DEGRINGOLADA ȘI MĂSURILE AD-HOC

iohannisAm ales pentru azi la rubrica „Să stăm de vorbă „un scurt fragment din alocuțiunea rostită ieri de Klaus Iohannis la întrunirea Camerei de comerț și industrie romano-germană. Ar fi multe de spus.
Aștept ca de obicei comentariile dvs pro și contra.

„Doamnelor și domnilor,

În anul 2017, economia României a consemnat o rată de creștere record în Uniunea Europeană. Asta știm cu toții, și ne bucurăm. Însă aceste cifre nu reflectă, din păcate, și calitatea politicilor economice, progresele mediului de afaceri fiind obținute mai degrabă în ciuda acestor politici. Din acest motiv, tabloul macroeconomic nu este lipsit de riscuri în plan economic și financiar, riscuri care înseamnă responsabilități suplimentare pentru decidenții anului 2018. De exemplu, situația bugetară a anului 2017 arată că se continuă trendul descrescător în planul investițiilor publice, prin diminuarea ponderii în PIB a cheltuielilor de capital față de anii anteriori. Însă nu este suficient ca bugetul să prevadă doar pe hârtie alocări investiționale, ci trebuie ca investițiile să fie și realizate, pentru a nu mai neglija domenii cheie, precum infrastructura.

GermaniaÎn același timp, în ciuda unei creșteri economice record în Uniunea Europeană, Guvernul, sau pot să spun mai bine, Guvernele succesive au avut dificultăți în asigurarea cadrului fiscal-bugetar care să respecte ținta de deficit de 3% din PIB. În contextul unor politici fiscale imprudente, Guvernul a trebuit să adopte măsuri ad-hoc, și anume reintroducerea accizei suplimentare asupra carburanților, preluarea de dividende sporite de la companiile de stat sau blocarea unor plăți ale ordonatorilor de credit pe final de an. Dacă la toate acestea adăugăm și degringolada fiscală, pe fondul unor modificări ale Codului Fiscal contestate de aproape toată lumea, rezultă lipsa oricărei preocupări din partea guvernanților de a asigura predictibilitatea economică pe care mediul de afaceri o invocă, pe bună dreptate, sistematic. Pentru anul 2018, este evident că atenția trebuie să se orienteze asupra mediului de afaceri, care s-a confruntat în ultima perioadă cu provocări dintre cele mai nefirești în planul calității și predictibilității măsurilor economice.

Vă asigur că sunt la curent cu preocupările și dificultățile pe care mediul de afaceri le întâmpină. În acest sens, voi atrage atenția și noului Guvern, așa cum am făcut-o de fiecare dată, asupra responsabilității decidenților politici de a asigura, mai presus de orice, stabilitatea economică a României. Viitorul Guvern trebuie să înțeleagă cât de important este să nu pericliteze, prin politici imprudente și măsuri hazardate, sustenabilitatea fiscală și potențialul de dezvoltare al României pe termen lung. În acest sens, voi discuta cu noul Guvern și voi solicita consultări cu cei responsabili în sfera politicilor economice, astfel încât să existe garanții de stabilitate din partea guvernanților.

Doamnelor și domnilor,

Ca Președinte, îmi doresc pentru România o economie sănătoasă, care să beneficieze de o guvernare responsabilă și de politici predictibile, astfel încât beneficiile de astăzi să nu devină iluzorii mâine, sau să impună costuri nemeritate pentru generațiile viitoare.”

CITEȘTE SI DĂ MAI DEPARTE!
DESKREPORT

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • albert keller spune:

    In principiu suna elegant ce spune dl. presedinte Klaus Iohannis. Realitatea este insa cit se poate de sumbra cu nori negri la orizont.
    Brexitul pune a mare presiune financiara pe Germania care va incepe sa gafaie anul acesta. Dupa ea vor intra in colaps Franta, Danemarca, Italia si tot asa efectul de domino va matura totul in cale.
    Romania ar fi putut fi salvata de agricultura dar nici macar aia nu mai exista. Scapa cine poate cum poate…

Spune-ți opinia, fă-te auzit!