„Am fost la cimitirul Bellu la inmormintarea lui Ion Gh Maurer. Desi catolic el a fost inmormitat ortodox ptr. că aici Academia a pus la dispoziție un loc de veci. Nimeni nu si-a pus problema confesiunii, dacă cheltuielile s-au acoperit. Zi ploioasa, cu noroi rece pe tălpi. Aleea pricipală plină de foști nomenklaturiști. O ingrămădeala de oficialități din anii 50-80. Bătrini, ieșiti de prin cartierele orașului unde se ascund. Se privesc unii pe altii, după nenumărate conflicte și intrigi pe culoarele puterii. La sfîrşitul vieţii, sunt cu spectrul morţii între ei.
Cu hainele vechi, tocite- semn că pensiile nu le mai ajung. Șoferii care-i duceau – nici nu mai sunt. Se plîng de boli, cu nostalgia pentru vremurile trecute cînd erau ce erau. Au aerul unei secte ieşite din subterane, al unei masonerii jerpelite ieșită pentru citeva ceasuri la lumină. Schimbă parole, lasă incognito-urile pentru adevarătele lor identităţi. Este o bucată ruptă din trecut. Se simt bine pentru că sunt între ai lor. Se văd, se recunosc, se îmbrăţiseaza. Își spun tovarăsul ministru, tovarăsu’ ambasador, ca pe vremuri. Pentru ei timpul s-a oprit în decembrie 1989. Conrneliu Mănescu apare susţinut de braț de Petre Ninosu, senator, ginerele, sprijinit în baston. Pentru aşa ceva, îmi spune Mănescu, merită să ieşi din casă.
Imi pare bine că am venit să văd spectacolul. Am ințeles mai multe despre cavernele istoriei aici – privind aceasta armată de contraziși de istorie, care vin la inmormintări să constate ca se împuţinează. Cei care scapă vii, ies din cimitir, se inserează in viata obișnuită, unde trăiesc o viață care nu mai e a lor. A lor este în trecut. Am un simţămînt al timpului material, concret, epidermic. Un timp care se duce, care are corporalitate. Aceşti foşti minstri, ambasadori, prim-secretari, membri CC, sint duşi. Ei sint vestigiile în carne şi oase, care mai respiră, ale trecutului. Pe ei istoria i-a contrazis, ei sînt de partea rea, urîtă, a istoriei. Mă uit la ei din marginea mulţimii funerare, ascult cîntările. Plouă mărunt, pe jos clisă. Mormintele şi crucile în jur. Mai e o înmormîntare alături şi vocile preoţilor se întretaie. Siluetele celor veniti să asiste la ultima apariție publică a fostului lor șef, Ion Gheorghe Maurer, par confuze…Trecerea timpului, a istoriei care s-a răsturnat, asta e senzația dominantă prin clisa cimitirului Bellu ieri.|
( Fragment de jurnal)
STELIAN TĂNASE
DESKREPORT