ANTOLOGIA RUŞINII – EDIŢIA BĂSESCU

Urmăresc cu interes o dezbatere pe facebook. Cineva scrie ” Mă gândesc să alcătuiesc o antologie a ruşinii, după exemplul lui Virgil Ierunca, în care să includ intelectualii care l-au ridicat în slăvi pe Băsescu. Orice semnalare a unui text „ruşinos” este binevenită. Cei ce doresc, pot s-o facă şi aici apetria@gmail.com”. Iată cîteva remarci …” Cărtărescu, Patapievici,Pleşu,Liiceanu​ sunt intelectualii care au pus botu’ la banii şi privilegiile oferite de javră…” Alta “… e vorba, îndeosebi, de intelectuali mai cunoscuţi… Ca formatori de opinie, aceştia pot deveni extrem de nocivi prin pupincurismul practicat. Un exemplu… ar fi Pleşu, ale cărui texte, excelente altfel, nu pot fi receptate ca atare datorită servilismului autorului faţă de regimul băsescului….”. Şi asemenea comentarii continuă.

O asemenea antologie este utilă doar ca un capitol într-o istorie a intelectualităţii din Romania anilor 2000. Dezbaterea în jurul acestei chestiuni “dureroase” trebuie să rămînă strict între intelectuali. Orice invitaţie la o vînătoare de vrăjitoare mi se pare de neacceptat. Oricine se poate înşela şi chiar o face. Mai cred încă în buna credinţă a unora. Nu întotdeauna puterea şi banii explică lucrurile sau le explică doar la suprafaţă. Şi capacitatea de înţelegere limitată a unui fenomen politic contribuie în egală măsură la opţiunile cuiva. În plus, unii îşi doresc cariere mai importante decît ce le oferă piaţa culturală românească, profesorat şi cărţi în tiraje infime. Adică sărăcie şi periferie. Mai explică deriva şi vechiul complex al intelectualului aflat “sub vremi”. Un alt factor este dorinţa de a face parte din “cercul restrîns al puterii”, de a avea acces la Vodă. Exemplul lui Nae Ionescu cu Carol ll e cunoscut. Aventura carlistă a lui Nae a durat pînă cînd s-a văzut pe scările Palatului neprimit de rege aflat în braţele Lupeascăi…Scenă actuală şi azi. Puţini au tras concluziile necesare din această poveste arhicunoscută.

Alătură-te discuției 12 opinii publicate

  • un intelectual rasat poate influenta politicac unei tari!nu au nici o scuza acesti domni!un elitist trebuie sa vegheze la binele cetati si sa snctioneze greselile celor la putere! pseudolepadarea de comunism a lui basesc i-a pacalit pe acesti domni! observ ca intelectualii cu blazon nu au facut greselile aservitilor puterii si nici nu puteau sa o faca este vorba de radacina intelectuala si aristocrata a acestora.nu judec pe nimeni ,insa cred ca intelectualitatea si elitele pot ajuta o tara sa se indrepte.le mai dau o sansa deoarece ii respect si am nevoie ca roman de acesti oameni care uneori mai gresesc!

  • Mihai Martin spune:

    Absolut de acord, maestre. Nu avem nevoie de o vanatoare de vrajitoare. Exemplul lui Nae Ionescu este foarte bine ales si sugestiv. Eu sunt un antibasescian convins, insa i-as intreba pe cei care considera utila aceasta lista a rusinii: nu ar fi mai util, acum, in ceasul al 12-lea, sa se implice altfel in ” lupta ” antibasescu si ai lui?

  • Pop Horia spune:

    Intelectualii ar trebui sa fie „varful de lance” al acelei socitati civile care lipseste din peisajul nostru.Societatea civila ar trebui sa fie o putere ,neoficiala,a statului.Ma intereseaza mai putin trecutul ci mai mult sper in viitor intr-o socitate civila nu atat anti Basescu cau anti oricine ci PRO ROMANIA.

  • Domnule Tănase, deoarece este vorba de iniţiativa mea, aş vrea să aduc o clarificare- nu intenţionez să deschid o vânătoare de vrăjitoare, ci doar să arăt doar comportarea unor intelectuali în nişte vremuri tulburi. O să lucrez „cu materialul clientului”, fără comentarii prea multe. Disoluţia entităţii care se numeşte România, stat mi-e greu să-i zic, se datorează şi „intelectualilor lui Băsescu”. Care au o vină importantă.

