CE VREA MERKEL DE LA PONTA

By 10 iulie 2012Lifestyle

de GABRIEL SĂVULESCU

Declaraţiile cancelarului german, remise prin purtătorul de cuvânt al guvernului federal, Steffen Seibert, conţin următoarele teme principale:

– consensul politic ale modificărilor constitutionale operate de către USL în perioada 3 – 7 iulie 2012,

– legitimitatea politică ale OUG remise de guvernul Ponta,

– MCV şi aderarea parţială sau totală la Spaţiul Schengen,

– Germania se va informa, consulta şi va lua o decizie privind schimbările constituţionale din Romania.

La acest subiect trebuie adaugat ca declaratiile au fost remise în conferinţa de presa săptămînală susţinută de către executivul german. Cancelarul Merkel nu a declarat nimic personal. Cât priveste convorbirea telefonica între Angela Merkel şi Traian Băsescu, cancelarul federal telefonează in mod curent oficialilor europeni, dar şi preşedintelui Federatiei Ruse, Vladimir Putin sau preşedintelui SUA, Barack Obama. Business as usual, nimic deosebit in acest gest.

Premierul Ponta trebuie să explice cînd vine în occident miercuri şi joi că:

– actualul consens politic al Uniunii Social Liberale este legitimat prin rezultatul alegerilor locale, în care USL a obţinut o majoritate convingătoare atât în mandate locale, dar şi în voturi valabil exprimate,

– consensul politic al Uniunii Social Liberale este legitimat prin acorduri politice parafate cu grupul minorităţilor naţionale, dar şi cu UNPR,

– OUG sunt instrumente legale în România, astfel aderarea la Uniunea Europeană, dar şi la Alianţa Nord-Atlantica s-a efectuat prin OUG remise de guvernele de reforma Ciorbea, Vasile, Isărescu, Năstase şi Tăriceanu.

Premierul Victor Ponta trebuie să prezinte oficialilor europeni stadiul concret şi la zi al dosarelor de mare corupţie,

– MAE ar trebuie să informeze în mod curent şi constant ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti,

– premierul Victor Ponta trebuie să puncteze importanta participării României pe teatrele de operatiuni din Afghanistan şi în misiuni de stabilizare în Bosnia şi Kosovo.

Cancelarul federal Merkel este un lider politic raţional. Cunoaşte foarte bine România, a vizitat de nenumărate ori ţara noastră încă din anii 80. Ea poate fi convinsă, dacă se aduc dovezi. Nemţii pot fi convinsi numai prin foarte multă hârtie. Acta non verba.

CORESPONDENŢĂ DIN GERMANIA

 

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!