Cineva mă întreabă de ce am scris o săptămîna întreaga despre Macquis, cînd sunt atîtea subiecte „la zi” interesante. Două motive am avut 1/ Povestea este quasi necunoscută la Bucureşti. Nu s-au scris cărţi, nu au rulat filme, presa nu a dezbătut subiectul. Pare o poveste strict franţuzească şi nu e. 2/ Am vrut să marchez o prezenţă romanească. Parisul datorează ceva acestor fantome ale trecutului. Cînd Ocupaţia germană părea instalată pe termen lung şi francezii nu prea îndrăzneau să se opună, nişte emigranţi au ţinut sus demnitatea ţării lor de adopţie. Şi dacă tot avem atîtea complexe (unele gratuite – ca în acest caz ), e bine măcar din cînd în cînd să ne amintim. Iată o lista de nume (alfabetic) a romanilor care au luptat în Macquis – Olga Bancic şi soţul ei, Alexandru Jar, Josef Bocsor, Cristina Boico, Alexandru Buican, Josef Clisci, Nicolae Cristea, George Filip, Mihai Florescu, Carol Goldstein, Charlote Gruia, Fanny Gurvitz, Edmund Hirsch, Boris Holban, Gh.Gaston Marin, Boria Lerner şi sotia lui, Hadassa Tennenbaum, Andrei Kirchen, şi cei doi fii ai lui, Andrei şi Bernard, Mihai Patriciu, Andrei Sas, Iancu Silberman, Solomon Tinckelman, Gh.Vasilichi, Samuel Weissberg…

Unii vor zice că erau comunişti. E adevărat. Erau mai mulţi comunişti decît gaullişti. E un aspect şi am putea discuta despre asta. Dar un aspect e şi acela că au luptat, uneori cu mîinile goale, împotriva maşinii de război germane. Nu vorbesc aici de idealurile lor politice – la fel de nocive ca şi nazismul – ci de implicarea lor fizică, cu viaţa lor, mergînd pînă la sacrificiul suprem. Fără ei, nu se ştie cum s-ar fi scris istoria. Uneori contează şi lecţia de curaj şi demnitate, nu doar instinctul nostru de conservare. Nu doar frica, laşitatea, oportunismul, acomodarea la împrejurări. Acestea sunt motivele pentru care am scris despre ei.

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Draga Stelian

    „Unii” iti vor pune intodeauna aceste intrebari. Si aceeasi nu vor intelege NIMIC din ce explici aici. Felicitari pentru sira spinarii.

  • Desi suntem acaparati de clisee si conventii tacite, uneori simt ca trebuie sa revizuiesc anumite poncife, de care mai nimeni nu se deranjeaza. Detest lucrurilr mesteacate de-a gata. Poveste Maquisarzilor romani, evrei sau nu, care au luptat eroic, in Franta, este din pacate uitata. .Francezii mai amintesc citeodata si arata recunostinta uneori, datorita eforturilor unor rude ale celor cazuti in lupta cu ocupantul.In schimb In Romania nu se oupa nimemi de cei cazuti si d e pastrarea memoriei lor . Totul pare uitat in tara lor de origine, Romaniae .Aici este o tacer absoluta Incerc pe acest blog sa impun ceva mai mult adevar, Se pare ca trecutul ne ameninta mai mult decit viitorul.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!