DE CE NU MERG LA REFERENDUM

tanase humanitas 3Nu merg la urne in acest weekend. Răspund aici cuiva care a postat pe fb aceasta intrebare. Am multe motive să nu mă duc. Preferam un referendum pe tema infrastructurii sau a educației – de pilda să se aloce cei 6% prevăzuți din buget ? Sau despre sănătatea populației. Poate unul despre extirparea corupției si interdicția pentru penali de a mai accede în funcții publice(ca în Franța recent). Ar fi fost niste teme de interes public și ar fi putut produce efecte concrete.

Indiferent cum se va termina acest referendum sau dacă va fi sau nu validat, nu se va schimba nimic în ce priveste moravurile poporului român. E o dezbatere care oricum nu se află pe agenda publicului. Cade alături. Este o simpla operație de propaganda prin care Dragnea &PSD încearcă să demonstreze că mai au sprijin și că au un electorat mare pe care il poate mobiliza. Asta va fi a doua manipulare de proporții, dupa cea a referendumului propriu-zis. Dacă prezența la vot va fi de peste 30% PSD va pretinde că acesta este suportul de care se bucură și va trîmbița cifrele în campaniiile din 2019-20.
Un alt motiv să nu mă deranjez este că întrebarea la care ar trebui să raspund nu are nicio legătura cu familia tradiționala. Dacă m-aș IMG_0698prezenta la referendum aș da un cec în alb PSD să treaca orice lege poftește la adăpostul referendumului. Dacă aș fi fost întrebat ce fel de familie prefer, aș fi răspuns – cea alcătuită dintr-un bărbat și o femeie. Sunt un conservator. Dar formularul de vot nu mă întreabă așa ceva, deși propaganda PSD si BOR pretinde că este vorba de un vot pe tema familiei și căsătoriei. Nicăieri nu găsesc aceste cuvinte cheie.Se introduce premeditat foarte multa confuzie.

Mai găsesc că refendumul este inutil și pentru că avem in codul civil românesc rezolvarea chestiunii. Nu văd de ce trebuia să cheltuim 46 milioane euro pentru a lamuri incă o dată lucrurile deja lămurite. Cheia este în politic. Dragnea are nevoie ca de aer să distragă atenția de la eșecurile guvernării, (este o diversiune) și de a convinge lumea că lucrurile stau altfel, adică bine (este o manipulare). În plus are nevoie de un triumf pentru ziua de 8 octombrie cind merge la instanță. E paranoia aici și multă grandomanie.

Acest referendum are un puternic aer anti-european, ne scoate din Europa. Si daca nu, ne impinge la periferia ei. Merge impotriva timpului, adauga alte clivaje celor deja existente in societatea romaneasca. Ne intoarce inapoi in timp cu cel putin 30 de ani. Pe scurt nu merg la referendum. Nu vreau să fiu folosit.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

Alătură-te discuției 25 opinii publicate

  • Mircea Ordean spune:

    Admit că-i o răutate ce spun mai jos.

    Dar mi se par din topor zisele d-lui Tănase.
    De pildă grija pentru Educație.

  • Dania spune:

    Numai in ACEST caz nu ma interesraza daca sunt manipulata.Oricum PSD-ul pe limba lui va pieri.Dar credinta mea de crestin trebuie sa fie de nezdruncinat in fata oricarei manipulari.De o mie de ori voi marturisi ceea ce Dumnezeu spune.Nu pot sa nu-l marturisesc pe D-zeu doar pt ca mi-e teama ca sunt manipulata.Unde este credinta noastra daca la o adiere de vint avem ezitari sa o marturisim? Cind e vorba despre Dumnezeu numai catre EL trebuie sa privim, orice rationament ne indeparteaza de EL si ne face vulnerabili oricaror manipulari.Eliberati-va de toate gindurile cu care sunteti bombardati spre a fi manipulati sau nu intr-un fel sau altul , fiti numai voi cu Dumnezeu si faceti ce va spune EL

    • Catalin Dumitrescu spune:

