EUROPA SE PRĂBUŞEŞTE de LEA BERZUC

By 15 noiembrie 2012Zona Libera

Uriaşa ambarcaţiune europeană este impinsă de curenţii de stânga şi de cei de dreapta către o prăpastie a cărei margine îmi pare tot mai aproape…La bord, milioane de oameni : unii care ocupă puntea superioară si care dirijeaza acest Titanic în devenire şi care ştiu că bărcile de salvare le sunt destinate exclusiv, alţii pe puntea de jos, din ce în mai conştienţi de viitorul care îi aşteaptă şi din ce în ce mai speriati.

Zilele acestea am asistat la conflicte sociale aproape peste tot in Europa – Spana Portugalia, Belgia, Italia, Franţa …Acestea nu cântăresc insă nimic în comparaţie cu conflictul absurd între stânga şi dreapta, între progresiştii europeni şi conservatori, conflict care împiedică acum luarea unei decizii urgente şi eficiente pentru încetinirea motoarelor care turează la putere maximă în direcţia dezastrului. Întotdeauna m-a revoltat lentoarea cu care Europa ia decizii şi rezultatul luptei de idei între stânga şi dreapta : un compromis care nu rezolvă niciodată nimic, un amestec ineficient de măsuri. Este ca şi cum medicii s-ar certa la căpătâiul unui bolnav în faza terminală ce tratament e mai eficient şi ar decide că în cele din urma cea mai potrivita e o clisma sănătoasa.

Europa se prezintă precum acest bolnav : economia europeană îşi continuă căderea, nava continuă să ia apa la bord, şomajul a înecat deja milioane de europeni…Pe puntea superioară, cei insărcinaţi să vină cu soluţii se întreabă încă dacă e bine să pompeze bani în economie şi continuă să joace pocher cu bancherii, cei care câştigă întotdeauna. Îmi spun că zarurile au fost din păcate aruncate şi e doar o chestiune de câteva luni înainte ca dezastrul să se produca…Singura solutie : pregătiti-va vestele de salvare…De pe acest Titanic, scapă cine poate…

 

Alătură-te discuției 3 opinii publicate

  • Georniunege spune:

    Comentariu (*) Cred si eu ca se merge intr-o directie gresita. Mai cred ca cel putin vreon 20 din cele 27 de state s-au cam grabit sa adere si sa se supuna conditiilor impuse de UE. Anticipez ca in scurt timp se va destrama totul (trebuie sa apara primul stat care iese din uniune, si apoi… urmeaza tavalugul). Dar, e mai interesant ce se va intampla dupa aceea, fiindca si faramitate, statele europene nu vor pute supravietui in fata unor state mari ca SUA, China, Japonia sau altele in devenire (India, Australia, Canada, Brazilia), si atunci se vor alia din nou. Dar, de data asta, invatand din modul defectuos in care au facut-o in anii de pana acum, vor proceda mai „cu cap”.

  • Olimpia Iancu spune:

    Comentariu (*)Cu oameni ca Merkel si Barosso in frunte,cum sa nu se prabuseasca ?Dar de ce s-a putut ajunge pana aici?Oare nu indolenta crasa a „”milioanelor” de pe puntea inferioara ,le-a dat bancherilor posibilitatea sa ne conduca spre dezastru?Vaticanul l-a blestemat pe Malthus pt.teoria lui ,dar te pomenesti ca in timpurile noastre are sansa sa devina adevarata?Altfel ce sa mai creada un om normal la cap?Cum de s-a putut ajunge la o asemenea uriasa discrepanta intre bogatii lumii si saracii ei?Intreb si eu asa…retoric!

Leave a Reply to Georniunege Cancel Reply