  • D-le Tanase: ati vrea sa ne intoarcem, deci, la „Numele Trandafirului”? …Eu agreez ideea d-lui Petria, nu pt a porni vreo vinatoare, nici macar de vrajitoare, ci pt a expune ceea ce este de expus, in fata publicului. Adevarul nu poate apartine numai elitelor, ar insemna sa nu mai fie adevar. Asa cum am spus, formatorii de opinie pot fi extrem de nocivi daca nu au verticalitate; ei trebuie sa mentina spiritul civic in forma, nu sa-l adoarma.
    O culegere de texte ale unor cunoscuti pupincuristi nu va fi o condamnare a lor, nici macar o judecata publica- desi pe asta o au oricum, datorita activitatii lor – ci o simpla trecere in revista a unor atitudini.
    Daca opinia publica ii va condamna, ulterior, pe unii sau pe altii, nu e in dreptul nimanui nici sa urmareasca, nici sa opreasca.
    NIHIL SINE DEO, NIHIL SINE REX, NIHIL SINE LEX!

  • vasile barlan spune:

    Ciudate mai sunt caile Domnului?! Ar trebui adusi si cei care au „slavit” pe fostii „escu” si deasemeni si pe cei care si-au schimbat parearea (mai intai au „aruncat cu piatra” pt ca mai apoi sa pupe locul –bineinteles prin comparatia a doua rele…)

  • Eu aş porni o „vânătoare” – de ce nu? Mecenatul antic nu are nimic în comun cu sponsorizarea ocultă de azi. Până la urmă, puterea nu-i a lui Băsescu pe veci, acesta va dispărea din punct de vedere fizic la un moment dat, pentru că nu este nemuritor.
    Ideea lui Petria mi se pare excelentă; o antologie de acst fel ar fi utilă inclusiv sociologilor.

  • Nick spune:

    Andrei Ple;u spune intr-un interviu acordat pe un blog, interviu citat insa de multe ziare, ca a simtit demult ca Basescu ii dispretuieste pe intelectuali. Prea putin, prea tarziu, domnule Plesu.
    Ma intreb ce impact ar fi avut o astfel de atitudine critica atunci cand Basescu a inventat ineptia cu „pun premier pe cine vreau eu, nu conteaza majoritatea” sau cand si-a comandat partid de traseisti in Parlament, sau cand si-a trimis fiica semi-analfabeta in Parlamentul European, sau cand….

  • Întrebarea care se pune: Pe cine nu dispreţuieşte , nu numai Băsescu, ci întreaga putere actuală? Dacă ar merge „ţara” aşa cum am visat cândva, nimeni nu ar avea de comnetat câtuşi de puţin, indiferent dacă puterea agreează intelectualitatea sau ba, dar din moment ce mergem „ca dracu” nu ai cum să nu te întrebi: Cine e de vină şi mai ales ce avem de făcut pentru a îndrepta lucrurile?Din moment ce „puterea” nu face altceva decât să-şi vadă de propriile interese, fără să aplece urechea şi la propunerile(nu numai ale opoziţiei) altora, nu avem altceva de făcut decât să căutăm noi, plebea, să facem ceva. Aici nu e vorba despre vânătoare de vrăjitoare. Nu! E vorba de o iniţiativă lăudabilă dealtfel, din care „cei de sus” trebuie să înţeleagă că drumul ales de către ei e total greşit…ducându-ne direct la…Şi culmea că nu le pasă!!!! Asta doare cel mai tare…

  • iulia ralia spune:

    Problema este a puterii si a banului.
    Unde le situezi fata de calitatea ta de intelectual.
    Cand banul curge, uiţi, uiţi.

  • Ionea spune:

    Dacă pornim la vânătoare de vrăjitoare, prima vrăjitoare portocalie în dungi este chiar Stelian Tănase. Apoi Mircea Dinescu. De semnatarii opiniilor din Adevărul, ce să mai vorbim? Site-ul editurii for-you recomandă două articole de Andrei Pleşu. Unul îl înjură foarte neprotocolar pe Preafericitul Patriarh Daniel, altul care înjură poporul român că din cauza lui nu beneficiem de genialitatea celui viclean şi a găştii sale.

Leave a Reply to vasile barlan Cancel Reply