Piața Universitatii a cedat locul mitingurilor de protest. Aici s-a ridicat baricada in 21/22 decembrie 1989, aici 7 saptamini a fost protestul din aprilie/iunie 1990. Multe întîmplări mari ale ultimilor 30 de ani s-au petrecut aici. Odată cu protestele care au urmat tragediei de la Club Colectiv – care au dus la demisia guvernului Ponta – bucureștenii au preferat Piața Victoriei ca loc de protest. Prezenta sediului Guvernului a dus la această translație. Clădirea pare să mobilizeze ardoarea manifestanților și să-i inspire. Mai nou e înfășată în tricolor – cu ocazia mitingului PSD din 9 iunie. Atunci nu a fost niciun protest, nu a fost ceva spontan, ci o bifă de partid. Participanții au fost aduși din țară cu liste, cu trenuri plătite, cu sendvișuri și sticle de apă. Lume adusă de șefii de organizatii judetene. Pesediști 
care nu au nimic in comun cu Bucureștiul. Aș spune că dimpotrivă. Semănau mai curind cu minerii din 1990/91.
M-am dus aseară să văd ce se intimplă în Piața Victoriei cu gindul sa scandez pînă cînd răgușesc. Din decembrie 1989 pina azi o tot fac cu fiecare protest. Orașul s-a umplut de citeva zile de zvonuri și temeri. Am întîlnit cîteva mii de oameni pe la 19,00 roind prin zonă ca la un picnic in Hyde Park. Atmosferă sărbătorească, prietenoasă, deși îngrijorarea este mare. Se simte încordarea în aer, lumea așteapta să se intîmple ceva rău. Climatul din spațiul public s-a înveninat și nimeni nu știe ce cum se va termina. Prezența tuturor în Piața Victoriei e un semn de vigilență. Ideea raspindită in Piața Victoriei este că depindem de niște nebuni și disperați dispusi să facă orice ca să nu intre la pușcărie și să-și salveze averile. Din păcate ei au puterea.
Cam puțină lume dacă ne raportăm la multimea mesajelor care circula de fb. Diferite grupuri fac o mare agitație, cheamă lumea să protesteze. Diferite personaje cunoscute, fff înflăcărate pe desktop, acasă la o cafea, declară că vor veni negreșit în Piața Victoriei să protesteze, lasind tabieturile sa astepte. Ai impresia că este o mobilizare exemplară, dar nu e așa. Înțeleg de ce lumea are nostalgia protestelor din iarna anului trecut – proteste care au impresionat Europa și i-au obligat pe guvernanți să dea înapoi în fața valului urias de indignare. Eficienta unui protest depinde esențial de numărul celor prezenți. E o chestiune de statistică, de numărătoare. La 10.000 e vax, guvernul nici nu ia în seamă. Cu 100.000 de oameni în stradă e deja o amenințare puternică la adresa puterii. Momentul extraordinar din iarna trecută s-a dus. Nostalgia a rămas, este încă vie.
Gradul de mobilizarea s-a redus simțitor. Lumea bucuresteană pare ca s-a plictisit sa tot protesteze. Una din caracteristicile mulțimii este că obosește repede. Exaltarea se consumă iute, ca o flacără. Politicienii contează pe asta și trag de timp. Pe de alta parte, există o atitudine dublă – de mare efervescență pe fb, de îndemnuri la mari proteste. Cînd vine insă vremea să pleci de acasă spre Piața Victoriei preferi o bere rece pe o terasă, o șuetă cu amicii sau un meci de fotbal la televizor. La limită această atitudine – a celor care agită spiritele dar absentează de la proteste – este o provocare. Ceva mai multă responsabilitate nu ar strica.
Totuși m-am simțit bine aseară în Piața Victoriei. Mulțimea cu totul OK. Destui au venit cu copii, cu cîini, cu bicletele. Nu numai eu m-am simtit bine în acel spatiu. E un fel de acasă. Pentru mulți e o doză de libertate strict necesară, ca spălatul pe dinți dimineața. E o pildă de Europa, de 7 ani de acasă și mai ales de solidaritate. Un lucru de care orice spirit liber are nevoie. Deși nu prea am vorbit unii cu altii, ne-am spus în tăcere – Da, suntem aici, nu am fost nimiciți, încă existăm, nu am emigrat. Rămînem pe baricade. Ce sentiment!…Te face să te simți om măcar pentru cîteva ceasuri. Și nu e puțin!
STELIAN TĂNASE
FOTO www.stelian-tanase.ro
Copyright DESKREPORT