23 august”, „Republica”, „FMUAB”. Peste 10.000 de muncitori erau masați acolo. Ii vedeam dimineața coborînd din tramvaie, inghesuindu-se la porți să-și ponteze cartelele. Intrau in schimb in haine cenușii, cu sufertașele de mîncare în mînă… Pe unii, puțini, îi cunoșteam din cartier, locuiau în zonă. Am aflat de la ei că la Malaxa erau nemulțumiri vechi. Un vecin s-a plins că ii năpădisera securiștii – umblau prin ateliere ca vodă prin lobodă. Dădeai de ei și in closet, citeau mizgălelile de pe pereți. Dacă nu erau sex ci cu Jos Ceausescu! le acopereau cu var. Altul s-a plins că erau tinuti continuu în ședinte. La sindicat, la partid, in hală. Mai mult stăm prin ședinte decit lucrăm. Dacă nu facem planul, ne taie din leafă, să vezi bucluc! Va fi grevă!? l-am intrebat. O incetare a lucrului în Bucuresti nu ar fi putut fi ascunsă? Nu va fi, mi-am raspuns singur, sceptic.Vecinul meu de la scularie, a ridicat din umeri. Nu stia dacă va fi grevă.

A venit si ziua de 23 august și lumea de la Malaxa si din toate fabricile muncitorimea a ieșit la defilare să il aclame pe Ceaușescu. Eram pierduți. Lumea a uitat de greva minerilor – nici nu a contat de fapt. Undeva se făcea un joc mare pe spinarea noastră. Nu avema incotro, trebuia să răbdăm. Răbdăm, dar cit? Și cind te gindești că în Valea Jiului, 1-3 august 1977, putea să cadă Ceaușescu, dar si sa inceapă demontarea blocului sovietic. Situațía era coaptă. A început totuși, 3 ani mai tirziu, în august 1980 la Gdansk.

Fragment din volumul „Sunt un copil al războiului rece” in curs de apariție

STELIAN TANASE
DESKREPORT

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Elena spune:

    Stilul in care sunt descrise întâmplările te captivează și îți face plăcere.Nu am reușit să citesc ultimele volume, vă admir și va ascult demult.Succea.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!