tanase bookfestEu in acasă, el acasă, vorbim la telefon. Mă mir că și-a amintit numărul meu. Anul trecut la Bookfest s-a facut că nu mă vede. Incepe abrupt. Zice că mi-a citit ultimele cărți. Noroc cu pandemia, fac eu. Aiurea, n-a citit. Nu are timp, face bani destui cu cărțile, prostind fiscul si scriitorii, neplătind, ducind lumea cu vorba, momind fraierii cu contracte oneroase. Nu e singurul editor care face tot felul de combinații îndoielnice cu bani publici și cu banii autorilor care iși plătesc din buzunar tipărirea cărtilor in loc să primeasca ei drepturi de autor. De ce m-ai sunat? îl întreb. Îmi cere o carte inedită pentru 2021. Știe că am ceva în sertar și o vrea el. Se simte încurajat, zice, de succesul ultimelor mele cărți. Stie că s-au vindut foarte bine, are cifrele. Remarc că nu cu un singur titlu, ci cu trei. „Dinastia”(Rao), „Conversații cu regele Mihai”(Corint), „Repertoarul amorului” ( Hyperliteratura). Am ajuns undeva pe la 55.000 exemplare vindute în total. Anul ăsta cum stai? face curios. Îmi pun sperantele în „Sunt un copil al Războiului Rece”( editura Corint, 2020) desi librăriile sunt închise, nu se ține Bookfest, și e interzis să organizezi evenimente de promovare din cauza asa-zisei „distanțe sociale”. La toamna apare si „Repertoarul amorului”, volumul doi. Remarc că editurilor le convine interdictia de a organiza evenimente si campanii de promovare, pentru că oricum nu le organizau nici înainte de pandemie. Dar au de ce să se plingă.

Nu pare prea fericit să mă asculte. De obicei scriitorii îl lingușesc ca să se pună bine cu el. Scriitori au ajuns in România niște pomanagii. Stau cu mîna întinsă la ușile capitonate ale patronilor de tanase 17edituri. Of, cît de mult îi place amicului să facă pe omul de cultură, vezi Doamne se ocupa de carte, „luminează poporul”. O face pe intelectualul rafinat, pe Mecena, mai ales, dar nu este decit un negustor f. lacom. Urmărește strict profitul. Poate să vîndă arme, cîrnați, pantofi, televizoare. Dacă l-ai întreba ce meserie are la bază, ai avea o mare surpriză. Se face că nu aude și revine la chestiune. Chiar a ridicat puțin tonul pentru că discuția se prelungea. Zi, îmi dai o carte pentru la anul? Întreb si eu – La ce tiraj te gîndești? Cîte zici că vinzi? El, de colo – Depinde de carte. Dacă e bună se vinde…Nu ține figura, îi spun, pe cine prostești? Dacă se vinde e meritul editurii, dacă nu se vinde cartea este proastă. Asta e un banc vechi. Care e bugetul pentru promovarea carții pe care vrei să ți-o dau? Zice – Nu am bani pentru așa ceva! Este politica editurii. (măcar e sincer). OK, zic, si atunci cum vrei să vinzi? O marfă are nevoie întîi și întii de reclamă. Cît investești atît scoți, scrie în ABC-ul afacerilor. E la fel cu calculatoarele, cu mașinile, cu hainele, cu detergenții. Nu există nicăieri in lume comerț fără publicitate. Numai comerțul de carte din Romania, așa cred editorii, merge și fără reclamă. Trebuie să-ți anunti cumpărătorii că ai scos ceva nou. O carte, în acest caz. Amicul face pe victima, dă vina pe societatea românească, pe analfabetism, pe criză, etc. Dl. meu, românii nu citesc. Din cauza asta tirajele au ajuns sa fie minuscule. Ripostez – E din vina editorilor care nu investesc nimic în promovarea cărții. Ei țin tirajele jos pentru că supravietuiesc din cantitate nu din calitate. Nu din cerintele pieței, pe care de altfel nici nu le cunosc. Pe scurt – multe titluri (90 % traduceri ieftine), puține cărti vîndute/per titlu! Asta e șmecheria. Nu te plinge că românii nu citesc, că nu intră in librării, că nu cumpără cărți. Comerțul precar de carte de azi este un efect al acestei șmecherii. Editorii ca tine au îngropat piața de carte.

Se lasă tăcere. Ce era de spus, s-a spus. Cam pe aici s-a terminat și discuția. Mai schimbăm totusi citeva amabilități. Doar suntem oameni de lume, educați, călătoriți, ce dracu! Mai ales citiți.

DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!