DOUĂ COMEDII SINISTRE

melescanuIeri am avut parte nu de singură comedie sinistră (ajungea) ci de două. Marți, zi nefastă.

A fost intii farsa din Senat unde excelențele lor l-au așezat pe fotoliul de prezident pe un pensionar din Jurassik Park, Teodor Meleșcanu, brav dinozaur al regimului Ceaușescu. Poate că din nostalgie, poate în înțelegere cu Serviciile DIE, SIE, care or fi acolo! Dracu știe! Cert este că forțelor obscure le-a ieșit ieri pasența. Acest veteran al diplomației din anii 60, aflat la o vîrstă cind alții nici nepoții nu și-i mai plimba, a devenit al doilea om în statul român.

La mijloc a fost o vînzare. Tăriceanu a fost trădat, (el însuși trădător în alte imprejurări). Meleșcanu i-a tras partidul de sub picioare cu o manevra ingenioasă la care nu s-a gindit fostul premier liberal. După ce l-a slugărit o vreme pe Tăriceanu, Meleșcanu a luat-o pe cont propriu. I-a șmanglit partidul ca un ins trecut prin toate circumstanțele. Tăriceanu nici nu înțelege ce i se întîmplă. Caragiale era mic copil pe lingă ce am văzut ieri. Nerușinarea și cinismul la ele acasă! Așa ceva mai rar, coane! Lucrurile au mers pe repede înainte, chiar dacă s-a votat de două ori și pupăza din tei cerută de Iohannis la șefia Senatului, zisa Alina Gorghiu, a pierdut întrecerea socialistă. Pentru PNL este mai bine așa. O impostură în plus i-ar fi dăunat.

rovana plumb 1A doua comedie sinistră s-a intimplat departe, la Bruxelles, unde Rovana Plumb, anti-europeană convinsă 100% – o tovarășă de viață de la fabrica de cosmetice Miraj din anii 80 – a fost desemnată comisar european. Mă încearcă o mare dezamăgire. Credeam ca onorabilii bruxellezi știu ce fac, pe cine aleg, cu cine se aliază. Să afle să și-au băgat mortul în casă. Rovana Plumb – omul subteranei PSD – este piaza rea! Are școala lui Liviu Dragnea – una a corupției și minciunii, a combaterii statului de drept. Halal de așa alegere.! Acest personaj nu este frecventabil. Punct. Mi-o amintesc, cu pumnul ridicat ca un bolșevic, zbierînd din toți bojocii că țara asta este a lui Dragnea! Am citit/auzit/văzut-o/ dînd declarații vehemente împotriva UE, a Bruxelles-ului, etc. Pentru mine desemnarea ei este o gafa de neînțeles. Rovana Plumb reprezintă România!!! Asta nu se poate nici în cele mai urîte vise.

STELIAN TĂNASE
DESKREPORT

Alătură-te discuției 6 opinii publicate

  • Magda spune:

    Am stat și m-am întrebat cât a costat numirea doamnei. Pentru ca numai cumpărat i s-a atribuit acest post. Se pare ca se fac compromisuri și la case mai mari.

  • PSD spune:

    Partidul de paviane,
    Cu Viorici și Rovane.

  • Franklin spune:

    Excelent zis „Pupaza din tei” pentru Alina Gorghiu, chit ca nu e din tei ci din Tecuci

  • Scobeniuc spune:

    Am o scârbă și un sictir în mine, de aș pleca acuma, la vârsta asta, din țară!!! De javrele din PSD sant lămurit, dar nu înțeleg atitudinea de hiene a opoziției!!! Să mai iasă lumea la vot??? Ce au făcut cu votul din 26??? Toți sunt niște ticăloși, oameni mici și fără creier!!!

  • FLORIAN D. MIREA spune:

    Domnule Scobeniuc, in tara noastra trebuie sa se faca o tabula rasa pentru a se putea construi ceva demn de speta umana. Se putea face de la inceput, cu legea lustratiei, dar a fost imposibil. Si cu cat trece timpul cu atat readucerea Romaniei in randul lumii civilizate va fi mai costisitoare. Nu doar pentru roamnii de rand, buni sau rai, ci pentru aceasta casta comunisto-securista care ddin 1948 ne-a furat libertatea. Casta aceasta parazitara va suporta din greu costurile. Si cu cat adevaasta comunisto-securista, care a acaparat tot ce e mai bun in frumoasa noastra tara. Mai rau decat ce s-a intamplat cu comunistii si cu securistii in Ungaria anului 1956.

  • FLORIAN D. MIREA spune:

    Errata – penultimul rand de mai sus (…) Si cu cat adevarata eliberare a tarii de tancurile sovietice se va produce mai tarziu, cu atat va fi mai rau pentru aceasta casta securisto-comunista (…)

Leave a Reply to Scobeniuc Cancel Reply