BĂSESCU LA BERLIN

By 10 noiembrie 2011Lifestyle

DE GABRIEL SĂVULESCU

Joi, 10 noiembrie preşedintele Traian Băsescu a efectuat o vizita oficială în Germania. Băsescu a fost primiti cu onoruri militare de către preţedintele german Wulff. În cadrul discuţiilor au fost abordate stadiul relaţiilor bilaterale romano-germane.

Vizita a continut cu o întrevedere oficială oferita de cancelarul german Angela Markel. Pe agenda de lucru au figurat următoarele chestiuni : aderarea Romanei la zona euro în 2015, stadiul relaţiilor bilaterale româno-germane, reforma din justiţie, aderarea României la spaţiul Schengen, integrarea etniei rroma, strategia energetică din UE, implementarea proiectului Nabucco, strategia UE pentru Regiunea Dunăreana, agenda summitului NATO şi probleme legate de Republica Moldova.

Angela Merkel a apreciat reforma legislatiei muncii şi politica de austeritate bugetară adoptata de executivul Boc. În continuarea discuţiei cancelarul federal a abordat probleme legate de reforma sistemului judiciar. In acest context Merkel a subliniat că în sistemul juridic trebuie să existe „claritate şi transparenta”. Cancelarul federal şi-a exprimat speranţa că România va susţine eforturile diplomatice în solutionarea problemelor legate de Republica Moldova si Transnistria.

Angela Merkel a promis „analizarea justă al raportului privind aderarea României la spaţiul Schengen” şi în baza acestui raport consiliul european din noiembrie „va discuta aderarea Romaniei la spaţiul Schengen”. A omis să precizeze dacă aderarea la spaţiul Schengen se va realiza in etape sau se va amîna.

Vizita a continuat cu o întrevedere cu ministrul de externe Guido Westerwelle. Cei doi au deschis lucrările Forumului Româno-German, organizate de către Deutsche Bank. În cuvântarea de deschidere preţedintele Băsescu a prezentat măsurile de austeritate adoptate de guvernul Boc şi promovat privatizarile din domeniul energetic. Vizita se va sfîrşi azi cu o intrevedere cu reprezentanti ai comunităţii româneşti din Germania.

Preşedintele Băsescu a fost intervievat de cotidianul german „Frankfurter Allgemeine Zeitung”. La început a spus că „România îşi menţine speranţa aderării la zona euro în 2015″, afirmaţie care se suprapune cu planurile lui Barroso de extindere a zonei euro în toate statele comunitare. În continuare Băsescu a justificat acest obiectiv prin măsurile de austeritate ale guvernul Boc. Basescu a deplâns faptul ca sistemul de învăţămînt superior „produce prea multi filosofi şi prea putini ingineri calificaţi”. Întrebat despre deficitul bugetar, Băsescu a proiectat un buget echilibrat pentru anul 2013. Întrebat asupra şanselor PDL de a rămîne la guvernare, a răspuns că este convins că PDL va obţine 30% şi alături de alte formaţiuni politice va forma o majoritate guvernamentală. Băsescu a lăudat „codul de etica” adoptat de PDL. Interviul se încheie cu acuzaţii la adresa guvernului olandez care blochează nejustitificat aderarea Romaniei la spaţiul Schengen. „Europa nu poate rămîne prizonierul unui partid eurosceptic olandez”.

Observaţii finale: Vizita se încheie cu afirmaţii vagi şi repetate timp de 21 de ani făcute de politicienii occidentali,ca : „reforma în justiţie”, „austeritate bugetară”, „reforme necesare în continuarea efortului de aderarea la structurile europene”. O decizie şi o promisiune concretă asupra aderării la spaţiul Schengen lipseste. Angela Merkel a subliniat atât in cadrul discuţiilor bilaterale, şi în conferinta de presă, „eforturile Germaniei în soluţionarea problemelor legate de Republica Moldova şi Transnistria”. La Berlin Merkel a reafirmat interesele geopolitice ruso-germane: „pace şi liniste în Transnistria”. Ce sa înţelegem de aici !?”

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Transnistria la rusi,Moldova la Romania,Basescu inca doua mandate..:)

  • Nelu Man spune:

    Vizita oficiala a fost transformata de Cancelarul german intr-o actiune de protocol. Toti comentatorii au scapat din vedere raspunsul d-nei Merkel la propunerea de atragere a firmelor germane in privatizarea „gaurilor ” facute „negre” de managementul pedelist impus de Basescu-Boc- Videanu (Ariton) la CFR Marfa si CET Turceni,Rovinari, Craiova; in Germania guvernul nu poate dirija otiunile oamenilor de afaceri .
    Deci un raspuns diplomatic negativ spre deosebire de vizita presedintelui chinez cand acelasi guvern german a actionat ca marile firme sa colaboreze cu capitalul chinez, atat in investitii de pe teritoriul Chinei cat si al Germaniei.
    Senzatia lasata de aceasta vizita este aceeasi cu imaginea liniilor de tren : interese paralele, care nu se intalnesc niciodata si, in conditiile actuale , sunt chiar orientate in sensuri diferite. Noi am vrea dar ei nu ne doresc.
    Dar oameni educati, rafinati, te primesc , te asculta, nu-ti fac nici o promisiune si, dupa plecarea solicitantului, au si uitat ca acesta a trecut pe acolo.
    Dar ce sa-i faci, daca la Consiliile Europene presedintele pedelistilor romani nu este bagat in seama de nici un sef stat/guvern , atunci incearca el sa fie interesant. Lamentabile incercari pe plan extern, dar valorificate de propagandistii din Modogran si guristii de serviciu la televiziuni si radio ca un „rezultat remarcabil”
    Copie la indigo a vizitei lui Boc in China, Ati auzit de vreo urmare in plan economic ?
    Nimic. La fel va fi si dupa aceasta vizita la Berlin.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!