BARIERA VERGULUI – PAŞTE IN TRAMVAIUL 23

O filmare m-a adus la Bariera Vergului după multă vreme. Numele locului s-a pierdut, şoferul nu a ştiut unde vine adresa. Am copilărit aici. Nu mai recunosc aproape nimic. Totul e schimbat. Fîntîna arteziană din mijlocul pieţei nu mai există. Gradiniţa impozantă, plasată în cea mai mare casă din cartier, nici ea nu mai e. Un bloc anonim şi urît acoperă acel colţ. Frizeria unde mă tundeam sîmbăta, nu mai e. În loc e o îngrămădire de cutii pe verticală, din sticla şi aluminiu, updatate anilor 2000. Urîte cu draci. Vor dura maximum 20-30 de ani. Venisem emoţionat, melancolic, să regasesc frîntură din locurile unde am crescut. Cinematograful Munca, e acoperit de un cearşaf cît clădirea, cu o reclamă pentru sala de jocuri de noroc care a înlocuit cinematograful, azi în faliment. Pe trotuarul unde făceam coadă la bilete văd, sub o copertină, mese cu cîţiva muşterii matinali, un grătar pentru mititei, navete de bere. Nu aş zice că am copilărit aici. Au mai rămas din Bariera Vergului biserica şi cîteva dughene.

Ce îmi mai amintesc? Bătrînul tramvai 23, care deşi dinainte de război, care a circulat pînă în anii 60. Erau tramvaie de import, belgiene, cred. Clasa a doua (vagonul din spate) avea platformă pentru fumatori, unde nu existau geamuri. Erau ultimele tramvaie de acest tip din Bucureşti. Uşile se strîngeau ca un acordeon. Pe un trotuar, vizavi de staţie, se găsea o simigerie unde puteai veni şi noaptea să cumperi covrigi. Pe colţul celălalt era o fabrica de biscuiţi, care devasta nasurile din piaţă cu mirosul de vanilie şi cacao. În spatele fabricii binemirositoare era un loc numit “la barăci”. Numele venea de la cîteva barăci populate cu ţărani din Bărăgan aduşi să slugareasca pe şantierele Bucureştiului. Săream gardul fabricii prin acest drept, să furăm resturi aruncate de lucratorii dela fabrica, nişte rebuturi. Paznicul se făcea că nu ne vede, totuşi erau expediţii periculoase. Unul ţinea de şase să semnaleze cînd apare cineva. Paznicul îşi făcea rondul de-a lungul zidurilor, părăsindu-şi intenţonat ghereta, cînd şi cînd. Alături era biserica cea mare (inaugurata de mareşalul Antonescu,am aflat după 89 ) unde venea de Paşti cartierul. Cu cu colegii din clasa şi copii din cartier. Îmi plăcea mai mult bisericuţa de pe str. Căţelu, o casă obişnuita transformată în biserica în anii 50.

Pînă în 1948, tramvaiul 23 ducea gratuit lucrătorii de la Bariera Vergului pînă la uzinele Malaxa, preţ de 5-6 statii. De Paşte, Bariera Vergului se umplea de Cristos a inviat! Adevărat-c-a-inviat !… Cristoooos a inviat, din moarte pre moarte calcind…! Mii de oameni cîntau, lumînările parcă veneau din cer. Erau ca un candelabru răstunat. Era o privelişte care mă emoţiona. Nu am uitat-o pînă azi. După ce slujba se termina, lumea se risipea, sărind în vagoanela vechiului tramvai 23, ducînd lumina acasă pe străzile risipite ale cartierului, printre grădini, case de altdată, dar şi blocurile care apăreau tenace distrugînd ce fusese, viata mahalalei Bariera Vergului.

Alătură-te discuției 7 opinii publicate

  • Dan spune:

    Exista si acum un tramvai 23 care duce la fostele uzine Malaxa, foste 23 august, acum Faur SA. Numai ca el nu mai ajunge la Bariera Vergului, ci merge pe Dudesti. Alta mahala disparuta… Dar exista totusi o constanta: covrigii. Postbelici, comunisti, de tranzitie, post-tranzitie.

  • Nick spune:

    Luminile din noaptea de Pasti sunt o minune.

  • Nicky spune:

    ar fi interesant publicarea despre aminitiri din vechiul Bucuresti. „Candelabru rasturnat” – da, poetic, doua cuvinte cat un film documentar. Mult succes

  • Stela spune:

    Da’ frumos le mai zici. Parca simt racoarea noptii de Paste. Si limba calda a luminarii pe obraz.
    Sarbatori fericite!

  • monica spune:

    superb tot ce am citit!!! felicitari !!! am copilarit in cartierul vatra luminoasa,str.maior coravu si le stiu pe toate.asa erau!!! …pacat ca nu mai sunt!! multumesc ptr tot ce am citit!!!

    • Adriana Ruță spune:

      Monica, și eu am copilărit pe Maior Corabia! Cred că tu ești Monica, cea care stătea pe scară cu mine, la etajul3. Dacă vrei, scrie-mi pe piuserea@gmail.com
      Iar tu, Stelian, mi-ai fost coleg de școală la 39, doar că eu eram mai mică. Și Irina Nistor, care stătea și ea aproape de Barieră. Am fost la Grădiniță cu dna Dinu și Pârvu educatoare.

  • sorge spune:

    Interesant cu cinematograful Munca :l-a recuperat un personaj straniu ,care umbla prin vechiturile Bucurestiului ,seamana cu Brancusi cu barba si i se zice Barba .

Spune-ți opinia, fă-te auzit!