Ferdinand a fost educat de unchiul său Carol să domnească. A fost o şcoală aspră, cu un mentor sever, dedicat total simţului datoriei. Ferdinand a fost un om timid, singuratec, adesea umbrit de spectaculoasa, inteligenta şi hotărîta sa soţie, regina Maria. Ar fi preferat să fie un simplu civil, să îngrijească colecţii de plante. Era un rafinat botanist. Ar fi vrut să îşi trăiască viaţa călătorind prin păduri şi rezervaţii naturale. Era un fervent cititor, un om foarte cult, poliglot…Extrem de modest, încerca să treacă neobservat. Era un chin pentru el să se adrese unei adunări, sau să ţină un discurs mulţimii. Avea o bibliotecă impresionantă unde îi plăcea să îşi petreacă timpul răsfoind albume, ierbare, cărţi de călătorie. Era un savant, un erudit. Îşi ascundea ştiinţa, detesta să apară superior sau să îşi afirme rangul regal în faţa cuiva. Politica şi inerentele ei conflicte îi displăceau profund.
A domnit 13 ani în condiţii extraordinar de grele. Şi ce mari lucruri a înfăptuit ! A urcat pe tron în împrejurări extaordinar de grele în septembrie 1914 la cîteva săptămîni după ce incepuse războiul. A fost un conflict armat devastator, cu milioane de combatanţi, un carnagiu. La sfirşitul anului 1916, la cîteva luni după ce România a intrat în război de partea Antantei, a urmat contraofensiva Triplei Alianţe şi dramaticul refugiu în nordul Moldovei, cu ţara ocupată de armate straine. Abnegaţia regelui, tăria sa de caracter, au făcut ca ţara să nu se prăbuşească. Jertfa 
soldatului român a fost efectul atitudinii sale ferme, a exemplului dat de rege. Ferdinand se face foarte iubit de soldat, de ţăranul român, este respectat.
Să nu uitam că era german. S-a manifestat ca un patriot român în toţi anii de domnie, in toate atitudinile sale publice. A fost ca şi Carol Întîi un mare rege. Românii au înfăptuit unirea cu Basarabia, Moldova, Transilvania şi Bucovina, sub sceptrul regelui Ferdinand. Pentru simţul datoriei, a fost numit “Ferdinand cel loial şi “Ferdinand Întregitorul”. Moartea sa a îndoliat o ţară. Lumea l-a plîns. S-a stins intr-o noapte de vară, la 20 iulie, la Sinaia în castelul Pelişor pe care il alesese ca reşedinţă după căsătoria cu Maria de Saxa Coburg Gotha. Era aproape ora două. L-au vegheat regina Maria şi copii lor : Maria, Elisabeta, prinţul Nicolae, principesa Ileana. La un moment dat a părut să îşi revină. A spus “ Sunt obosit“ … Au fost ultimele sale cuvinte.
Funeraliile au avut dimensiuni impresionante. A fost un rege iubit. Pe tot drumul de la Sinaia la Bucureşti şi apoi spre Curtea de Arges, gările, drumurile au fost pline de lume în doliu. Puţini şi-au dat seama pînă în acea zi cît de iubit a fost acest rege, modest, discret, care nu a făcut niciodată caz de regalitatea lui. Şi prin asta cu atît mai respectat. A fost o despărţire extrem de grea poate şi pentru că se sfirşea o epocă. Una de mari încercări, dar glorioasă. Sub sceptrul regelui Ferdinand, poporul român a obţinut cele mai mari izbînzi. Avea de ce să îl venereze şi plîngă.
Pretutindeni au fluturat steaguri tricolore în bernă, Au bătut clopotele tuturor bisericilor din Romănia. Comunicatul oficial al Guvernului, printre altele, spunea : “
Primul rege al României Mari a murit în urma unei boli grave din cauza căreia s-a terminat brusc cea mai glorioasa domnie din istoria ţării, o domnie care a făcut realitate din visul secular al poporului nostru…Poporul nostru nu va uita niciodata că nu a existat sacrificiu pe care regele Ferdinand să nu il fi făcut pentru supremul bine al ţării.”
Marele rege Ferdinand odihneşte în veci la Curtea de Argeş, ca şi înaintaşul său marele rege Carol l.
VA URMA
STELIAN TĂNASE