C.I.A. ASCUNDE SECRETE ÎN BUCUREŞTI

Associated Press şi postul german de televiziune ARD vor difuza în această seară o investigaţie care susţine că într-una dintre clădirile ORNISS din Bucureşti ar fi funcţionat o închisoare secretă a CIA. ORNISS – instituţia care păzeşte în România secretele NATO, hotărînd care înalt oficial are acces la ele şi cine nu, are o clădire cu o pivniţă etanşă pe strada Mureş nr. 4 din sectorul 1. Şi aici spun AP şi ARD, citaţi de Mediafax, că ar fi fost ţinuţi prizonierii americanilor.

E vorba despre acele locaţii secrete răspîndite mai ales în Europa de Est (cele mai des invocate sunt Lituania, Polonia şi România), unde americanii îşi interogau în 2004 – 2006 prizonierii suspecţi de terorism cu metode neortodoxe şi fără avocat. Nu ar fi putut face asta în propria lor ţară sau în state unde regulile se cer respectate inclusiv de către ofiţerii de informaţii. Aşa cum au arătat mai multe rapoarte oficiale europene, zborurile CIA transportînd aceşti prizonieri (aşa-numitele rendition flights – zboruri de „extrădare”) nu au fost înregistrate oficial în aeroporturi.

Subiectul a frământat Europa destul de tare în urmă cu patru,cinci ani.

Parlamentul European a întocmit un raport la sfârşitul lui 2006, sub conducerea lui Claudio Flava, care spune că „multe guverne au colaborat direct şi indirect cu CIA. Iar preşedintele Bush admitea încă din septembrie că CIA a folosit închisori aflate pe teritoriul altor state, pentru a ancheta suspecţi de terorism, insistînd că aceştia nu ar fi fost torturaţi. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a întocmit şi ea raporate, coordonate de elveţianul Dick Marty. Cel de-al doilea raport, finalizat în vara lui 2007, spune că şi România se află pe lista ţărilor folosite de americani ca să-i găzduiască pe suspecţii de terorism. Şi că alături de autorităţile din Polonia, şi autorităţile din România ar fi avut cunoştinţă de activităţile ilegale desfăşurate de CIA pe teritoriul lor. Bucureştiul, ca şi Varşovia de altfel, a negat întotdeauna acuzaţiile.

Interesant cum povestea revine! Cel mai probabil, spunea luni Sueddeutsche, pornind de la dezvăluirile Wikileaks, reporterii au făcut legătura cu surse din CIA, dar şi din cazul unui suspect de terorism care ar fi fost torturat în Polonia între 2002 şi 2003 şi ar fi fost transportat ulterior într-o închisoare din România.

Îmi amintesc că preşedintele Bush a spus la Bucureţi în 2004, în preajma aderării României la NATO, că est-europenii ştiu cum arată răul, sugerînd că sunt mai înzestraţi decît consumeriştii occidentali ca să-l combată. Cinicii ar spune însă că România a apărut pe listele cu pricina doar pentru că are o mulţime de clădiri cu beciuri adânci chiar în inima marilor oraşe. În plus, aşa cum remarcau cei de la AP, inchisoarea nu avea nevoie de securitate sporită, deoarece locuitorii din zonă ştiau că este o clădire a guvernului. Adică, o clădire despre care ştii din reflex că nu e bine să pui întrebări.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!