20181231_070905Spre sfirsitul anilor 80, viata la bloc și-a schimbat aspectul. Pină atunci avea cît de cît aparența normalității, cu bune si rele, se putea trăi. Penuria din magazine de după 1980, mai ales dupa 1985, a schimonosit relațiile dintre vecini. Cei care păreau să reușească totuși să-și procure hrană (prin arhicunoscutul sistem PCR pile, cunoștințe, relații ) erau sincer detestați. Îmi aduc aminte de personajul cel mai antipatic din bloc în preajma căderii lui Ceaușescu. Era unul la care venea un microbuz din care erau coborîte tot felul de pachete, baxuri de bere, carne, pungi de faină și zahăr, mezeluri, calupuri de brinză, portocale și banane, cutii de ness. Pînă atunci lumea din bloc îl simpatiza pentru că răspundea la salut și era politicos. Din ziua cind microbuzul a apărut prima dată în fața blocului, a fost detestat. Invidia si-a facut repede loc, relațiile lui cu vecinii s-au stricat iremediabil. După 22 decembrie 89 aproape a fost linșat – ca profitor al vechiului regim, ca unul care o dusese bine, în vreme ce ceilalti o duseseră prost. Asta se plătește. Pe ușa lui poeti ad-hoc i-au scris „biletele de amor”. Mașina i-a fost zgîriată, pneurile găurite. A trebuit să se mute din bloc în ianuarie 1990.

Era ceva imposibil de contracarat. Seara pentru două ore se tăia curentul și rămîneam pe întuneric. Din avion Bucureștiul se vedea o mare de întuneric. Am învățat repede să avem pregătite lumînări – așa că bisericile s-au umplut iar de lume și cifra de afaceri le-a crescut. O lovitură data de propaganda occidentală lui Ceausescu și utopiei lui. Cine nu știe că religia este opiu pentru popor? Marx dixit. Ne intorsesem la timpurile în care nu se descoperise electricitatea. Ceaușescu, în ciuda evidenței dezastrului, pretindea că ajunsesem printre cele mai dezvoltate țări din lume, că eram la concurență cu USA și Occidentul. Nu ne deranja că rămîneam fără televizor, pentru că nu mai aveai ce să vezi în afară de programe despre Ceaușescu, mărețul nostru conducător – rîrîit și bîlbîit, Carpatul gîndirii, lider de anvergură planetară. Propaganda (prin tăierea curentului, se făceau economii 20181231_072834drastice ) eșua astfel să ne mai îndoctrineze suficient. Cum se spune, își dădea singură cu tesla în c…

Mai era ceva care ne făcea fericiți – nu mai erau gaze. Atîta vreme cit caloriferele erau reci ca gheața, puteai să aprinzi aragazul si să îl folosești ca sursă de căldură. Dacă puneai si o cratiță cu apă la fiert – aburii mai dezmorțeau aerul. Poate nu iți mai clanțăneau dinții. Pe tema asta au circulat un milion de bancuri.

A funcționat pină cind au aflat cerberii regimului. Risipeam un bun al dictaturii proletariatului. Brusc ne-au lipsit și de gazul metan de pe țeavă, ca să nu consumăm atît și să facem pagube economiei naționale. Ideea era simplă – să ne congelăm. Cum de rezistau tovarăși eschimosii la Polul nord și sunt sănătoși tun? Trebuia să ne călim, omul nou trebuia să fie sănătos ca să dea bătălii de clasă. Trebuia să devenim rezistenți la boli ca să slujim patria! Spitalele – ca dovadă – s-au umplut de bolnavi de gripă, de pneumonie etc. Ceaușeasca a spus într-o plenară că nu avem decit să punem o haină în plus pe noi !!! Ce atîta gălăgie?”

Urmare a articolului „Viata la bloc”. Fragment din volumul de amintiri „Sunt un copil al razboiului rece”, in curs de redactare.

Ilustrația 1/Foto – în 1989. 2/1989 – spre casă de la un botez.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!