HERNU.GALERIA CU SPIONI

hernuCharles Hernu a fost între 1981/85 ministrul apărării. A fost în acelaşi timp un vechi prieten al preşedintelui francez Francois Mitterand. A fost mason. În acelaşi timp, Charles Hernu a fost spion. A vîndut informaţii unor ţari de dincolo de cortina de fier, ca România, Bulgaria, URSS, Demascarea sa a venit de la Bucureşti în 1992, cînd directorul de atunci al SIE, generalul Mihai Caraman, a predat „dosarul Hernu” aflat în arhivele româneşti serviciilor secrete franceze în timpul unei vizite oficiale pe care a facut-o la Paris. Caraman era binecunoscut în Franţa. În anii 60 fusese cel mai periculos agent al pactului de la Varşovia, a constituit cea mai mare reţea cu care a spionat NATO, iar în 1969 a fost expulzat. Vom descrie în alt episod această afacere.

Suntem in 1992, zidul de al Berlin nu mai exista, România căuta să se apropie de occident, Predareas acestui dosar fierbinte era un gest care arăta că România s-a rupt de URSS ( de altfel URSS se prăbuşise cîteva luni inainte, în decembrie 1991) şi că îşi căută noi aliaţi. Dosarul arăta că la inceputul anilor 50, Charles Hernu, tinăr politician de stinga, a fost recrutat de un agent bulgar. A furnizat o citiva ani contra cost diverse analize ale peisajului politic francez. Primea un salariu lunar, echivalînd de obicei cu chiria apartamentului său din Paris. Cînd furniza analize speciale sau documente secrete încasa o sumă mai mare, negociată. În 1956 a fost ales deputat, singura schimbare fiind aceea că salariul său de spion primit de la Sofia s-a dublat. A continuat să livreze informaţii sensibile. KGB devine atent la acest contact, Hernu e deja un personaj promiţător, chiar important, prin relaţiile sale întinse în lumea politică. KGB il preia pe cont propriu pe Charles Hernu. În acelaşi an face o vizită la Moccovaşi stirnge relaăiile cu sovieticii, il vede si pe Hruşciov.

In anCaramanul 1958 de Gaulle preia puterea. La primele alegeri, sub a V-a Republică, Hernu nu mai este ales, in ciuda susţinerii financiare consistentea campaniei sale electorale din partea ambasadei URSS de la Paris. Tot în 1958 soseşte în Franţa Mihai Caraman.

Charles Hernu a cerut în 1961 KGB să fie lăsat in pace, ( din cauză că era supravegheat de politie, în urma unui atentat). Dar din 1962 Hernu – mereu in căutare de bani- acceptă să dea informaţii românilor. DIE era la curent cu aventurile sale cu bulgarii şi rusii şi au mers la fix. De la acea dată găsim notele sale – tot contra cost- in arhivele spionajului românesc. KGB care nu voia să scape prada, îl preia pe Hernu şi ordonă serviciilor de spionaj de la Bucureşti să rupă orice legătură cu acesta. Cum Hernu a făcut o carieră importantă în Franţa, ( a fost ales primar, apoi deputat 1977 ) informaţiile pe care le-a furnizat în anii 60-80 au fost abundente şi mai ales top secret.

hernu 1In 1981, după victoria lui Francois Mitterand ca preşedinte, Charles Hernu e numit ministru al apărării ! Pentru el Franţa nu mai are secrete, are acces la orice dosar, este iniţiat in toate dosarele apărării strategice, în serviciile secrete, in arsenalul nuclear. etc. În 1982 românii isi aduc aminte de el şi în septembrie Ceauşescu primeşte un raport detaliat cu privire la Charles Hernu. Ceauşescu cere reluarea contactelor cu ministrul apărării francez. Operaţiunea eşuează. Fie că s-au interpus sovieticii, fie din cauza barajelor DST. Chestiunea dacă Charles Hernu a colaborat cu URSS şi după 1981 rămîne nerezolvată. Documentele întărzie să apară.

PS Charles Hernu a demisionat din postul său in 1985 după afacerea Greenpeace. In 1990 a murit. Dezvăluirile privind viaţa sa dublă au fost facute în 1992, prin dosarul predat la DST de Mihail Caraman şeful SIE. A fost arătat lui Francois Mitterand. Acesta a cerut ca totul să rămînă strict secret. Abia in 1996 presa pariziană a aflat datorită unor indiscreţii şi scandalul a izbucnit. Cu titlu postum în ce il priveste pe Hernu care a adus cu el în mormînt tot adevărul.

FOTO www.google.ro

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • paul simion spune:

    Charles Hernu nu a mai vrut sa colaboreze cu Romania din 2 motive: dupa ce a fost stors de romani intr-o prima perioada ,a fost predat[ la cheie ! ] sovieticilor .Pur si simplu s-a simtit tradat .
    Al doilea motiv a fost defectiunea lui Pacepa,care dupa cum s-a dovedit mai tirziu ,cinta la doua viori [si romaneasca si rusa ]si care risca sa-l predea americanilor ,ca facind parte din pretul miresei .
    Predarea dosarului din 1992 ,a fost un act de solutionare prin inchidere a unui dosar care statea de mult in rafturile DST .Domnul Mihai era un profesionist prea avizat ,ca sa o faca pur si simplu din razbunare ,ca nu la servit in 1981 ,la cererea lui Ceasescu .[este vorba de dul general Caraman ].
    Mai ales ca in anii 1981 ,Caraman ,era demult scos din bataia reflectoarelor si trimis in provincie ,ca sa-i fie uitat numele .
    Nu m-ar mira sa se mai auda de acest subiect si peste 20 de ani .In sensul ca acest Hernu ar fi putut preda stafeta altuia mai tinar si banuiesc ca aceasta intrebare si-au pus-o nu numai DSTul ci si romanii si americanii .
    A LA BONNE ENTENDEURE !

Leave a Reply to paul simion Cancel Reply