CRIZA DIN CARAIBE ȘI AMINTIREA TATEI

20190219_094904Implinisem zece ani in 1962, mergeam pe 11. Toamna curgea liniștită. Drum zilnic la școala din colțul străzii. Arăta ca o imagine de propaganda a regimului, fusese inaugurată în 1959, era nou-nouță deschisa in noul cartier Balta alba din vecinatatea Barierei Vergului, limita orasului. Asta in 1959 – cind incepeam scoala, intram in clasa intii. In 1962 mă „invechisem” ca elev. Cravată roșie de pionier la gît. Ghiozdanul în spate, caiete, manuale, călimară, toc, penar, sandviș, măr. Pe hol la parter era si un cabinet medical. Me temeam de acea usa, acolo ne aliniau ne faca vaccinuri. Nu le iubeam deloc. Sala de clasă era prima pe dreapta după soba de teracota. Era luminoasă, grație ferestrelor mari. Pereții erau acoperiți de hărți și planse. În față, sub portretele a 12 tovarăși mult iubiți care conduceau partidul ( Dej, Chivu Stoica, Gh Apostol, Alexandru Drăghici, Emil Bodnăraș etc) atirna o tablă neagra. Exista un podium și deasupra catedra pe care își depunau profesorii catalogul – spaima noastră. Elevii eram așezați pe trei rînduri de pupitre, doi cite doi. Cuminti, cu miinele la spate. In rest scriam dupa dictare in caiete, sau citeam cu glas tare din manual. După 4/5 ore, la prinz, mă întorceam acasă. Drumul dura doar citeva minute. Urma masa. Mama ne îndopa, pe mine si pe Iță, fratele meu mai mic cu un an. Apoi scriam teme, dupa ce terminam ne jucam cu toată banda în fața blocului pînă se intuneca si mama apărea la fereastră și ne chema în casă. Spalat cina, culcare. Ma uitam si la televizot dar puțin, Lumina aceea difuza avea darul să mă adoarmă. Trăiam intr-un fel de paradis, și nu aveam habar.

fidel castroViața curgea liniștita intre extemporale, lecții de pian, jocurile copilăriei – fotbal, șotron, de-a v-ati ascunselea, hoții și vardistii (preferatul meu), la perete (cu capace de bere strivite pe șina tramvaiului). Credeam că Bucureștiul este singurul loc care există pe pămînt. Aveam să aflu în acea toamnă – datorita unor evenimente exceptionale – că mai existau niste locuri îndepărtate – oceanul Atlantic, Marea Caraibelor, Florida, Cuba etc. Am început să înțeleg că se intimpla ceva neobișnuit prin observația simpla că tata era îngrijorat și după el mama. Odată i-am auzit făcind planuri să ne duca pe mine și pe fratele meu la țara unde am fi fost feriți de pericole. Ce pericole? Ignoram. Au urmat vecinii -șjf kennedyi ei nervoși, vorbeau prea mult, schimbau priviri. Se opreau pe trotuarul din fata blocului (P3, strada Stejarului 42 ), vorbeau înfierbintați. Toate discutiile le observam stind cu fundul pe bordură de unde trăgeam rușinos cu urechea. Ce dacă nu intelegeam!!! Ce conta!? Ma aflăm în treabă printre cei mari. Vorbeau repede, nu se ascultau unii pe alții. Dura pină cind brusc unul își amintea că trebuie să plece. Erau grăbiți să ajungă undeva. Discutia se termina nelămurit și toți dădeau din cap nemultumiți.

Tata seara se lipea cu urechea de radio asculta (azi știu că era pe Europa liberă) sa isi culeaga informații despre cit de grava e situatia, cum escalada conflictul. Sărim sau nu sărim în aer! Cit mai avem de trăit!? Radio Bucuresti nu spunea nimic din ce voia să afle. Apoi se ascundea în bucătarie cu mama – era o incăpere unde puteau vorbi fără să fie auziți. Realizam că trebuie să important, dar de ce nouă, copiilor, nu ne spuneau nimic. Ce-o fi ? ma intrebam și nu eram deloc perspicace.

hrusciov 1La școala atmosfera era identică. Profesorii erau ingindurați, preocupati de ceva si foarte prevenitori cu noi copiii. Aveam impresia că ne priveau cu alți ochi, chiar cu milă. Parca ne vedeau ultima dată.

După mai multe zile sub tensiune maxima, tata, care rămasese în dormitor să asculte la radio – dă ușa bucătăriei în lături – eu cu Iță eram la cină. Tata jubila, era îmbujorat, a luat-o pe mama în brațe și a spus – S-a terminat! Suntem salvați!!! Nu pricepeam deloc ce insemna explozia lui de fericire, dar mă bucuram de bucuria lui. Am sărit in picioare ca un resort, Iță la fel, și i-am luat pe amindoi de mină. Citeva minute am jucat tontoroiul în patru, fără să știu exact de ce. Dar era de bine. Tata era morocănos de fel. Rareori se bucura, rareori zimbea sau ne mîngîia pe creștet. Și mai rar auzeam o vorbă bună de la el. Ne-am oprit, atunci cind vecinul de dedesupt a bătut în tavan – să ne oprim că facem gălăgie. Tata a presupus că nu aflase marea veste. Tata s-a dus, așa cum era, în pijama, sa-i spună.

