EPISOD CU UN SECURIST

tanase 999Intr-o zi ardeam gazul intre două cursuri pe holul facultății. Una dintre secretarele decanatului mă invita la ea în birou. Cum nu mai fusesem niciodată acolo, mi s-a părut suspect. M-am și speriat. Ce o fi asta? Ajuns în birou, mi-a aratat telefonul (vechi, ebonită neagra, disc cu cifre) si-mi spune să răspund, mă caută cineva. Vocea se prezintă, cutare de la CC UTC. Imi spune că nu ne cunoastem, dar a auzit lucruri frumoase despre mine și ar vrea să bem o cafea zece minute. Era cred prin februarie 1977, eram student in ultimul an. Priveam terminarea facultatii cu maximă ingrijorare, nu știam unde o sa ajung după repartiție. Legat de asta recent fusesem vizitat in garsoniera (neanunțat) de doi tipi. Mi-au oferit un post de profesor (asistent) de filosofie la Academia Militară. Am refuzat, uniforma îmi repugna. Voiam să rămin civil. M-am gîndit că telefonul din senin avea legătura cu aceeași chestiune. O ofertă.

Intilnirea a avut loc in următoarea oră la restaurantul de la parterul hotelului Banat, din piața Rosetti. Locul nu mi-a plăcut. O atmosfera mizeră de birt, bețivani la mese deși abia era prinzul, fum gros (sunt alergic la fumul/mirosul de tigară). Părea o lume de subterană – șoferi, bișnițari, amploiați – Skt Peterburg în vremea lui Cicikov. Tipul s-a ridicat de la o masa și mi-a făcut semn. M-a intrebat ce „servesc”?. Nu frecventam localurile, nu ieșeam nicăieri din lipsa de finanțe. Eram sărac că luceam in lumina lunii ca un cuțit. Mă aflam într-un mediu străin și eram incordat. M-am întrebat de ce intrevederea nu are loc la CC UTC de care zisese ca aparține. Păream niste bandiți care făceau troc cu marfa de contrabandă. El bea o cafea, am cerut o apă.
IMG_0931

A intrat repede în subiect, semn că se grăbea. S-a prezentat din prima frază. Mi-a spus că lucra la Securitate. Ma mintise deci. Dacă imi spunea la telefon că era de la Securitate risca să nu vreau să mă întilnesc cu el. Nu știu dacă numele nu era fals. Ăștia umblă incognito, așa că nu l-am crezut. Trăiesc conspirativ. Mi-a spus să nu spun nimănui despre întrevederea noastră. E un secret, suntem în conspirativitate – are anumite reguli. Voia să creeze o aură de mister? S-o facă pe interesantul? Am trecut în aceeași clipă pe poziții defensive, nu m-am mai gindit la o ofertă. Scopul întîlnirii era altul. Mi-am propus să fiu prudent, să ascult și să nu vorbesc. M-am întrebat ce dracu spusesem pe unde oi fi fost!? Eram cam slobod la gură deși îmi propuneam mereu contrariul. Era un tip mai mult blond cu freza ingrijită, ușor efeminat – mi-a spus că mă urmărea pe la cenaclurile pe unde mergeam, (Charmides, de la facultatea de filosofie, la Crohmălniceanu, la Litere.) Avea un ziar unde eram pomenit că participant la o lectură… A văzut pesemne că m-am albit. A inceput să mă laude – aveam cultură, poziții echilibrate, citisem mult, eram ascultat, mă pricepeam, blablabla.

Laudele de la un securist sunt f. periculoase. Nu eram atit de prost să nu pricep că vrea ceva de la mine, un troc. Laude contra ce? Faceți o anchetă? l-am întrebat. Sunt suspect de ceva? Sunt curat, nu fac nimic, vă pierdeți vremea. Oh, nu, zice prevenitor. Avem o propunere pentru dvs. În sfirșit, mi-am spus, ajungem la punct. Atunci îmi spune că ar vrea să lucrez pentru el. Cine el? îl întreb. Pentru Securitate. Adică? fac eu. Să îi raportez ce se spune prin cenacluri, la seminare, sa îi atrag atenția asupra atitudinilor dușmănoase ale unora. Suntem în plin război rece, nici rușii, nici americanii nu ne iubesc. Nu se știe ce se poate întîmpla chiar mîine. România nu are prieteni. Să-și facă! zic ca prostul. După replica asta, se uită lung la mine, se lasă pe speteaza scaunului, mă scrutează…A continuat – Să fim vigilenți! Să prevenim răul care se poate întîmpla. România e amenințată. Frecții! am zis în gînd. Mă lua de fraier. Accept? mă întreabă. Ce să accept? faca pe prostul. Ca să scap din strînsoare, ii spun că trebuie să vorbesc cu nevasta. El zice că ar fi o prostie, nevasta nu trebuie să știe nimic. Lucrăm conspirați. Ne spunem tot, zic, nu avem secrete unul față de celălalt. Mințeam, dar suna bine și mă scotea din situație pentru moment. Zic – îmi trebuie timp de gindire, nu pot să dau un răspuns așa de repede. E o chestiune importantă. Zice după mine – Da, e importantă. Părea dezamăgit, credea că mă va agață ușor.
IMG_1146Mi s-a părut ciudat că m-a însoțit pină la stația de troileibuz. Trăgea o geantă voluminoasă. A stat cu mine, fumînd, pină cînd a venit troleibuzul, un 84 sau 92, care mă lăsa aproape de casă, strada Barajul Dunării, la dracu in praznic. Mamei nu i-am spus pățania, dar l-am sunat pe tata. El a spus fără să se gîndească o clipă să refuz. Nu e de tine! a zis. Tocmai pe tine te-au găsit!?…Dă-i în mă-sa! I-am spus nevesti-mii apoi, nu mă puteam abține, eram în stare de șoc. Ea i-a spus la rîndul ei maică-sii telefonic, ca și cum nu erau ascultate… Era ca-ntr-un film neorealist italian, cînd vecinii bîrfesc peste balcoane printre rufe întinse la uscat. Tot familionul participa la tragi-comedie. Noaptea aia n-am dormit, nici următoarea. Nici n-am scris. Mă întrebam – intimidat – ce represalii urmează după ce îl voi anunța pe securist de refuzul meu.

