ARUNCĂ-TE BĂ! de TOMA ROMAN JR.

Acum vreo săptămână, am văzut o chestie comică și teribilă în același timp. Luat cu diverse daraveli politice, nu am avut timp să scriu despre ea, dar o fac acum.
În timp ce mergeam să beau o bere în Centrul Vechi, am văzut multă lume adunată în fața șantierului de la Teatrul Național. Fără să mă controlez, exact ca o babă cu capot care cască gura la vecinul beat care își caftește nevasta, am fost tras de o sfoară invizibilă să văd ce se întâmplă, lăsându-mi baltă amicii care mă așteptau la ședința de hidratare.
Un june cu plete, gol pușcă, se cocoțase pe o macara, că așa e la modă în ultima vreme, atunci când vrei ceva, de la butelie până la stoparea încălzirii globale, să te sui pe un acoperiș, un stâlp sau măcar un gard. Tânărul exbiționist, din câte am văzut atunci și am aflat ulterior, voia să protesteze împotriva traficului aglomerat, cerea reintroducerea mersului cu cai prin oraș și cerea pace în lume. În subsidiar, am bănuiala că își dorea să demonstreze că e bine dotat sexual, nu are rău de înălțime (stătea cam la 20 de metri) și credea că o să fie selectat la ”Românii au talent”, fiindcă zbiera de sus, mai ceva ca o mierlă, ever-green-uri precum ”Un copac cu flori” sau ”Give peace a chance”. Fiind momentul lui de glorie, stătea ba în poziția lotusului, ba în ipostaze Cristice, ca și cum ar fi fost crucificat, lucru care dădea bine televiziunilor apărute oportun. Până aici, totul spectaculos, dar nimic extraordinar. În fiecare oraș mare apar din când în când personaje de genul ăsta, care cred că au un rol Mesianic. După vreo două ore, plictisit și răgușit de atâta cântat, Vlad (am aflat că așa îl cheamă) s-a dat jos și a fost umflat la balamuc.
În schimb, șocantă a fost reacția publicului. Erau strânși în fața macaralei tot felul țopârlani cu tendințe morbide, de la maneliști la corporatiști și bătrânei. La început, era doar curiozitate: ”Se sinucide, maică?!”, întreba o maimaie sau ”Ce pula mea vrea ăla?!” se întreba un ins cu costum. Majoritatea au stat să se uite până la sfârșit la ce se întâmplă. După prima oră, mulți zbierau spre cer: ”Ce faci bă?! Nu sări? Avem treabă!”. Chiar înainte să coboare marele protestatar, unul de lângă mine, cu o servietă, care voia să vadă creier împrăștiat pe asfalt, răcnea în numele ”poporului”: ”Sări bă, odată, că ne-am plictisit!”.
Tare mi-e teamă că în România există mulți d-ăștia. Și mai teamă mi-e că îl iubesc pe Dan Diaconescu și că îl vor vota.