ADEVĂRUL LIVE CU STELIAN TĂNASE

coperta Sunt un copil al RR*** Urmăriți mai jos citeva fragmente transcrise si înregistrarea video integrala a interviului realizat de jurnalistul Radu Eremia, cu Stelian Tanase, pentru Adevărul live.

„DESTINUL MEU A FOST INFLUENTAT DE CARTILE CARE MI-AU FOST INTERZISE”.

DESKREPORT

Stelian Tănase, scriitor şi politolog, a vorbit, luni, la Adevărul Live, plecând de la volumul „Sunt un copil al Războiului Rece”, despre propria percepţie a perioadei comuniste şi cum i-a fost influenţată viaţa de evenimentele din ultimele decenii ale fostului regim. De asemenea, scriitorul a prezentat şi planurile sale privind volumele aflate în pregătire.

ST – „Sunt un copil al Războiului Rece” a fost scrisă înainte de pandemie şi a apărut în luna aprilie. O carte scrisă în pandemie şi apărută în septembrie a fost „Repertoarul amorului”, volumul al II-lea. Anul trecut volumul I a fost un best seller. Când eram aproape de pandemie, mă apropiam de sfârşitul „Sunt un copil al Războiului Rece”. Am avut o dilemă dură, editura Corint şi autorul, dacă să o lansăm, aşa cum ne-am propus înainte de pandemie sau să ne oprim şi să aşteptăm terminarea pandemiei. Am convenit că e o provocare interesantă, care pune probleme editorului. Lbrăriile erau închise. Era un paradox. – Războiul Rece s-a încheiat în decembrie 1989, la Malta, când Bush şi Gorbaciov au dat comunicat şi spus că „Războiul Rece s-a încheiat”. Ceea ce însemna că toate regulile după care noi trăisem decenii nu mai erau. Când eu m-am născut în 1952, pe 17 februarie, un anumit Ian Flemming scria paginile din „Casino Royale”, primul volum din seria James Bond. El fusese agent de informaţii. Mi s-a părut un fel de simbol.
ST – Interesul meu în carte a fost să văd cum s-a intersectat mica noastră lume de la Bucureşti, de la Obor sau Bariera Vergului, cu ceea ce se întâmpla la nivel internaţional, adică confruntarea dintre cei doi granzi. Aveau vreun impact lumile îndepărtate (războiul din Vietnam, criza rachetelor din Cuba) pentru o ţară mică şi pentru cei dintr-un colţ de Bucureşti? Asta a fost întrebarea cărţii. Au fost evenimente care au influenţat categoric vieţile noastre. .
ST – Când a căzut regimul aveam 37 de ani. Aveam o carte apărută, că nu s-a făcut nicio lansare, pentru că nu erau încurajaţi scriitorii să apară în public. Aveam două romane – Playback şi Corpuri de iluminat – care au fost interzise, adică le-am predat editurii şi au venit cu nu pe ele. A urmat o anchetă a Securităţii, a urmat un filaj de mai mulţi ani, telefoanele ascultate. Am publicat o carte şi o voi reedita, despre urmărirea mea informativă. În dosarul meu de Securitate apare că în martie 1983 am fost pus sub urmărire, exact după predarea romanului. (…) Toate apar în dosarul meu. Destinul meu a fost influenţat de cărţile care mi-au fost interzise. Mai ales „Playback”, care avea un personaj important din partid şi un securist care-l urmărea, iar tovarăşii spuneau că Securitatea nu urmăreşte oamenii importanţi, ceea ce era foarte fals. Unora le punea şi microfoane în dormitor, cum e cazul lui Ştefan Andrei. Elena Ceauşescu era curioasă să afle obiceiurile sexuale ale cucoanelor diin jurul ei. Să le aibă la mână.

ST – O carte îţi schimbă destinul. Eu nu voiam să fac politică. Eram apolitic complet. Pe vremea aceea trebuia să te dai cu comuniştii dacă voiai să publici şi să scrii conform preceptelor oficiale. Trebuia să te ticăloşeşti ca să ai un apartament în Bucureşti sau un post. Eu am fost profesor la ţară un an. Nu puteai opta ce să faci. Era un fel de muncă forţată, sub masca faptului că trebuie să-ţi plăteşti cursurile din anii de facultate. Problema e că distrugeai vârfurile în cei trei ani de muncă la ţară. Oamenii legaţi de sistem obţineau posturi în Bucureşti. Încălcau legea. Pentru că era fata generalului sau ginerele cuiva imediat se rezolva. Era o inegalitate socială vădită. Era condiţionată politic şi social.
ST – Mai ales în partea de final, când ne pregăteam mental să cunoaştem căderea regimului şi vedeam ce fac actorii mondiali, ne uitam mai puţin la ceea ce apărea la chioşcul de ziare şi mai mult la cei din exterior. Eram toţi conectaţi la Europa Liberă. Şi la telefon discutam despre ce se vorbea la Europa Liberă. Mie cineva mi-a sus la telefon că Reagan a vorbit de „Imperiul Răului”. Discutam mai mult despre asta decât despre ce muzică ascultam sau ce făceam în fiecare zi.

ST – În facultate eram complet depolitizat. Nu visam decât să fac filosofie şi mai ales să scriu literatură. Nimic politic. Perioada a trecut în 1983 când a fost refuzat Playback. Atunci am început un război cu cenzura, una din instituţiile esenţiale ale regimului. Cenzura, Securitatea şi Propaganda erau cele trei instituţii, nu partidul sau administraţia. (..) M-am politizat pas cu pas. După ce am fost chemat la vorbitor de securişti, am devenit anti-regim total.

Citeste mai mult: adev.ro/qi2z52

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Dan Nicolescu spune:

    Una din cartile pe care le tin drept esentiale pentru intelegerea esentei criminale a comunsimului romanesc este ” Clientii lui Tanti Varvara ” . Sint si un propagandist si difuzator al ei, in comunitate romaneasca de aici din Boston , California si Toronto.

    ” …. Atunci am început un război cu cenzura, una din instituţiile esenţiale ale regimului. Cenzura, Securitatea şi Propaganda erau cele trei instituţii, nu partidul sau administraţia. ..”
    Formularea este gresita, stimate dle Tanase, si poate provoca nenintelegeri. Rolul conducator al Partidului si intarirea acestuia pe masura avansarii catre comunism, nu era o vorba goala in comunism. Partidul era totul, activistii de partide, dela maruntii activisti ai UTC ( care , cum spunea un vechi ppreiten, ” trebui omoriti din fasa ” ) , pina la primii secretari de judete si cei din aparatul CC , exercitau un control nemilos, erau neiertatori cum numai idiotii si criminalii care datorau totul ” PARTIDULUI ” puteai fi. Cenazura, Securitate si Propaganda, erau brate, arme ale Partidului, nu faceauniic de capul lor.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!