Mi-am propus – cind am fost in urma cu ani la Florența ( o singura dată din păcate, în 2008) să scriu despre „povestea de iubire dintre Dante și Beatrice” in ziua cind am vizitat casa poetului. Se află în centrul orasului – austeră, curată. Îmi aduc aminte un graffiti mare pe un zid vecin – LA MORTE E CERTA, LA VITA NO! Mi-am adus cu mine ( cum fac de obicei) imagini foto și cărți. Unele citite, altele rămase in raft pentru altadată. Povestea celor doi mă urmăreste și – din cînd in cind – recapitulez
pentru mine, fără un scop, ce știu despre povestea lor.
E de fapt povestea iubirii lui Dante pentru Beatrice. Nu știm dacă ea l-a remarcat măcar. E o devoțiune totală de unul singur pentru o ființă umană. O poveste cu un singur personaj pină la urmă. Dante indrăgostit fără speranță, de la distanță și pentru totdeauna, de Beatrice, intîi o copilă, apoi o trecătoare, și în fine, o femeie căsătorită. A avut poetul vreun plan să o seducă, să o despartă de soț și să fuga cu ea pentru a trăi împreună cum am citit atitea istorii !? Așa ne imaginăm azi o poveste de iubire – intemeiata pe posesie și carnal, altfel e de neînchipuit. O țîfnă, azi ești ridicol iubind de la distanță pe cineva. Poți să îi scrii, să îi dai telefon, să îi faci curte etc. – așa decurg lucrurile azi. Așa se intelege în lumea modernă, materialistă, obsedată de cantitativ. Să nu uităm că secolul Xlll era fff diferit. Foarte diferit.
Dante a întilnit-o pe Beatrice cind avea 9 ani (!), ea 8, în casa unor prieteni de familie, vecini. O întilnire care i-a schimbat cursul vieții. A mai văzut-o peste cițiva ani, pe o stradă din centrul Florenței in timpul unor serbări. Atit. Fiecare era sortit să se căsătorească cum au hotărit familiile lor încă din copilărie. Era aici un savant joc de interese, de inrudiri care trebuiau să ducă la intărirea poziției familiei respective. Nu am ințeles de ce cele doua familii Alighieri si Portinari – ambele bogate, la virful piramidei florentine – nu si-au căsătorit copiii și au preferat terțe legaturi. Poate vom afla – am fi norocoși- din arhive cîndva.
Pentru istoria literaturii a fost mai bine. Dante a inventat o Beatrice pentru uzul lui personal, pentru poetul care a fost. Dacă ar fi rămas împreună ar fi rezultat un banal mariaj. Din ruptura aceasta a apărut personajul Beatrice, f diferit de cel din închipuirea lui Dante, cred. Despre Beatrice destui s-au intrebat dacă a existat in realitate sau e doar invenția poetului care avea nevoied de o muză de e o ființă perfectă la care să se raporteze, un înger de fapt,imaterial, perfecțiunea întruchipată. Este probabil cea mai puternică poveste de iubire pe care ne-a lasat-o Evul Mediu – un timp care nu este sărac în asemenea povețti de iubire absolută.
Citeva date. Dante, pe numele lui adevarat Durante degli Alighieri, s-a născut la 20 mai 1265 (1 iunie) și s-a stins în noaptea de 13.14/ septembrie 1321. Beatrice se numea Beatrice di Folco Portinari, provenea dintr-o bogată familie florentină. Cf voinței familiei s-a măritat cu Simone dei Bardi, un bancher din aristocrația financiara a Florenței. Folco Portinari, tatăl lui Beatrice, era din același mediu, era florentin prin adopție, Beatrice era una din cele șase fiice ale sale. In Vita Nova, Dante povestește cum a intilnit-o prima dată pe Beatrice, copil fiind. Sufletul lui a fost confiscat de Beatrice. A scris mai tirziu „Din acea zi inainte iubirea pentru ea mi-a robit sufletul .” S-au mai văzut singură dată, 9 ani mai tirziu, pe stradă. De emoție Dante nu reușeste să-i intilnească privirea. Salutul este ratat. De mirare totuși că s-au văzut de atit de puține ori, casele lor fiind invecinate.
Beatrice Portinari s-a măritat cu bancherul Simone dei Bardi in 1287 . Dante îi rămine devotat in forma asta care azi pare mai curind o obsesie, o manie, o boală psihică. De altfel și era deja căsătorit din 1285 cu Gemma Donati – o căsătorie de asemenea hotărita de părinți. Cei doi soți Alighierii au avut 3 copii, după alte surse 4, trei băieți și o fată. Mecanismul inexorabil al tragediei incepe să se invirtă. Tatăl lui Beatrice, Folco Portinari, se stinge in ultima zi a anului 1289. Peste citeva luni, în iunie 1290, Beatrice moare la numai 24 de ani. Pentru Dante moartea ei este un șoc. Scrie poeme, trăiește în suflet cu Beatrice, absența ei este devastatoare pentru el. Versurile plus filele de jurnal vor alcătui cartea dedicată memoriei ei – La Vita Nuova , din 1292, o carte care rememorează întilnirile lor fugare și sentimentele lui pentru ea. Beatrice este un personaj divinizat, nu mai e femeia la care rivnește și pe care a iubit- o. Ea este în ceruri și îl priveste. Această iubire nu are nimic carnal, cei 
doi nu s-au atins , nu s-au sărutat, nu au trăit marital unul cu altul. Asta nu il impiedică pe Dante să i se dedice. Beatrice este fructul interzis, inaccesibil. Să explice oare povestea mentatilitațile Evului Mediu. Era o lume în care femeile sunt inchise in spatele zidurilor, aproape sacre. O lume in care cavaleri rătăcitori și menestreli se devotau unui ideal inalțător, religios și/sau erotic – cu o iubita aflată deasupra omenescului !?
In capodopera sa Divina Comedie, Beatrice este din noi in centru cea care îl insoțește pe poet in lumea de dincolo. Beatrice apare in toate cele trei cărți, și în Infernul, și in Purgatoriul si in Paradisul. E o poveste, cred, care nici azi nu lasă indiferent pe nimeni (desi Divina Comedie are puțini cititori azi). Rămin destule enigme, lucruri rămase neclare. Dincolo de toate astea a rămas ca una dintre cele mai puternice povești de iubire din lumea europeană.
Fragment din volumul „Repertoarul amorului” apartu in 2019 la editura Hyperliteratura.
STELIAN TĂNASE
DESKREPORT