In acest interval de timp, (1977/78) în enclava pe care o traversam zilnic plecînd în zori din gara de Nord, a început transformarea mea într-un zoon politikon. Am început să caut o explicație la tot ce mi se întîmpla. De ce și unde mă aflu? Ce e de făcut? Cum scap de acolo. Nu era nicio potrivire intre ce îmi doream și ce făceam eu în viata reală. Un labirint mă ținea prizonier, mă răstignea de diverse paragrafe și decizii date de cei din sferele puterii. Trebuia de pildă să accept un post de profesor pe care il detestam – îmi făcea rău. Mă smulgea cu brutalitate de la masa de scris. Respingeam această realitate, simțeam că mă distruge. Cu fiecare cursă pe care o făceam cu trenul acela infernal – versiune carnavalesca a anilor 70 – o bucată se desprindea din mine.. Trebuia să fac ceva, întîi de toate să înțeleg ce era acel turbillon si să introduc un element rational cit de mic într-o lume (România 1977/8) care o luase razna și o luase razna pentru că era irațională.
S-a născut pe negîndite o revoltă care se manifesta imperceptibil, dar era prezentă. D-ne ferește să te arăți nemulțumit! Nu se știe cu cine vorbești și ce denunț iți face. Ne frecam unii de altii in tren, trăiam in plină schizofrenie. M-am pus pe citit ca să evit realitatea, cum fac intotdeauna cind sunt la ananghie. Mi-am făcut o lungă listă de autori și cărți pe care ii evitasem în facultate. Lecturile ar fi trebuit să-mi dea un răspuns – fie și parțial. Ce era acea realitate care îmi era tot mai străină. Mi-am spus – înapoi la Marx, trăiam în lumea imaginată de el. El le știe pe toate. Ce dracu a vrut!? Incotro a îndreptat lumea? Inapoi la istoria secolului al XlX-lea, la Rusia și frămintările care au dus la puciul bolșevic din noiembrie 1917. Secolul XX iși avea rădăcinile aici. Trebuie cercetate. Rusia i-a inventat pe Lenin, Trotski și Stalin!!! De acolo vine răul în care eram scufundat cu forța.
Am descoperit că nu era o problema să îi citesc. Nu ii mai citea nimeni la București de ani buni, Generația entuziastă, pro-sovietică, din anii 44-50, care credea că va clădi o lume nouă, bună și dreaptă, renunțase. Se resemnase si devenise cinică, odioasă, oportunistă. I-am căutat pe unii dintre ei. Niciunul nu acceptat să îmi vorbească, mai ales cind auzeau subiectul cu care veneam. Sursele Regimului erau bine ferecate. Era o mare dificultate să găsești cărțile care îi inspirase. Cărțile de care avem nevoie nu se găseau nicăieri. Partidul epurase bibliotecile de înaintașii utopiei comuniste în cîteva rînduri. In 1953 cind murise Stalin, in 1956 cind Hrușciov îl denunțase la congresul PCUS, în 1958 cind armata roșie se retrasese din România, în 1965 cind murise Dej etc…Cind partidul făcea o cotitură, bibliotecile aveau de suferit primele. Apărea peste noapte un index librorum prohibitorum și în citeva zile rafturile se goleau. Cărțile erau arse în curtea interioară ca să nu se vadă din stradă. Am asistat – copil fiind – la o asemenea ceremonie de autodafe. Lumea se inveselea în jurul focului. Destui doseau cărți și le duceau acasă. Nu ca să le citească, ci ca să facă vreo afacere cindva cu acele cărți interzise. Sau să le rupă foile să le folosească la privata din curte ca hîrtie higienică, se gindeau să facă o economie. Sau ca să aprindă focul în soba cu ele. Hirtia era mai pretioasa altfel decit într-o carte.
Într-o țară comunistă cărtile părinților fondatori ai utopiei – Marx, Engels, Lenin – erau interzise. In afara unei editii prescurtate și alta care zicea pretentios Opere complete dar era cenzurată masiv – nu găseai niciun titlu. Erau apoi ceilalți – Plehanov, Kautski, Rosa Luxemburg, Trotski, Buharin – de asemenea interziși. M-am intrebat de ce partidul iși ascunde sursele!? Nu mi-a venit să cred că nu existau pe nicăieri si ar fi fost mai bine să nu mai intreb de ele că deveneam suspect. Cineva, dupa o ușă, se enerva. Devenisem deja suspect, dar nu știam. La bibliotecile unde am incercat, sau nu existau deloc sau erau dosite la fondul secret. Aici mi se cerea un permis special. Cine să mi-l dea!? Asa că am cerut ceva simplu – lucrări de Stalin care alta dată burdușeau toate „bibliotecile de la orașe și sate”. Generația dinaintea mea se adapase la „ințelepciunea genialului conducator al popoarelor iubitoare de pace”. Stalin fusese dezavuat in 1961 și scos din uz. Nimeni nu mi-a explicat de ce nu aveau cărțile lui. Un activist – făcind pe prostul – mi-a sugerat să cer unei edituri pe cale oficială să-i retipărească lucrările. Mă credea timpit
Nu mai zic de Trotski. Incercam să găsesc „Istoria revoluției ruse”. Aflasem despre existenta ei dintr-o notă de subsol. Exista o ediție din anii 20 tipărită cred de ziarul Adevarul sau Socialistul. Eram nedumerit. Odioasa burghezie suportase să se vîndă cărtile lui Trotski care jurase pieirea capitalismului, iar comuniștii îl interziceau!!! Pas să pricepi ceva! Dădeam de contradicții la tot pasul. Mai făceam un pas spre ințelegerea lumii in care existam vrînd-nevrind. Am reusit prin intermediul unui profesor, fost ilegalist, Nicolae Bellu, să-mi procur citeva titluri. Avea o biblioteca bine asortată. Reușise să nu le distrugă atunci cind partidul i-o ceruse. De la el am citit „La revolution trahie” din 1937, de Lev Trotki, si am și comentat-o impreună. Degenerarea bolsevismului era un subiect f tare și f interzis. Eram entuziast de descoperire, profesorul mai sceptic. Se mira că un tînăr se interesa de subiect atit de vetust. Am citit cărțoaia în tren vreme de o săptămină cu creionul în mînă. Imi cream pe negindite cîrjele de care aveam nevoie. Ințelegeam cumva ce se intimpla in jur. Deveneam un critic al Regimului fără s-o fi dorit neapărat. Aveam deja un capăt de ghem.
