caragiale 17Cum scriitorii ruși se trag din Mantaua lui Gogol, noi, ceilalți, mai dinspre Balcani, români get-beget sau mai corciți, ne tragem din nenea Iancu Caragiale. Cel puțin sudiștii, valahii, miticii, bre ! Ăia cu mititeii, cu țalul de bere, cu bancurile proaste, neserioșii. Terchea-berchea, coate goale, mațe fripte, scîrța-scirța pe hîrtie! Ii sunt dator vîndut. Ca și nenea Iancu „simt enorm și văd monstruos”. Dacă tot mă aflam la Berlin, mi-am zis curios cum sunt din fire, să văd unde a trăit patronul meu literar acolo. În 1904 (d. 1912 la Berlin ) „al matale Caragiale ” a parasit Bucurestiul după ce a incasat o moștenire babană de la ruda lui bogată Momoloaia, (proprietareasa sălii Momolo de lînga Capșa, printre altele ) după ce a trecut printr-un lung șir de procese cu alți pretendenți.

IMG_9974A fost un prilej cind n-a arătat prea mult caracter. N-a fost singurul.Vezi relatia cu Eminescu. Talentul ii ajungea, prejudecată incetățenită și azi la București. Era mult prea dornic să scape de sărăcie, să nu mai impuște francul pe la gazete sau prin diverse berării pe care le inființa (precum C-tin Dobrogeanu Gherea amicul lui pe care il tapa de mese și parale). Toate dădeau faliment, așa că nu îi aduceau cine știe ce ciștig. Dimpotrivă, se îndatora și mai mult. Avea familie și obligatii. Atunci ca și acum nu se trăia din scris decît fff prost. M-am intrebat mereu de cind il admir de ce a plecat din veselul si frivolul Bucuresti în recele și distantul Berlin.

IMG_9986Semăn cu patronul meu, ca orice vasal. Minus geniul. Nu am. Or, să nu ai geniu la București unde trăiesc cel puțín 10 genii pe metru patrat, este fatal! Sindromul Caragiale îl am insă. Nu e din nastere, e dobindit. Am făcut pregătiri serioase prin 2008 să plec. Criza financiară din acel an m-a dat înapoi. In biografia mea nu există nicio Momoloaie. Sindromul Caragiale se traduce prin instrăinare, exasperare și lehamite, sentimente de care nu scap nici în somn. Pe patronul meu l-a apucat dorul de ducă și a avut o poftă de neoprit să plece dracu, dacă vrea să se salveze sufletește. Si azi poți să faci la fel. Să-ti părăsești adică presupușii prieteni, ca altii nu ai. Dar si orașul unde ți-ai petrecut tinerețile ratate. Si țara in care întîmplător te-ai născut și te nefericește. Si să te retragi mofluz unde a ințărcat mutu iapa, cit mai departe de mirosul de varză acră, praf, benzine arse, mititei, bîrfe si intrigi, de stîrvurile de ciini plutind pe Dîmbovita. Așa – imi imaginez – a fost și cu nenea Iancu. Si-a luat familionul cind a avut ocazia si a plecat in refugiu. A ales Berlinul – oraș curat, civilizat, burghez și meloman.

IMG_9993Am găsit ușor o adresă după indicațiile unui amic erudit. O placă comemorativă marchează imobilul de la nr 201/ Hohenzollerndamm. În față se află un părculeț care il separă de bulevard și de o stație de metro. Alături e o mare biserică evanghelică și o mică piață cu cîteva tarabe și rulote care deservesc cartierul liniștit de azi. Pe ușa de intrare în imobil citesc mai multe cărți de vizită care anunță că pe acea scară se află diverse cabinete și birouri cu experți contabili, avocați, medici etc. – profesii liberale. La parter ceva de modă, un atelier de croitorie pesemne și o cizmărie care expune o vitrină plina cu încălțări.

A mai avut și alte adrese, cel puțin două, azi dispărute. Innsbruckerstrasse, in cartierul Schoeneberg, locuință distrusă de război in anii 40, si Preussicherstrasse/Pfalzburgerstrasse, demolată pestru a face loc unui bloc modern. Cineva a lansat ipoteza că nu a locuit in Hohenzollerndamm. Că urmele lui sunt defapt pierdute. Ne putem imagina la rigoare un Berlin fantomatic in care nenea Iancu Caragiale nici nu a trăit vreodată…De ce nu!? Ar fi în spiritul lui.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!