IDOLUL COPILĂRIEI LA BARIERA VERGU

philipeCindva copiii din mahala tîrau o sabie de lemn. Strigau „En garde!” cind întilneau alt copil care tîra o sabie. Eram niște imitații caraghioase ale idolului nostru – puștimea – „Fanfan la Tulipe”. L-am văzut la Cinema Munca din Bariera Vergului. Era cred primul film de capă și spadă care venea la Bucuresti într-o vreme in care afișele sălilor de cinema erau tixite de titluri Mosfilm, cu partizani și nemti, din epopeea „Marele război pentru apărarea patriei.” Mai era un element de care ne amorezasem – costumele de epocă. Trăsurile, caii, decorul colorat peste cenușiul absolut al acelor ani. Actorul titular se numea Gerard Philipe, o figură nouă. Idolatria față de el era atît de mare încît se dusese vestea nu știu cum că ar fi român, de-ai noștri adică. Am aflat mai tîrziu că nici vorbă.

Mai spune ceva azi numele lui? În anii 50/ 60 era o foarte mare vedetă. Popular pretutindeni, la est si la vest de cortina de fier. Era un adevărat fenomen. Fanfan la Tulipe era un frondeur, un șmecher, un nonconformist, gata să rîdă de oricine și orice, dar și să se bată in duel pentru iubita lui, interpretată de Gina Lollobrigida. Dar filmul stătea pe prezența lui Gerard Philipe. Nu l-am mai revăzut de atunci decit pe bucati, cînd o televiziune sau alta i-a dedicat un portret. Am văzut la timpul lor alte filme cu el – ” Mănăstirea din Parma” „Roșu si negru” „Marile manevre” ”Jucătorul” după Dostoievski, „Montparnasse 19” despre Modigliani și cîte or mai fi fost. Cind veneau filme cu el se făceau cozi teribile la casele de bilete. Nu au fost aduse toate filmele lui. Cenzura la Bucuresti veghea vigilentă. Cele cu actiunea în prezent nu erau distribuite, numai cele de epocă.

philipe 5Azi știu ca Gerard Philipe aderase la comunism, era preocupat de chestiunile sindicale ale oamenilor de teatru. A fost foarte activ în anii 50 în zona asta. Il putem vedea in vechi imagini participind la actiuni organizate de PCF alături de Yves Montand, Simone Signoret, Jean Paul Sartre, Simone de Beauvoir etc…Lista e lungă. Mă mir, pentru că tatăl lui ( pe care l-a iubit mult), avocatul Marcel Philip, bogat om de afaceri, proprietar de hoteluri, a fost judecat de un tribunal in 1945 sub acuzația de colaborationism in timpul ocupației germane. A fost condamnat la moarte pentru vina de a fi livrat Gestapoului evrei și comunisti. De asemenea i s-au confiscat toate bunurile. A rămas fără nimic dar și-a salvat viata refugiindu-se la timp în Spania lui Franco. De remarcat, în ciuda convingerilor lui de stinga, fiul nu si-a repudiat nici în public nici in privat, tatal. L-a vizitat la Barcelona, unde i-a cumpărat un apartament. A trait ca profesor de franceza. Legea amnistiei din 1968, i-a permis să revină in Franța.

Apartenenta la comunism a lui Gerard Philipe s-a datorat cred intilnirii unei femei (cum altfel?) Nicole Fourcade. Cu 5 ani mai în virstă decit el, mama unui copil, femeie măritată. Soțul ei (sinolog) era atașat cultural la Nankin. China trăia la ora războiului civil. De o parte comuniștii lui Mao, de cealaltă naționalistii (Guomindang) lui Cian Kai Sek. Simpatiile ei mergeau net spre Mao&Co. Cei doi – Gerald Philipe si Nicole Fourcade – se cunosteau de ceva vreme. De la Nisa din 1942. Au păstrat legătura , si-au scris, s-a revăzut de citeva ori. El îi zicea Anne. Dupa noua ani de iubire, în 1951, se căsătoresc. Au doi copii, Anne Marie, 1952, Oliver, 1956. Era o femeie instruită, cu lecturi intinse. Influența ei asupra lui e mai mare decit s-ar crede. Ea il sfătuieste, il ghidonează, participă la deciziile lui.