Lumea disprețuia acea literatură, o ocolea, dar eu știam că în mințile bolnave pe care le frecventam- stinga radicală, extremistă, bolsevicii – voi găsi explicația pe care o căutam înfrigurat. Doream să aflu concret ce era utopia pe care generația mea o trăia din plin, pină-n prăsele, pină la somn si vise. Eram prizonieri, păziți de santinele din miradoare, injectați cu propagandă. Minciuna ne inconjura cu o ceață groasă. Astea erau primele mele concluzii.
Prin Zigu Ornea am ajuns să frecventez o biblioteca bună de pe strada Transilvania. Fondul care mă interesa pe mine nu era prea bogat dar totuși se gaseau citeva titluri de care aveam nevoie. Aici am citit „Marea teroare” de Robert Conquest si ginditorii greci de stînga refugiati la Paris dupa puciul coloneilor din 1967. Castoriadis etc. Eseuri din Walter Benjamin tot de aici am citit. Eram super bucuros. Am citit la sală și am și imprumutat cca o lună, poate două. Ajungeam acolo aproape zilnic, citeam 16 ore pe zi. Știam că minunea nu va ține mult si așa s-a întimplat. Intr-o zi d-na m-a rugat să nu mai vin, nu mai poate să-mi împrumute cărți, nici la sală nu mai avea voie să citesc, indiferent ce titluri ceream. De ce? Pentru a-mi răspunde m-a scos pe hol unde credea că nu suntem ascultați. Venise un tovarăș care ii ceruse lista cărților „consultate”-asa zisese – de mine (bolșevism, Che Mao, Trotski, socialism, istoria Rusiei și a URSS-ului). Isi făcuse o copie, apoi îi spusese să îmi interzică accesul. Descoperise că nu aveam dreptul să citesc acolo, eram profesor de liceu in Bărăgan, nu cadru universitar, punct. Bref, Secu mă detectase, ajunsese nu știu cum pe urmele mele. Altfel de ce se interesa ce citesc…
Fragment din volumul „Sunt un copil al războiului rece” în curs de apariție.
STELIAN TĂNASE
DESKREPORT
Domnule Stelian Tănase, aveți idee, o vagă idee măcar, cum vom scăpa din marasmul zilelor actuale? Sute de mii, milioane de tineri vor părăsi țara, e clar pentru toată lumea.. Mai ales după tragedia Caracal, care evident , a înflorit în toate județele patriei… E mândria acestor timpuri…. Acești tineri vor reuși să se salveze…. Dar cei care rămân? La o simplă privire, statul român și-a abandonat cetățenii, chiar din decembrie 89, în forță după 1 Ianuarie 1990… Citiți primele legi date începând cu acel an…. Va mai rămâne România țară și peste 7-10 ani? … Eu nu cred… Așa că acel marasm de dinainte de 89, a cam făcut o țară, imaginați-vă că degeaba aveți astăzi telefon ultimă generație, dacă nu era perioada de dinainte de 89, nu aveați priză să puneți telefonul la încărcat… Sau, poate cine știe, de limba română ați fi aflat din cărțile de la anticariat…..
Da, da, chiar asa. Fondurile secrete sunt interesante si acum. Nici acum nu prea sunt frecventate, si intr-o vreme, cel putin partial, erau tot asa de puse deoparte si necesitau o autorizare expresa. Usor de obtinut, nu ca pe vremuri,dar cu aceleasi priviri nedumerite si mutre suspicioase, La ce dracu va trebuie domne chestiilea astea. Praful pe ele de un deget efectiv.
In aceeasi ordine de idei, suspect pe bune devneai ori cand faceai una boacana rau, ori cand se intersectau diverse banuieli. Sa nu comentezi politica pe tren si sa vrei sa citesti Lenin, si nu Op Complete N.C., de ex., ba din alta directie sa se auda la organe ca frecventezi tot felul de „pusi deoparte”, si burgheji si ilegalisti, asta suna clopotelul si tipii incepeau sa-si faca de lucru. Dar chestia cu biblioteca a ramas si post-Revolutie punct nodal, ca doara nu intamplator o sereista fuse pusa directoare chiar la Bibl Nat aia din otel si geamuri.
In fine, si acum a devenit irelevant cititul, sau mai degraba complet relativizat.Tot mai complicat, desi mai la indemana.
Da, tare chestie.
La mine în sat, la Zlatunoaia, la biblioteca, existau clasicii acceptați, Marx, Engels, Lenin (chiar notițele lui din filozofi). Pana în 89. La Biblioteca Universitara din Iași, în anii 80, la fondul secret, în mare parte în franceza, existau cam toti acești clasici pe care i-ați enumerat. Nu era Che, îmi aduc aminte.Pe ceielalte le-am primit la sala fără opreliști.