CUM SĂ FII NEFERICIT IERI AZI MÎINE

tanase bookfestEditorul român folosește un dublu standard – unul cu autorii străini pe care ii traduce (cam 90% din productia editorială romanească) – si altul pentru autorii autohtoni. Cei străini sunt plătiți prompt, cf contract/copyright. Cei români de regulă sunt uitați. Trebuie să tragi mult de el ca să-și onoreze obligațiile. Mai trebuie să-i telefonezi de nu stiu cîte ori, să faci plecăciuni, să-l tragi de minecă. Cum editorul trăiește mai ales din traduceri, se uita disprețuitor la autorii de limba română. Ei sunt o cantitate neglijabilă și le încurcă afacerea. Destui își oferă manuscrisele și chiar plătesc din buzunar ca să le apară cartea. Cedează gratuit drepturile de autor editorului. De ce? Pentru că au amibiția să-și vadă numele pe o carte, sau au nevoie pentru cv-ul profesional, sau la bătrînețe vor să intre în USR pentru pensie.

Ce se întimplă de fapt cu autorul autohton în viață, mai ales dacă cere contract, și vrea să fie plătit pentru munca lui? Ăstia sunt o mare belea pentru un editor, căruia îi plac cel mai mult autorii morți de mult, pentru care nu mai este obligat la cheltuieli pentru copyright. Ar cam trebui să mă grăbesc s-o mierlesc în avantajul copilului și soției care cîndva vor putea să încaseze tantieme pentru ce am scris. Ei, sper, să fie mai norocoși în alte vremuri.

Scriitorul român este purtat pe drumuri, amînat, condiționat. Pînă la urmă fie nu primește nimic, fie doar o mică parte. Editorul, afli la tot pasul chiar din gura lui, este mereu în criză financiară. Iți spune că nu se vînd deloc cărțile în general și cărtea ta în special – fără să-ți prezinte -D-ne fereste- rapoartele de difuzare. Afli tot așa că nu îi merge deloc bine și că a sărăcit sacrificîndu-se pentru binele culturii și pentru carte. Poza asta eroică este de tot hazul. Ideea este simplă- să te facă să renunți la ce este al tău. Să nu îl mai sîcîi cu insistențele. De la un punct încolo – dacă te incăpățînezi – nu-ți mai răspunde – prostule – la telefon.

Atitudinea asta contrastează cu primele episoade ale așa-zisei voastre colaborări. La început editorul se arată curtenitor, ca un ins normal, e chiar tanase clujcivilizat. Iși freacă palmele ca în Balzac, cu gîndul la profit. Iți spune că va face un best-seller din cartea ta. Te încîntă cu politețurile. Asta ține pînă cînd semnezi un contract care te dezavantajează net. De fapt te fură din acte, tot ca în Balzac. Pe măsură ce trece timpul capătă o privire cenușie și nu mai are timp de tine. Te pasează unui adjunct, apoi unui redactor. Te dă apoi pe mîna unei secretare, în fine, te trimite la portar. Pînă cînd ajunge să te țină la poarta editurii în ploaie, flancat de cîini. Cam așa sfirșeste povestea. Știe că nu îl vei da în judecată pentru că nu îți permiți financiar. Banii tăi sunt la el în portofel. În plus sumele puse în joc nu merită, sunt prea mici. Avocatul te costă 1000 euro, iar banii pe care trebuie să îi încasezi cam jumătate. Blindat astfel, hîrșîit în rele, editorul poate să se distreze bine pe seama ta, autorule, ca pisica cu șoarecele. Mă voi ocupa pe larg de lumea editorială într-un roman la care lucrez. Sper să fiu gata în iarna care vine.

Cam atît pentru azi din seria de articole care analizează condiția artistului/intelectualui român contemporan. Seria a început cu articolul „Elitele sărace” https://www.stelian-tanase.ro/elitele-sarace/. Am fost incurajat de succesul lui, așa că voi continua.

ST
DESKREPORT

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Ionut P. spune:

    Tipul asta de editori trebuie ca este cam prea romantic. Vrea, generos si nestiut, sa-l ajute pe creator sa traiasca la foc mic, pentru a putea fi liber de a se inflama cu ce are mai neobisnuit si nebanuit ca resort creativ. E drept, discutia despre drepturi, standarde, bani este atat de prozaica de ti se strepezesc dintii care infuleeca din realul culturii viitoare. Doar suferinta morala este creatoare, si oricat ar suferi impreuna, editorul are o limita autoimpusa, regula supravietuirii in jungla literelor: totul pana la bani, moartea invizibila a inegalitatii superioare.
    In alta ordine de idei, cred ca acest tip citeste cam tot atat cat un individ din industria sarmei sau textilelor. Nume, proprii sau nu. Poate ar fi bine sa-i ajutam cu ceva bani de la buget, cu un program de genul: o carte la liber pentru orice chenzina inutila.(Curtoazia statului, semnat indescrifrabil.)

  • Georgeta spune:

    :))) Slava Domnului , niciodata nu am avut ambitia de a-mi vedea numele pe o carte ! Desi,cica, daca vrei sa te simti realizat in viata trebuie : sa faci un copil ( cel putin ) , o casa ( nu sase ), sa plantezi un copac ( macar unul ) si …sa scrii o carte ! N-am inteles daca e musai toate sau cate din ele e suficient ! N-am pretentia de a fi un ” autor „, desi am scris cate ceva si am fost publicata ( ziare , reviste , > sau < ne/ cunoscute ) . Niciodata la solicitarea mea, culmea! Nu am considerat ca latura mea " artistica" e importanta. De aceea , va deplang , dar va respect , scriitori ! Veti fi celebri , candva , dupa moarte ! Pana atunci , hai cu … ala sau alalalt ! Nu dau nume , ca ma trezesc cu vreun proces! ;)

Leave a Reply to Georgeta Cancel Reply