jilavaAm asistat odata fără să vreau la o conversaţie între o adolescentă, 16-17 ani, şi o doamnă trecută de prima tinereţe. Doamna îi explica fetei că acum 25-30 de ani, la televizor erau doar două ore de emisie pe zi şi că tot ce însemna cultură publică era controlat în cele mai mici detalii. Tânăra, cu un tatuaj dantelat pe mîna stîngă, nu înţelegea nimic. „Poate că era mai bine aşa”, a replicat, „Puteaţi să staţi cît vreţi pe net”. Răbdătoare, interlocutoarea i-a explicat că netul nu exista şi că nici uitatul la filme pe video nu era o opţiune la îndemână pentru toţi. „Ei na!, asta n-o mai cred!” a făcut tatuata. Discuţia o fi continuat aşa mult timp şi nu am cum să ştiu cum s-a terminat. Dacă cenzura de la televizor i s-o fi părut incredibilă, cum o să creadă că oamenii stăteau ore în şir la coadă pentru o bucată de brânză sau un kilogram de portocale sau că în anii 50, ţăranilor li se trăgea un glonţ în ceafă dacă se opuneau cooperativizării, sau ca 1958, intelectuali de mare calibru erau aruncaţi în închisori pentru că Gheorghiu Dej voia să fie sigur că are control total asupra societăţii.

bucuresti jilava 242Unii se vor grăbi să arunce cu piatra. De ce trebuie copiii să iși încarce memoria cu asemenea nimicuuri; trecutul e trecut. Pledoaria cu privire la falsitatea acestui argument e inutilă. Cert e că aceşti copii, născuţi după 1989, nu au cum să ştie cum a fost comunismul. Ei nu l-au trăit. Manualele de istorie sunt mediocre, profesorii sunt mai mult sau puțín interesaţi în a prezenta adevarul. Lipseşte din cărţile tipărite sub numele ministerului, o analiza a epocii 1945-89. Iar cei 300 de euro cu care sunt plătiţi…discuţia nu are rost.

România a condamnat oficial comunismul la 18 decembrie 2006. Traian Băsescu, preşedinte la primul mandat, a citit atunci o declaraţie în Parlament în care a spus că regimul comunist din România a fost „ilegitim şi criminal” şi a cerut iertare victimelor şi familiilor lor în numele statului român. Dar declaraţia respectivă cuprindea o serie întreagă de lucruri de făcut. Între altele, era vorba despre înfiinţarea unui Muzeu al Comunismului la Bucureşti.

bucuresti jilava 307Pe scurt, în Bucureşti, de pildă, in 2018 (12 ani mai tirziu) nu există un muzeu unde să te duci şi să poţi înţelege ce s-a întîmplat cu România în aproape 45 de ani de comunism. Au existat cîteva iniţiative ca Fortul 13 de la Jilava să fie transformat în Muzeu. Iniţiativa nu era rea. Închisoarea Jilava, în speţă Fortul 13, este încărcată de istorie. Valea Piesicilor este plină de amintiri. Masacrul demnitarilor carlisti din 26/7 bucuresti jilava 241noiembrie 1940, execuţia lui Ion Antonescu în iunie 1946, execuția lui Lucretiu Patrascanu, cea a membrilor Bandei Ioanid, ( 17 febr 1960) etc. Prin Jilava plecau spre alte închisori oameni mari ai istoriei româneşti de la Iuliu Maniu şi Gheorghe Brătianu, la intelectuali ca Nicu Steinhardt, Constantin Noica, Dinu Pillat.etc. În anii 50, Jilava era un permanent du-te-vino de notabilităţi ale vechiului regim, miniştri, generali, profesori universitari, diplomați etc.

Proiectul din păcate nu s-a realizat. Unii zic că ar fi prea scump, că e în afara Bucureştiului, că drumul de kilometri pina la Jilava/Fortul 13 ar costa prea multe milioane de euro, etc. Întreb – Bechtel cît ne-a costat? și nu ne-am ales cu nimic. Dar alte proiecte duse pe apa sîmbetei? Amenajea unui memorial al comunismului nu ar costa nimic în raport cu toată aceasta uriașă risipă. Între timp Fortul 13 este inundat şi se degradează pe zi ce trece. Iar problema principală rămîne. Copiii nu au de unde afla ce a însemnat comunismul. A cenzura memoria este lucrul cel mai păgubitor care există.

STELIAN TANASE

Fotografiile www stelian-tanase.ro

Copyrigh DESKREPORT

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Răzvan spune:

    Întâmplare absolut autentică. La mulți ani după Revoluție, profesoara noastră de română din liceu, o doamnă ceva mai în vârstă, cu un imens suflet și o mare seriozitate profesională, se străduia să explice elevilor cum circula literatura samizdat în comunism, cum se împrumutau „pe sub mână” manuscrise și topuri de foi bătute la mașină. Era fericită: de la catedră, citea în privirile tinerilor elevi că o înțeleg deplin, că simpatizează tăcut cu suferința ei și a colegilor ei de generație. Tocmai când se bucura mai tare, intervine unul: „Doamnă, noi înțelegem că vă era greu! Că xerox-urile erau supravegheate, că Miliția urmărea asiduu mașinile de scris… Însă, totuși, cu operele alea literare… chiar era atât de greu pentru colegii Dvs. să le scrie în HTML, să le pună pe Net?” :( :(

  • Dan spune:

    Si ne mai miram ca tinerii nu inteleg importanta votului. Ca se lasa manipulati de cateva postari pe facebook si totul se rezuma la acel „Like” de care mai apoi se fac mandri. Dar cum ii va convinge un muzeu sa inteleaga trecutul, daca ei saracii nu au aceasta practica de a intra in muzee? Asta nu inseamna ca muzeul comunismului nu-si are importanta lui. Macar acolo vom putea comemora din cand in cand eroii si nu sunt putini cei care si-au sacrificat viata luptand cu bolsevicii si mai apoi cu sistemul.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!