      Eu am semnat initiativa cetateneasca acum 3 ani, de atunci, initiativa a 3 milioane de cetateni ROMANI zace in parlamentul Romaniei. Este vointa mea, pe care mi-am exprimat-o LEGAL, si doresc inscrierea in Constitutie a postulatului omenirii, familia formata din BARBAT + FEMEIE. Imi comunicati ca sunt anacronic, ca sunt medieval. Nu domnule Tanase, sunt ANTIC si consimt credintei ortodoxe, in care familia este formata din 1 barbat si 1 femeie, impreuna intemeietori de familie si facatori de copii. Credinta ortodoxa este traditionala, iar cei ce nu se regasesc in ea, CHIAR SI IN DOGMA EI, poate ar trebui sa caute in ratacirile lor. Revenind, demersul este legal si democratic, iar majoritatea este heterosexuala si are tot dreptul la autodeterminare. Nu inteleg dece ar trebui sa imi fie rusine ca nu sunt sensibilizat de barbati! Asta este tot, imi doresc sa nu fiu calcat pe bataturi!

  • Magda spune:

    La referendum nu vom merge… eu, familia mea, colegii de serviciu, prietenii, din motivele enunțate de dvs. Nu mi se pare subiectul de actualitate și nici nu vreau sa fiu folosita de acest guvern… în scopurile lor ascunse. Pt. Ca bineînțeles ca au o alta agendă de rezolvat. Păcat doar de banii irosiți aiurea.

  • Ioan spune:

    Cine are minte si niste repere in viata (nu biserica), nu are ce cauta la „mascarada”.

  • Mihai N. spune:

    Domnule Tănase, vă apreciez și vă consider un om echilibrat, sunt de acord că PSD încearcă să câștige capital politic de pe urma referendumului, dar nu pot să cred că nu știți la ce se referă întrebarea de pe buletinul de vot sau de ce este formulată așa (pentru că așa prevede legea referendumului de modificare a Constituției și așa a fost formulată de fiecare dată când s-a modificat Constituția). Sau poate știți, dar vă faceți că nu știți? Cam multe din manipulările și dezinformările activiștilor pro-LGBT se regăsesc în postarea dumneavoastră… Vă consideram un analist obiectiv dintotdeauna, dar îmi faceți impresia că ați cedat în fața”corectitudinii politice”.

  • Nico spune:

    Mi se pare ca sunteti total neinformat, domnule Tanase si o mai si faceti publica, aceasta chestiune. In primul rand, referendumul e al cetatenilor. Al celor 3 mil de semnaturi. E dorinta cetatenilor si nu a PSD-ului. E o conjunctura, ca se organizeza in vremea acestui partid de la guvernare. E problema PSD-ului ca iese in fata acestui referendum. Noi, cele trei milioane de romani care am strans semnaturile, stim adevarul. Si ar fi minunat sa il mai afle inca 3 mil, pt validarea acestor voturi. Pentru a va putea bucura si dumneavoastra de o Romanie normala. In al doilea rand, acest referendum este organizat in baza unei legi. Ce prevede legea? Tocmai modificarea articolului cu pricina, din constitutie. Exista o intreaga documentatie la baza acestui referendum. Sau ati crezut ca veti planta meri si veti culege pere?! Aici nu e abracadabra, e o procedura exacta ce a fost urmata! Si in al treilea rand…vorbiti despre un buget ce ar fi putut fi alocat pt altceva. Dar, stiati de proiectul de lege, pentru urmatorii 5 ani(in cazul nevalidarii referendumului) prin care statul roman va finanta cu un buget de cateva ori mai mare decat valoarea alocata referendumului, pentru introducerea in scoli a unui program de reeducare? Haideti sa spunem impreuna „da” si sa ne ajutam pentru a trai intr-o tara frumoasa si normala. Doar normalitatea le-a mai ramas sa ne-o ia, ca in rest, ne-au luat tot, acesti europeni flamanzi! Le stam in gat ca ne-am pastrat traditiile, valorile si credinta! Doamne ajuta, poporul acesta!

  • Nely Mihaela Nedelcu spune:

    Dania, sunt decord cu tine”Nimic fara Dumnezeu” dar se spune ca „pana la Dumnezeu, te omoara sfintii”…..ce zici ?

