CENTENARUL PALEOLOGU. O AMINTIRE

paleologu 5La 14 martie 1919 s-a născut la București Alexandru Paleologu. I-am rămas infinit dator și azi. S-a prăpădit în urmă cu zece ani la 2 septembrie 2005. Ii aduc încă un omagiu aici.

In 1990 aflîndu-mă la Paris – s-a nimerit să fie in preajma Paștelui- m-am văzut zilnic cu mentorul meu Alexandru Paleologu, ambasadorul României în Franța numit in ianuarie 1990. A fost un sejur minunat, l-am cunoscut pe regele Mihai cu care am avut ocazia să stau de vorbă o seară lungă, singuri în casa parohiala bisericii române di rue de Beauvais nr 2. Așa am devenit “mihăist” pe viață, stînd de povești cu regele nostru.

paleologu  1Am participat la slujba de Inviere,etc. Eram prima dată acolo, așa că e de înțeles fervoarea cu care am trăit acele zile, întîlniri etc. Am intîlnit lume etc.

Într-o seară plimbîndu-ne prin cartier în doi, Alexandru Paleologu mi-a propus să mă introducă în masonerie. Observasem din prima zi de cînd poposisem la Paris, că este foarte preocupat, entuziast chiar, în legătură cu trezirea din adormire a lojei masonice din care făcea parte. Deschidea mereu subiectul.

Din asemenea situații se iese cu da sau nu. Sau ceri un timp de gîndire. Nu am ezitat prea mult. Nu pentru că nu știam răspunsul, ci pentru că îi purtam un mare respect. Îi eram dator pentru că de aproape zece ani mă acceptase în preajma sa, îi eram chiar ucenic. (vezi vol. Al Paleologu-Stelian Tanase, „Sfidarea memoriei” Convorbiri, aprilie 1988-octombrie 1989. ed. Du STYLE, an 1996, foto Costel Postolache). Revoluția din 1989 ne-a prins citind Tolstoi, “Război si pace” pe amindoi comentînd capitol de capitol impreună. Il refuzasem în ianuarie 1990, cînd mi-a cerut să îl însoțesc la ambasada din Paris să “îl ajut pentru că era singur printre securiști și avea nevoie de un om de paleologu 4încredere…” Mi-a fost greu să îl refuz, dar am făcut-o. Așa am ratat o carieră de diplomat. Explicația a fost – că voiam să stau la București unde se petreceau atîtea evenimente, “să fac revoluție”. Mă vedeam ca un pașoptist. Era o generație pe care el mă invățase să o admir. Chiar am încercat, cînd a revenit de la Paris pentru a deveni senator, să reintroducem acel spirit în lumea românească. Firește, fără succes.

paleologuA fost a două oară cînd l-am refuzat. Cînd mi-a propus să fiu mason, aprilie 90, răspunsul meu a fost tot nu. A fost dificil pentru că propunerea venea de la Alexandru Paleologu, omul căruia îi eram atit de dator. Aveam deja o datorie mare la el, după povestea din ianuarie, cu refuzul meu de a-l insoți la Paris. De data asta, am spus nu, pentru că deși m-au intrigat totdeauna lumea subterană, clandestinitatea, conspirațiile, nu am vrut să mă amestec în asemenea lumi paralele.

Cînd a revenit în țară s-a îndepărtat de masonerie. Cred ca scandalurile interne, lumea nu prea frecventabilă pe care o întîlnea acolo, nu îi făceau nici o plăcere. La Paris trăia o altă lume românească decît cea de la București. Așa că a avut, odată revenit acasă, destule cuvinte dure, critice, vizavi de masonerie. L-am inteles și m-am bucurat că nu făcusem pasul. Cred că îmi iertase refuzul.
STELIAN TANASE

FOTO Alexandru Paleologu. www.Polirom.ro www. newspad.ro

DESKREPORT

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

Spune-ți opinia, fă-te auzit!