BOMBARDAMATUL ANGLO-AMERICAN DE LA 4 APRILIE 1944

bombe 1La 4 aprilie 1944, o flotă aeriană anglo-americană, s-a ridicat din sudul Italiei, a traversat Dunărea şi a lovit Bucureştiul la ora prinzului. Rezultatul – 2994 morţi şi tot atîţia răniţi. Mii de case au disparut sub suflul exploziilor.Cartierele Gara de Nord, pînă-n Calea Victoriei, Grant, Griviţa, Giuleşti, Triaj, Chitila, au devenit de nerecunoscut, suferind pagube enorme. Morţii au fost îngropaţi într-o margine a Cimitirului Calvin, cu ceremonii amintind de funeralii naţionale, într-o atmosferă de durere şi consternare totală. Bucureştiul făcea cunoştinţă în acea zi cu vitregiile războiului. Pînă atunci, frontul fusese departe, şi locuitorii lui se legănau în iluzia că va fi ocolit de nenorociri. Vor urma şi alte bombardamente, dar acesta a fost cel mai distrugător. Aşa a şi rămas în amintirea Bucureştiului pînă azi, chiar dacă nimic nu aminteşte în Bucureşti de acea zi tragică. Nici cimitirul unde au fost îngropate victimele nu mai păstrează crucile. Ele au dispărut sub bălării.

In romanul ” Moartea unui dansator de tango” am început povestea cu acea zi care anunţa atîtea nenorociri pentru Bucureşti. După 4 aprilie 1944 nimic nu a mai fost ca înainte. Un modest omagiu adus acelei lumi dispărute.

 

https://youtu.be/m_34a6qVObI Episod din serialul documentar „Bucureşti strict secret”.

STELIAN TANASE

CITESTE SI DA MAI DEPARTE

Copyright DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!