ANASTASIA

Una din datele cele mai tragice din secolul XX a fost 16 iulie 1918 – cind ţarul Nicolae al ll-lea împreună cu familia lui au fost executaţi la Ekaterinbug, de bolşevici. Povestea de mai jos este efectul acelei nopți tragice. Unul dintre cele mai enigmatice. Anastasia a apărut pentru prima dată la Bucureşti și a afirmat că este fiica supravieţuitoare a ultimului ţar rus executat împreună cu familia de bolşevici. Adevărata ei origine a stîrnit controverse timp de aproape un secol în aristrocraţia europeană. A lăsat urme de îndoială pe oriunde a trecut. Mult prea tîrziu a fost elucidat pe deplin, misterul cu privire al tragicul sfărșit al Romanovilor, uciși într-un beci de un pluton de execuţie de bolşevici. Îngropaţi în pustietate şi dezgropaţi pentru a fi topiţi în acid. Anastasia a făcut carieră nu numai în saloanele aristrocratice, ci şi în popor sau la Hollywood.

E o poveste poliţistă, politică şi cu implicaţii senzaţionale a cărei cortină se ridică în 1920 la Bucureşti și se va juca cîţiva ani mai tîrziu la Berlin. Actul final a avut loc în anii 70, când numita Anastasia moare în America. Amintesc că familia imperială a Rusiei a fost prezentă așa cum ne arată imaginile de arhivă in 1914 la Constanța. Surîzătoare debarcînd de pe iahtul imperial, STANDARD care aruncase ancora în port. Aici este întîmpinată de regele Ferdinand şi de regină. Ţarul vine cu toată familia, cu ţarina, cu ţareviciul Aleksei şi copiii, printre care şi Anastasia. Patru ani mai târziu, în 1918, capii revoluţiei bolşevice ţineau familia imperială ostatică într-o casă să din Ekaterinburg, a cărei adresă era secret de stat, şi decid că Romanovii trebuie să dispară. A fost un mascru efectuat cu singe rece în pivnița casei Ipatiev.

În anul următor, în primăvara 1919, la Bucureşti sosesc doi militari ruşi care trecuseră clandestin frontiera, însoţiţi de o femeie. Ei au răspîndit ştirea că ei ar fi adus-o în ţară pe marea ducesă Anastasia, pe care ar fi salvat-o de la moarte. Familia regală a României, rudă apropiată cu cea imperială a Rusiei a trimis să verifice povestea. Speranţa se părea că rasărise la Bucureşti: exista un supraviețuitor al Romanovilor! Cei însărcinaţi cu această misiune sunt inspectorul general al Siguranţei George Bogdan şi fostul ambasador al Rusiei imperiale la Bucureşti, Koziel-Poklewski, rămas în România ca persoană particulară după abdicare țarului. Poklewski nu o știa bine pe prințesa Anastasia deși îl văzuse pe ţar în cîteva rânduri. Regina Maria a căutat pe cineva care o văzuse pe marea ducesă Anastasia și o știa bine de la Curtea din Skt Petersburg. Comisarul și ambasadorul au invitat-o să meargă cu el în mahala pe doamna Nabokov, care lucrase ca infirmieră la spitalul pentru răniţi de război improvizat la Ţarskoe Selo, unde o văzuse pe marea ducesă Anastasia chiar și în 1917. Doamna Nabokov a povestit fiilor ei că persoana pe care o intilnise și care s-a prezentat drept prințesa Anastasia nu ştia ruseşte şi nici una din limbile pe care marile ducese le vorbeau. În schimb, vorbea poloneza. Koziel-Poklewski fiind şi el polonez, a spus despre Anastasia că e o femeie simplă, întrucît vorbea o limbă de periferie urbană. Fostul ambasador este cel însărcinat şi de familia Romanov să verifice dacă aceasta este cu adevărat cine pretinde. Concluzia lui a fost că așa zisa „Anastasia” este o impostoare.

Anastasia a reapărut, susţinîndu-şi povestea, apoi, în 1920, la Berlin. Pretindea că a fost salvată de unul dintre cei care asiguraseră paza exterioară a casei Ipatiev, că s-a căsătorit cu acesta şi că a avut chiar şi un copil cu el, despre care nu se ştie nimic. Purta acum numele de Ceaikovski. Ceaikovksi, soțul, într-adevăr fusese unul dintre gardienii familiei Romanov. Înaintarea Armatei Albe îl făcuse să fugă din Ekaterinburg şi să se întoarcă, polonez fiind, acasă. Era o întreagă aventură să călătoreşti pe atunci în Rusia, trebuia să ai tovarăşi de drum înarmaţi ca să izbîndeşti. S-a întovărăşit cu celălalt militar cu care venise în România, un cazac, şi, la un moment dat, în sudul Rusiei, într-un han, Ceaikovski o vede pe această tînără cu care în scurt timp se căsătorește. I-a impărtășit celulailt planul pornind de la extraordinara asemănare dintre femeie şi marea ducesă Anastasia. Cei doi tovarăşi ai Anastasiei au murit în curînd. Cazacul a fost găsit într-o dimineaţă cu un glonţ în ceafă,. Iar Ceaikovski a căzut sub cuţitul unui rus cu care s-a certat la o beție.

În anul 1920 la Berlin, unde „Anastasia”, internată într-un spital ca bolnavă psihic, se aruncă pe fereastră şi-şi zdrobeşte un maxilar. Începe să se mândrească cu cicatricea rămasă spunînd că este o urmă a gloanţelor tragicei nopţi în care i-a pierit „familia”, Romanovii. Cauza ei este îmbrăţişată la Berlin de mulţi dintre membrii imigraţiei albe ruseşti, dar este susţinută vădit interesată financiar, inclusiv de sora ultimului împărat al Germaniei Wilhelm al II-lea. Au fost şi diverse persoane naive, impresionate de soarta unei –ducese- nenorocite, care au vrut s-o ajute. Este cazul domnului Anderson, om avut, care o ia de soţie, susţinîndu-i financiar alături de alţi –partizani- acţiunile judiciare prin care a încercat să obţină recunoaşterea ei ca fiind fiica ultimului ţar Nicolae al doilea.

În America s-a găsit dovada finală. De fapt era o muncitoare poloneză pe nume Franziska Schanzkowska, născută cu 5 ani mai devreme decît adevărata Anastasia. La 15 ani după moartea ei s-a făcut analiza ADN, care a dovedit că făcuse impostură toata viaţa ei. La moartea acesteia, chiar şi cei mai sceptici au spus: „Dar dacă nenorocita asta e totuşi Anastasia cea adevărată? N-a avut ea un destin tragic?” Mă întreb: „Oare destinul cuiva care e dus să creadă că e altcineva nu e şi el tragic?

STELIAN TANASE

CITITI SI SERUITI

copyright www.stelian-tanase.ro