ABDICAREA LUI CUZA, 1866

Cuza are o dubla fata, ca o moneda. Pe de o parte marile lui reforme care stau la baza statului roman modern. Pe de alta – coruptia regimului sau, camarila, jocul de carti, femeile. Sunt tot ale lui, balanta sta in echilibru, cu bune si rele.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (n 1820 ) a abdicat in noaptea de 11/12 februarie 1866. Iată actul semnat in acea noapte pe la ora ora 5,00 – redactat de liberalii complotiști Ion Ghica și CA Rosetti ” Noi, Alexandru loan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi 11(23) Fevruarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domneşti şi a Ministerului ales de popor.”

Împrejurara e plină de lucruri amuzante și dramatice in același timp. De pildă, domnitorul se afla in dormitorul de la etaj al casei Golescu – casă devenită Palat domnesc. In acea noapte nu dormea alături de soția sa Elena, ci de amanta sa, Maria Obrenovici. Avea doi copii cu ea, pe care i-a înfiat imrepuan cu sotia sa. Se vorbea insistent la București că ar fi vrut să instituie o dinastie, Cuza. Bănuiala a fost un ultim argument ca liberalii și conservatorii sa se unească și să îl forțeze să abdice. Tratatului de la Paris evocase aducerea unui principe străin pe tronul de la București. Era o modalitate de a salva Unirea. Altfel s-ar fi desfăcut la încheierea mandatului lui Cuza. S-a și spus că domnitorul ar fi vrut sa se retraga pentru a face loc unui principe străin. Etc. Oricum Unirea risca să fie compromisă, dezavuată de Puterile Garante dacă domnitorul ar fi trecut tronul unuia dintre fii săi cu Maria Obrenovici. Acestea ar fi rațiunile politice ale înlăturării sale.

Militarii din garda palatului au pătruns în dormitor și i-au cerut sa semneze abdicarea. Maria Obrenovici a fost suprinsă dezbrăcata. I s-a cerut să se îmbrace și să părăsească încăperea printre șiruri de soldați întorși cu spatele ca să nu fie văzuta în acea ținută…neprotocolară. Alături, într-o altă incăpere, Elena se găsea cu cei doi copiii ai Mariei Obrenovici. E un aspect curios și penibil al acelei nopți care micșoreaza tragedia momentului. Cuza a semnat actul abdicării pe spatele unuia dintre ofițeri, Constantin Pillat – un protejat al său de altfel. A fost dus cu o trăsură în casa prefectului de București Constantin Ciocîrlan unde a rămas scurtă vreme, apoi dus la palatul Cotroceni penyru mai mare siguranta. A fost scos din țară de Locotentența domnească, după trei zile, spre Brasov, de unde a luat drumul Vienei. Aici se reface triungul conjugal cu Maria Obrenovici și Elena doamna.

Cuza și Elena s-au căsători in 1844. Pentru el a fost o căsătorie din interes. Elena nu putea să aibă copii. Era cutrei ani mai in visrt, EA detine o mar avere, Cuza scapatase la jocurile de carti. Era si cheltuitor. Aventurile lui galante erau numeroase. Cea mai cunoscută pînă in 1860 a fost ce cu sotia caimacamului Moldovei, Cocuța Vogoride, fiica lui Costache Conachi. A fost un scandal.

Cuza și Maria Obrenovici s-au întilnit la Bucuresti. Ea (n.1835) era văduva principelui sîrb Miloș Obrenovici. Era româncă, din Iași, din familia Catargiu (un antiunionist convins, filorus ). In 1860 cînd s-a cunoscut cu domnitorul Cuza (n.1820) era o tînără văduvă (25 de ani) frumoasă, pusă pe aventuri și distracție. Nu avea o bună reputație și a fost înconjurată de oprobiul lumii bune românești care nu vedea cu ochii buni relația ei cu domnitorul Cuza. De altfel Cuza își petrecea o bună parte din timp nu la Palat, ci pe strada Biserica Amzei unde ii cumpărase o casă. Era locul unde se făcea politică, se tranzacționau afaceri la București în anii 1862-1866. Treptat prestigiul lui Cuza s-a erodat, iar susținătorii lui s-au îndepărtat de el. Familiile bune nu au mai frecventat Palatul domnitorului, evenimentele mondene de aici, balurile etc. Cuza s-a trezit izolat. Abdicarea lui a venit firesc.

Cuza a murit în exil la 15 mai 1873 la Heidelberg la numai 53 de ani. Maria Obrenovici s-a desparțit de Cuza în 1870. S-a aciuit la Curtea Imperială din Berlin pe lîngă Augusta, soția kaiserului Wilhelm l. S-a sinucis la Dresda în 1876. Unii spun pentru că suferea de cancer, alții nu exclud un asasinat pe motiv de spionaj în favoarea Rusiei deconspirat de Serviciul secret german.

Unul din textele mele favorite, „Conu Leonida față cu reacțiunea „rememorează chiar la începul piesei felul cum a aflat Leonida despre abdicarea ui Cuza, anume citind ” Aurora Democratică ” O deschiz… şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: ’11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!’ „(…) „Scoală, c-a venit libertatea la putere!'(…) Miţule, şi…hai şi noi pe la revuluţie! ” (…) ” Să te ferească Dumnezeu de furia poporului!… (…) Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume…” (…) „Cît gîndeşti c-a ţinut toiul revuluţiei?”…Efimița – Pînă seara. Leonida – Trei săptămâni de zile, domnule. Efimița – Nu mă-nnebuni, soro! Leonida – Ce te gândeşti dumneata, că a fost aşa un bagatel lucru?”

Cam așa a ramas după cîtiva ani in memoria colectivă ce se întîmplase în noaptea de 11/12 februarie 1866
Fragment din volumul „Repertoarul amorului”, editura Hyperliteratura.

Il gasiti in rețelele de librării Carturesti, Diverta si Humanitas. De asemenea on-line – pe elefant.ro libris.ro. esteto.ro hyperliteratura.ro carturesti.ro

DESKREPORT