Azi Nicolae Ceausescu ar fi implinit 100 de ani. Un secol. Prin anii 70-80 ai secolului XX abia trecea Anul Nou și românii se trezeau sub un masiv asalt propagandistic. Era ca o canonadă de artilerie. De ce? Ceaușeasca se născuse in 1916 la 7 ianuarie la Găești. Ceaușescu tot în ianuarie, dar pe 26, 1918 la Scornicești.
Niciodată pînă în 1990 nu s-a spus/scris ce vîrstă avea tovarășa. Din cochetaria respectivei, dar și pentru că ea nu dorea să se știe că era mai bătrînă decît el. Scînteia, România liberă etc, se umpleau pînă la saturație cu articole despre ei. Biografiile și faptele lor extraordinare erau redate în amănunt. Sigur că erau falsuri istorice, baliverne, invenții. Nu le credea nimeni și nici nu le citea nimeni. Secția propagandă a CC al PCR putea să raporteze la cabinetul 1 și 2 că și-au îndeplinit misiunea. Cei doi erau prezentați ca niște niste zei în viață, drept marele noroc, marea șansă a poporului român. Se practica un cult al personalitații delirant. Secretarul general al PCR era desenat ca un continuator al 
lui Mircea cel Bătrin, Ștefan cel Mare, Vlad Țepes, Mihai Viteazul. Elena Ceaușescu ca un savant de renume mondial, etc.
Ce mă interesa era retușarea fotografiilor. El apărea mereu cam de aceeași vîrstă, întinerit, arăta cam de 45-50 în fotografiile oficiale. Ea arată cam de 35-40 de ani deși avea 
70. Pot să jur că nici tineri nu au arătat așa. În aceste imagini erau mai subțiri, defectele fizionomiei erau corectate. Erau ca niște staruri Mosfilm. Cu cît îmbătrîneau cu atît intervenția retușerilor era 
mai grosolană. Scînteia și Agerpres munceau din greu ca să le dea o față antedatată, să îi arate tineri și surîzători.
Toată luna ianuarie era o invazie de materiale dedicate familiei conducătoare. Dădeai drumul la radio auzeai un cor cîntind marșuri patriotic, despre „Partidul Ceaușescu Romania”. Puteai să auzi și un moment poetic cu poezii recitate de actori cunoscuți, dedicate celor doi de scriitorii aserviți. Ce sentimente, ce înduioșare, ce mai săltau ritmul și rima ! Deschideai televizorul și vedeai numai imagini cu tovul&tova și epocalele lor vizite în 
străinătate, cu liderii lumii care îi primiseră în capitalele lor. Recepții fastuoase, fanfare, decorații, mulțimi entuziaste pe bulevarde, spectacole de gală. La TVR apărea un crainic care raporta frenetic cifre fabuloase despre nivelul de trai, despre brava noastră industrie care depășea recordurile și cifrele de plan, despre recoltele extraordinare obținute sub conducerea celor doi. După grafice o duceam f bine, eram fericiți. Cei doi, în consecință, erau slăviți de popor.
Campania din ianuarie se încheia la 26 ianuarie cu un mare spectacol omagial la care participau neapărat cei doi Ceaușescu, membrii CC/PCR și guvernului. Pe scenă ( 
la Sala Palatului sau Teatrul Național) intr-o manieră împrumutată din China lui Mao și Coreea lui Kim Ir Sen defilau soldați, proletari, țărani. Se scandau lozinci, se dansa. Brigăzi de agitație rosteau vorbe dulci despre marile realizări sub înțeleapta lor conducere. Din cînd în cînd un actor celebru ieșea in față și recita o poezie dedicată lor. La final toată distribuția se găsea în scenă și cînta/recita ceva înălțător, de laudă multiubitului nostru conducător. Urmau scandarea numelui tovarășului minute în șir și aplauze prelungite. Toată lumea din sală se ridica în picioare. Asta dura pînă cînd tovarășul, urmat de soție, părăsea sala. Moment în care transmisiunea TVR se termina. România se ducea la culcare înjurînd.
Se intimpla asta pentru că Nicolae Ceaușescu stapinea țara. El si clanul sau numeros. Resursa lui de cadre practic inepuizabilă. Prin rude, Nicolae și Elena Ceaușescu au controlat armata, CC al PCR, Securitatea, miliția, justitia, ministerele economice, diplomația, aparatul de partid, guvernul. Clanul îl avea pe Nicolae Ceaușescu drept Godfather, naș, jupîn. In jur pe diferite orbite găsim alte ii acestei mafii. Bobu, Dincă, Dăscălescu, etc. Lor li se adăugau beizadele, cumetri, veri, pretendenți, gineri, etc.
A fost un gang mafiot intru totul. Afacerea lui, prada din care s-a înfruptat, a fost Ro
mânia, pe spatele căreia au trăit. Au exploatat-o și jefuit-o nemilos și sistematic. Mă refer la resurse umane, la bogățiile naturale, la resursele financiare. Țara i-a fost dată la cheie lui Ceaușescu în anii 60. Kremlin-ul i-a considerat pe liderii comuniști români suficient de corupți, ahtiați de putere, versați, cruzi, lipsiți de scrupule, de ideologizati – ca să retragă Armata roșie în 1958 și să ii lase să se descurce singuri. Țara rămînea oricum prizoniera sferei de influență a URSS. Această nomenklatură era o o adunătură de 
gangsteri politici și impostori. Elita veritabilă murise în pușcării sau emigrase. Nomeklatura aceasta (grobiană, incapabilă, antipatriotică, etc) sub conducerea celor doi Ceaușești a demolat Bucureștiul. A dărîmat biserici, a distrus sate, a falimentat economia României.
La finalul dramei, gangul s-a risipit ca și cum nu ar fi existat, deși ținuse țara în chingi mulți ani și erau mulți. La sfîrșitul lunii decembrie 1989, deja ne întrebam cum se întîmplase ce se întîmplase cu noi ? Cum reușiseră acești semianalfabeți, acești lumpeni să ne îngenunchieze, să ne umilească, să ne infometeze, să ne înfricoșeze ? Și cum acceptasem noi toți așa ceva? Intrebări grele, practic, fără răspuns. Clanul s-a împrășiat alungat de valul revoluționar din decembrie 1989. Au rămas doar cei doi, singuri, arestați pe o șosea, închiși, judecați, executați. Au murit impreună, așa cum au nenorocit țara asta – împreună.
STELIAN TĂNASE
CITEȘTE ȘI DĂ MAI DEPARTE!
Copyright DESKREPORT