20181231_065251Tirziu, peste ani am aflat ce se întîmplase. Tata a zis – Steluș, (eu adică) era sa murim nevinovați, atunci (nov 1962). Hrușciov instala în Cuba lui Fidel Castro rachete cu focoase nucleare cu care putea lovi mai multe orașe americane supra-populate. Peninsula Florida era la numai 14 km distanță de coastele Cubei, spre nord. Teritoriu USA. Auzisem de Florida. Cinematograful din apropiere de strada Popa Lazăr, unde locuisem o vreme, se numise Florida pînă în 1948. Lumea din cartier ii spunea tot Florida, nu 23 august, cum se numea mai nou. Nu vedeam legătura, dar Florida îmi suna bine în auz. Era sală de cinema și un salon de dans, unde mama și tata – cind trăiau idila lor, se intilneau simbătă să danseze după ritmurile orchestrei saxofonistului Florea Mihai. Tata se înnebunea după muzica lui Glenn Miller. Mama mi-a spus odată, cind eram măricel și ei divortați de ceva timp, că tata era un mare dansator. Ei bine nu mi-l imaginam pe tata dansînd. Era mult prea sobru.

20181231_064757Povestea din 1962, toamna, a continuat astfel – Kennedy a prins de veste ce se intimpla in Cuba și i-a cerut lui Hrușciov să-și retragă jucăriile chiar l-a amenințat cu represalii. Asta insemna că războiul rece s-a terminat și începea al treilea război mondial, de data asta cu arme nucleare. Pe scurt, dispariția planetei, inclusiv a Bucurestiului unde traiam, fericit. Se va intimpla in citeva zile sau ceasuri. De unde nervozitatatea tuturor, mai bine zis spaima. Am fost gata/gata să sărim în aer, ca efect, să dispărem din univers. Ne-am fi prefăcut in particule invizibile ratacind la infinit printre constelații.

Fragment din volumul „Sunt un copil al razboiului rece” in curs de aparitie.

STELIAN TANASE
DESKREPORT

Alătură-te discuției 5 opinii publicate

  • Aura spune:

    Superb.Mi-am amintit de acele vremuri ale copilariei pe cand eram fericiti si nu stiam.

  • Pietraru Gheorghe. spune:

    Pe vremea aceea,în vară, mă preocupa examenul de absolvire a școlii profesionale de 3 ani și încadrarea în muncă, la o uzina din Roman,habar nu aveam de ce se întâmpla mai departe de gardul școlii, mai ales ca eram la internat,pe spezele statului.Mult mai târziu am aflat câte ceva,d in fragmente de lectură, din ce povesteau alții,mai citiți ca mine,că aproape am fost cu toții pe marginea prăpastiei .

  • iancu jianu spune:

    Unul dintre cele mai frumoase lucruri pentru care merita sa te nasti e copilaria.
    Scoala in care am invatat primele opt clase a ars in intregime anul trecut. M-a intristat teribil neglijenta unor dobitoci, pentru ca in peretii aia erau mii si mii de amintiri frumoase. Despre diriginte, fost preot, despre profesoara de chimie , de care eram indragostiti toti baietii ( din „cauza” ei am dat bacu la chimie ) , despre profesorul de sport care mi-a insuflat grava pasiune pentru volei, despre colegi si colege carora as putea sa le fac portretul , atat de vii sunt uneori amintirile .
    Pot spune ca am avut o copilarie tare frumoasa, cu bucurii de copii normali nu de printisori.
    Si oricum , nici-un copil nu intelege grijile comunitatii.
    Pentru mine un singur lucru umbrea oarecum magia acelor timpuri, nu aveam un tata. Mai existau si atunci rautaciosi si nesimtiti , chiar daca doua matusi minunate , batrane si grijulii ma conduceau in fiecare zi la scoala.
    Asa a fost sa fie. M-am impacat demult cu asta insa mi-as fi dorit sa am un tata. As fi avut cui sa-i multumesc pentru sfaturi si clarificari decat sa ajun azi , sa-mi confirme tiriac ca bogatia nu are nici-o legatura cu intelepciunea, sau basescu ca nu trebuie sa ai incredere in veci vecilor in politicieni, sau tariceanu ca singurul lucru infinit e prostia, sau ponta ca se poate minti din orice pozitie.
    Poate mi-ar fi spus ca dintotdeauna societatea incurajeaza egoismul, lacomia, si sclavia si imi va fi foarte greu sa traiesc cu alte principii de viata.
    Poate mi-ar fi explicat de ce Romania va fi condusa in veci vecilor de hoti, si ca normalitatea e numai in filme si povesti .
    Cine stie ce ar fi fost daca aveam un tata. Poate nu deveneam un mizantrop, descurajat de cat de putini oameni sunt liberi, demni si onorabili.

  • AT spune:

    Foarte sugestiv. Sau, mai degraba, evocator.

  • joenegut spune:

    Pentru mine acest eveniment nu a existat, pentru că nu a apărut în Românial Liberă la care era abonat tata și că nu aveam radio , ci doar un difuzor, la care ascultam Teatru la microfon.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!