După citeva zile ne-am întilnit din nou, De data asta la mine în cartier. La complexul de la limita Bucureștiului unde era un birt frecventat de lumpeni. Deși era în apropiere de blocul unde locuiam, nu intrasem niciodată. Am ajuns cu 30 de minute mai devreme. Repetam în gind ce aveam să zic și să fac. Voiam să se termine odată toată povestea, mă apăsa. Cînd a intrat printre perdelele alea murdare, securistul a fost recunoscut de un ospătar. Acesta l-a chemat pe responsabil. A apărut intr-un minut să îi facă temenele. Se uita la mine ca la o victimă sau ca la un gunoi. M-am jenat, eram lingă casă și exista riscul să spună că aveam legături cu Securitatea. Reputația mea – IMG_1121cită era – s-ar fi făcut zdrențe în acel colț de lume. Mai interesant era că securistul știa de tămbălăul pe care il făcusem în familie. De unde aflase? Ascultase la ușă, din telefon? Prea știa amănunte, replici, situații. Mi-a spus supărat – dînd din cap ca o păpușă- – că nu era bine ce am făcut. Eu rînjeam. Aș fi putut să refuz și fără să fac scandal, m-a asigurat. Nu vrei, nu vrei și gata! Mi-a reproșat că m-am deconspirat și nu mai eram bun să servesc ca informator al glorioasei Securități. Atîta pagubă! Și mai grav, il deconspirasem pe el. Îi pomenisem numele. S-a plîns că îi făcusem rău și că fusese chemat la raport. Ca să vezi! Așa am scăpat. M-am descurcat bine, mi-am zis, bravo, cam rocambolesc, dar important era că zisesem nu.

La plecare, un minut mai tirziu (responsabilul era nefericit că nu comandam nimic) tipul mi-a zis din ușă – Tovărașe Tănase, sper să nu ne revedem, va fi de rău dacă faci prostii. Abia atunci stăm noi de vorba serios! Se vedea că îi părea rău că mă scăpase. Misiune ratată, il atingea la dosarul de cadre. Nu am avut ocazia să ne mai încrucișăm drumurile. I-am găsit numele o lună mai tîrziu la Mica publicitate din România libera. A murit sub dărîmături la cutremurul din 4 martie 1977. Nu mi-a părut rău de el. Singurul dintre dispăruți pentru care n-am gindit de bine. Aveam și de ce, trăsesem o sperietură soră cu moartea. O firidă a realității mi se arătase grație lui. Uneori mi s-a părut că îl zăresc pe un bulevard pierdut în mulțime. Un tînăr blond cu o geantă voluminoasă sub braț. De atunci așa mi l-am imaginat mereu pe Impielițat.

Fragment din volumul „Sunt un copil al războiului rece”, in curs de apariție.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Marin C. spune:

    Sigur a murit ? Seamana cu cineva intalnit in anii astia, care publica in nume propriu materiale din fisetul biroului in care a lucrat conspirativ. Iar acum cativa ani, i-a dat cuiva un manuscris vechi despre o personalitate interbelica cerandu-i sa-l copieze si sa-l actualizeze stilistic. L-am vazut apoi si la lansarea cu oarece tam-tam a respectivei monografii (care orneaza deja cv-ul persoanei care a facut transcrierea). Personajul blond statea in randul publicului si, la un moment dat, si-a felicitat sincer „colaboratorul” – acesta devenit tot mai cunoscut, ba chiar cautat de o editura importanta (careia i-o fi promis probabil si alte monografii din colectia de texte inedite din acel fiset).

    • Stelian Tănase spune:

      Putea fi legendat cu un anunt la MiCa Publicitate. Se practica. Daca nu a murit OK, nu doresc moartea nimanui. A murit cu iubita lui (DC) in ap. sub darmitaruri, Asa stiu. *** Inteleg ca l-ati identificat. Felicitari.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!