goma 1***In 1935, 2 octombrie, s-a născut scriitorul Paul Goma. Mort de coronavirus la 25 martie 2020, intr-un spital din Paris.

„Revelionul a fost o plictiseală, lumea tensionată și nu stiu de ce, parcă trăiam din presentimente. Dupa citeva cozi lingă o vitrina si intr-un gang la portocale si sifoane ne stringem într-un imobil mirosind a ingrasie si balcoane inchise cu parbrize de autobuz. Ceaușescu ține obișnuitul discurs, nu anunță nimic bun. Pare sigur de el și de puterea lui tot mai militarizată. De sfîntul Ion sunt la tata în apartamentul lui de două camere vizavi de pationoar. Mai vin Mihai și Petrică, Tudor, Felesica. Ca toate neamurile mai mult se ceartă, dacă tot nu s-au văzut de mult. Distracția se termina și o iau pe jos pe Cățelu, Baba Novac, spre blocoteț. Mă inchid in casă de vreme rea cu gind să scriu la „Luxul melancoliei”. Pe cind imi iau portia de stiri cu urechea la Europa libera, aflu că Paul Goma a trimis o scrisoare lui Pavel Kohout. Kohout lansase Cartha 77. Ecoul maxim, toate agentiile de presă preiau. Tăișul anti-Kremlin mi-era clar. Semnatarii protestau impotriva invaziei din august 68 si de regimul Husak sprijinit de șenilele tancurilor lui Brejnev. Acas[, la facultate, printre amici, v[d entuziasm indeajuns. Mai respirăm și noi. Ii simt, mai mult intuiesc că abia așteaptă să ajungă acasă să asculte Europa liberă, sa afle ce s-a mai intimplat. Trece sau nu Husak la arestări?

La Bucuresti fiecare e in expectativă, să vadă ce se petrece. Fiecare dintre cunoscuți priveste protestul de la Praga ca pe o victorie personală, parca s-ar fi intimplat la București. Occidentul capitulase la Helsinki (1975) în fața lui Brejnev și ce se petrecea la Praga era primul semnal că lucrurile o iau in altă direcție. Reactia nu a venit din Occident, ci din estul Europei, din „lagărul socialist”. Prin Gubernia Valahia e îngheț, nu se petrecea nimic desi eram cei mai cocoșați, avem genunchii juliți de cît am stat pe cioburi de sticlă la colț. La Bucuresti era liniște, se auzea musca, nu mișca nimeni in front. Firește, ne purtam complexele de inferioritate cu semeție. Eram niste căcăcioși, cine nu știa ? Fiecare iși spunea că nu suntem în stare de nimic și aștepta pe celălalt să facă ceva. Bun, nu suntem în stare de nimic, ne simțeam umiliți din cauza fricii de care sufeream. Și vine vestea. Paul Goma s-a solidarizat cu Kohout! Zău!? Stiam despre Goma dpar că trimisese clandestin două romane in Occident – nu le citisem pentru ca erau interzise și denegăsit. Vamesii le opreau daca incercai sa le aduci. Nu il cunosteam pe Goma. L-am intilnit o
singură data in Piata Palatului, la coloane, la intrarea unei cafenele zisă – Union cred că se numea localul. Era cu Virgil Mazilescu pe care-l cunosteam de la Petre Stoica. Ne-a prezentat, am trecut mai departe, ei au intrat in local. Asta a fost tot.

gomaCine ar fi crezut că nu va fi o tăcere totală în Gubernie? Cascada de stiri părea sa nu se mai sfirsească, se intimplau lucruri. Zeci de semnături se alaturau cu repeziciunea, sute. Greu descifrezi ce era fabulație din ce se spunea pe unde scurte și cît era adevăr. Ceaușescu se infrunta prima data cu așa ceva. Detesta sa fie sfidat, criticat la el acasă. Nu prea știa cum să reactioneze. In anturajul lui se vorbea că se se infruntau doua factiuni, durii ci ceilalti – care cereau tratarea cu prudenta si diplomatie a situației. Securitatea și-a arătat zelul si a inconjurat locuinta lui Goma, l-a izolat. Cine se apropia era “umflat” în maniera lui Pristanda, luat pe sus, ca în finalul actului doi din Scrisoarea pierdută. La care se adauga un episod contondent. Lipsă la Caragiale. Destui au fost bătuți, arestați, li s-au făcut procese, au plătit cu pușcăria. Regimul a vrut să arate ca nu e nimic serios și a pus totul intr-o cheie derizorie. Rețin secvența cu un boxer care sparge ușa și pătrunde in apartament să-i dea o bătaie soră cu moartea lui Goma. Il chema Stumf, il văzusem boxind pe patinoarul 23 august. Aleile din jurul adresei lui Goma era înțesate de securisti, militieni, care legimau pe orice indrazneț. Radio Europa liberă livra mișcarile făcute de autorități. Mai aflam ceva și din oraș.