  • Ioanid Sergiu spune:

    PSD+BOR doua mari tumori ce trebuie extirpate urgent iar referendumul o mizerie marca Dragnea, nu am ce sa caut la vot

  • Cecilia spune:

    Un articol admirabil, ca de obicei!
    Motivele sunt de bun simt. Cine vrea sa gândească cu propria sa minte, nu se va lăsa manipulat de Dragnea.

  • ilie spune:

    Nu merg nici eu. Este o bătaie de joc a conceptului, a noţiunii de *Plebiscit*. Când se recurge la consultarea poporului, problema trebuie să fie încâlcită, să nu fii sigur pe rezultat; ori acuma se ştie răspunsul! După mine, o temă reală de Plebiscit ar fi dacă e bine să se renunţe la PROBELE obţinute pe căi NEPROCEDURALE, aşa cum susţin Nicolicea, Dragnea, Nicolae… Eu susţin că PROBA rămâne PROBĂ, indiferent pe ce cale e obţinută. De exemplu, dacă un vecin „ascultă prin perete” – trage cu urechea, – şi înţelege că alături are loc o tâlhărie, iar apoi dând telefon să denunţe, ar face o încălcare a procedurilor? Ar fi o probă ilegală?

  • Dana Anton spune:

    Sunt total de acord cu dvs., domnule Stelian Tănase :nu merg nici eu la referendum, pentru ca nu vreau să fiu folosita.

  • un om spune:

    Dar pe cine intereseaza daca mergeti sau nu la referendum? In orice caz si umbra de democratie pe care o aveam dispare prin boicotul populatiei progresiste. Cred ca era mai bine pe vreamea impuscatului cand omul nu avea ce sa aleaga.

  • Popa Rafael spune:

    Referendumul este o inițiativă a Coaliției pentru Familie și nu a PSD, PNL sau alt partid. Că actualmente PSD-ul sau alțti lideri politici il folosesc spre a castiga un capital de imagine nu modifica scopul acestui demers, esența lui rămânând aceeași: de a trezi un adevăr creștin, de a asculta de Dumnezeu. Întrebările care trebuie să vi le adresați sunt: Ce relație aveți cu Dumnezeu sau cu Satana? Căruia îi slujiți? Veți fi sau nu mântuit? Nu-mi răspundeți. Doar meditați.

  • ISSIMA spune:

    ÎNTREBAREA ESTE TOTAL nepotrivită prin ambguitatea ei și e de natură să manipuleze votul. Câte articole are legea de modifcare a Constituției? care articol, care aliniat se schimă prin vot? De unde să știe cel ce spune Da sau Nu ce votează? De ce nu s-a cerut votul expres pe articolul X din Legea Y votată de Paralament în anul , promulgată la data de…. Atunci aveam date concrete să știu ce votez. PUNCT.

  • ISSIMA spune:

    Susțin din toată inima familia, tradițională, întemeiată în baza legilor dumnezeiești din bărbat și femeie, care să devină apoi părnți, să-și educe copiii în baza legilor morale și creștine. Nico altă formulă nu mi se pare atât de relevantă pentru perpetuarea omenesclui de caalitate în lume. Evident că familiile formate din bunici și copii, mamă și copii, tată și copii, părinți care au înfiat copii, merită tot respectul și susținerea, dar cuplurile homosexuale nu au ce căuta ca părinți de copii. Ei pot fi orice altceva – Dumnezeu să-i ierte și să-i îndrepte – dar nu pot fi părinți adoptivi de copii, cărora să le perpetueze viciul lor, păcatul, imoralitatea.

  • Ghita spune:

    Madam suntem in mileniul al treilea, am facut aceasta mentiune in cazul in care va credeti in Evul mediu si atunci e vorba de o boala patologica si va recomand un consult psihiatric.

  • ONISOR V. spune:

    Bravo domnule Stelian Tanase!

  • POLIZU IOANA spune:

    Asa am gandit si eu. Am creier in cap,gandesc,vad,aud,simt ca suntem manipulati .Si nu am fost la referendum.

Leave a Reply to ilie Cancel Reply