ABERAȚIILE LUI BACALBAȘA

bacalbasa nicolaeAm ales pentru astăzi la rubrica „Să stăm de vorbă” un scurt fragment din interviul dat de deputatul PSD Nicolae Bacalbasa unei televiziuni locale.

Aștept ca de obicei comentariile dvs pro și contra.

„Practic, suntem intoxicaţi de către stăpânii noştri care ne călăresc. N-aş vrea să spun stăpânii noştri coloniali din cadrul Germano – Franţei şi coloniile ei, actuale sau cele pe care doreşte să li se subordoneze în întregime. Stăpânii noştri au reuşit să creeze un aparat de represiune controlat, culmea, de autohtoni, de românaşi de-ai noştri pe care, iarăşi, eu nu-i consider, ca şi pe domnul preşedinte, a fi români şi a ne ţine ca pe nişte căţei care trebuie subordonaţi, cu nasul în rahat. De aici şi MCV, care este o golănie ordinară, de aici este şi banditismul neacceptării României în Schengen”

„Una este prestația unui provocator profesional, cum este din nefericire președintele acestei țări, ales, în ce condiții ales ar fi multe discuții, dar ales și care încalcă Constituția României, care batjocorește voința populară și pentru care faptul că Guvernul și Parlamentul sunt rezultatele unei opțiuni populare nu are nicio importanță. Pentru că dacă disprețuiești românii, nu poți să aplici o regulă numită democrație unei structuri pe care o disprețuiești. Nici nu pot să îl învinovățesc. Germania a infiltrat timp de decenii, pentru că deși Hitler a fost la putere numai 12 ani, poporul german, până în 1970, în proporție de 70%, era pro-Hitlerist”
DESKREPORT

Alătură-te discuției 8 opinii publicate

  • Ion spune:

    Ce opinie poti exprima la o asemenea gândire rudimentară. Este posibil ca omu s-o fi luat-o razna!

  • Florin Daniel spune:

    Acesta este românul Bacalbasa, apărătorul de neam și țara, patriotul ce s-a ivit din „rezultatul” voinței poporului. Cutremurator sa mai fie și adevărat. L-a cautat cineva pe ăsta la mansardă în ultima vreme?

  • Maria spune:

    JALNIC SI PERICULOS!

    • mihai grigore spune:

      Saracu, dom doctor de galati! Din prea multa iubire de animale, cred ca s-a cam comfuzionat putin mai mult! Dumnezeu sa-l iepure!!!

  • Daniela Stan spune:

    Medic fiind at trebui sa stie ca e periculos sa nu isi urmeze tratamentul.Lipsa distonocalmului, se pare ca creeaza stari de delir. Oricum asa o atitudine primitiva eu inca nu am vazut.De acest soi de primitivi trebuie scapat cu orice pret. Rusine!!!!

  • Daniela Stan spune:

    Medic fiind at trebui sa stie ca e periculos sa nu isi urmeze tratamentul.Lipsa distonocalmului, se pare ca creeaza stari de delir. Oricum asa o atitudine primitiva eu inca nu am vazut.De acest soi de primitivi trebuie scapat cu orice pret. Rusine!!!!l

  • Geta Purdea spune:

    nu este prostie, e mai rau, este o spoiala de cunostinte acoperita bine cu patriotism de susanea, cu accente belicoase desprinse din Caragiale , E o mare, proasta figura ce se da mare intelectual , doctor , scriitor,,etc > Mare pericol>..

  • Bogdan spune:

    Medicii mai vizibili din parlament sunt dezamagitori. Sunt la PSD, au cam acelasi discurs si filozofie parca ar fi frati . Ma refer desigur la Bacalbasa si( Mitraliera) Radulescu.Sunt manati de aceeasi manie proletara ,nimfomanie discursiva si agresivitate. Se vede ca provin din educatia comunista caci detecteaza usor dusmanii poporului ; nazisti ,capitalisti nesatiosi ,uneltele vestului putred si nociv. Saracul nostru popor condus spre prosperitate de un PSD imaculat cu conducatori morali ,luminati si cu viziune nu intelege binele care i se face si se da cu cotropitorii sasi si occidentali.Astia sunt doctorii ,asta-i noua burghezie proletara, acesta-i noul PCR degradat intr-o comportare mafiota.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!