Bucureștiul se umpluse de zvonuri, inclusiv acela că Ceaușescu se va retrage de la putere. Dar cîte! Basme! Au mai semnat cu Goma, Ion Vianu, fiul unui sculptor Ladea, si el medic, apoi Ion Negoițescu. Dar scriitorii s-au abținut să il sprijine. De neințeles pentru mine! Mai tirziu am căpătat convingerea că dacă în 1977 scriitorii ar fi făcut bloc cu Goma, (momentul
internațional era foarte bun) și s-ar fi strins 100-200 de semnaturi de scriitori cunoscuti, de prestigiu, cara aveau cititori, ei bine, regimul nu ar fi trecut prin deriva jalnică din anii 80. Cînd ajungeam acasă seara și dădeam drumul la aparat eram sigur ca voi auzi nume noi de scriitori&intelectuali care s-au alăturat protestului. Imi ziceam că avalansa pornise. M-am înșelat, Goma a rămas singur. Efectul – Regimul, după o scurtă ezitare –văzînd că nu este susținut- a trecut la represalii. Semnatarii au fost izolati, hărțuiți, arestați, duși la Rahova la cercetări penale.

goma 2A fost într-o vineri, 4 martie, 1977. La TVR era un film. Ora 21, 21. Locuiam la etajul X, ultimul, al unui bloc turn de la marginea Bucureştiului. De la fereastra mea se vedeau uzinele 23 August, foste Malaxa, Bărăganul şi un rest de cale ferată. Citeam ceva pentru facultate, eram student. Deodată blocul a început să se zgîlţiie, să pîriie tare din încheieturi. Uşile se învîrteau în balamale, se trînteau repetat. Lampa în tavan a început să se legene. Tot ce era agăţat pe pereţi a căzut. S-a auzit un zgomot aparent fără sursă. Fireşte, m-am speriat, o frică neobişnuită. Vezi moartea cu ochii. Chiar o vezi. Nu mai cunoscusem o asemenea senzaţie. Am crezut că s-a sfirşit, că blocul se va prăbuşi. Mă imaginam căzînd de la etajul X. M-am uitat pe fereastră dintr-un gest reflex. Spre groaza mea, blocurile din jur se înclinau, se îndoiau de la mijloc, cam la nivelul etajului 5-6. Luminile – stinse peste tot, toate fereastrele intunecate. Apoi, brusc, după această vibraţie asasină, totul s-a oprit. S-au aprins luminile, s-au auzit voci omeneşti. Lumea s-a repezit la ferestre să vadă ce s-a întimplat. Cineva a strigat – cutremur. (….)

coperta Sunt un copil al RR(…) După citeva zile de forfotă, ne-am intors la protestul lui Goma, dar în cu totul alt climat. Securitatea a devenit extrem de agresivă, stăpînea jocul. Cutremurul îl intărise pe Ceausescu care pedalase cu propaganda pe tema „patria în pericol”. Se victimiza in toate ocaziile. A cerut sprijin internațional. Protestul lui Goma a fost ecranat. Cutremurul din 4 martie a oferit un alibi
Occidentului pentru a-l face uitay. Ceaușescu era mai important pentru Vest decît Paul Goma. Interesele primau. Așa că a trimis la Bucuresti cantitati uriașe de ajutoare. Asta ca nu
cumva sa o facă Brejnev&sateliții și Ceausescu să iasa de sub influența Londrei, Bonului si Parisului. La citeva zile după cutremur România literara a publicat
un scurt text semnat Paul Goma. Mi-am spus citindu-l că lucrurile intră în normal. Cenzura va slabi, poate se va trece din nou la o politica de liberalizare. M-am grăbit. S-a intimplat exact
pe dos, la 1 aprilie Goma a fost arestat. Reactța Occidentului a fost slabă. Cancelariile au dat comunicate goale de continut, doar ca să se ia notă. Credeam că Ceausescu&Co nu vor indrăzni
să îl aresteze măcar de teama scandalului international. Brejnev nu l-a arestat pe Soljenitin, a preferat să-l expulzeze. Iar pe Saharov l-a trimis in surghiun la Gorki. Arestați nu. Mai mult
Goma a fost anchetat brutal de generalul Plesiță&Co. Printre scriitori, desi comentau febrili situatia, s-a făcut brusc liniște. S-a trecut iar la șoapte și comentarii sub plapumă.”

*** Fragment din volumul „Sunt un copil al războiului rece”, la editura Corint, aprilie 2020.

***Se poate comanda pe libris.ro, elefant.ro eMAG,ro librarie.net si la raft in toate lanturile de librarii.

DESKREPORT

Spune-ți opinia, fă-te auzit!