A fost întilnirea decisivă a scurtei lui vieți. Cert, ea are un ascendent asupra lui. Din ce cauză? Să fi fost vîrsta? Lecturile? Experiența de viață? Cphilipe 4onvingerile ei puternice? Cine mai știe azi? A iubit-o cu ardoare. Acest „filfizon„ băiat frumos, june-prim născut nu făcut, – ciudat – nu a fost îmbătat de succes. Nici nu era plin de el însuși. A rămas un modest…Te gindesti că dai de un superficial care colecționează cuceriri. Nu te aștepți la un monogam, la cineva cu sentimente puternice pentru o singură femeie. Era totuși idolul Frantei. Cei doi rămîn un cuplu pină la sfirsitul lui prematur din noiembrie 1959. Datele lor erau prea puțin dătătoare de speranță, iubirea lor normal nu ar fi trebuit să supravietuiască prea multă vreme.

Ea era născută la Bruxelles, in 1917, el la Cannes in 1922. Primul handicap. Virsta, el era mai tinăr. Al doilea era situatia lui de bărbat frumos, admirat de prea multe femei. Va rezista avansurilor lor, miilor de scrisori de adorație pe care le primea? Care a fost secretul? Cind legăturile de amor din jurul lor se deșirau rînd pe rînd, cuplul lor a rezistat. Cred că liantul dintre ei, pe lînga atracția fizică, a fost militantismul de stînga. Ii pasiona pe amindoi deopotrivă să se implice, să iasă în stradă la mitinguri organizate de PCF, să aphilipe 2pere diverse cauze. Erau mai mult decît amanți, erau complici. Cu o formulă fumată aș spune că „împărtășeau aceleași idealuri”. Erau ceea ce se numea de la Lenin citire ” tovarăși de drum”. PCF l-a folosit cinic pentru popularitatea lui. Să fac[ propaganda proURSS si Stalin. L-a implicat in procesul Kravcenko de la Paris, in str]ngerea de semnături pentru Adunarea de la Stockholm pentru dezarmare si pace, ]n campania Jos războiul din Coreea! In apărarea soților Rosenberg judecati la NY pentru furtul planurilor bombei atomice. Era o epocă fierbinte, războiul rece. Trebuia să alegi o tabără. Aș spune ca și situatia tatălui lui condamnat la moarte pentru colaborationism a avut un rol opțiunea lui.

Moartea lui Stalin (5 martie 1953) nu a stins din această fervoare militantă, dimpotrivă. Dar odată cu moartea lui, în Europa, evenimentele incep să se pfecipite. Revolta muncitorilor din Berlin din iunie 1953, înăbușita cu tancurile Armatei, rosii. Lupta pentru putere de la Kremlin și executia lui Beria. Raportul Hrușciov de la Congresul XX PCUS din februarie 1956 unde a fost demascat cultul lui Stalin si crimele Regimului lui. Evenimneeul care a provocat un șoc a fost revolutia de la Budapesta octombrie/noiembrie 1956, urmată de intervenția singeroasa a blindatelor Armatei rosii. Toate acestea au pus sub semnul intrebarii adeziunea lui din anii 40. Gerard Philipe ia distanțe față de Moscova. Iși pune intrebări. Nu mai frecventeaza cu acceași regularitate intrunirile politice. El se lasă tot mai mult aborbit de teatru si film(la indemnul ei). philipe 6Citi erau dezamagiti de adeziunile lor din anii 40? Gerard Philipe este unul dintre ei. Nu face zgomot, e discret. După 1956 publicul lui este tot ce are nevoie. I se dedică 100%.

Gerard Philipe a fost mereu un work-alcooholic. Turnee cu piese de teatru, premiere, turnaj. Titlurile se înșiră unul după altul. Premiere, filmări, scenarii. E la vîrful carierei sale. Cota lui de popularitate este de neegalat. Fireste apar frustrări și invidii printre ceilati din industria filmului. Noua generatie de regizori il detestă. Truffaut de exemplu scrie un text cel puitn discutabil împotriva lui in care il vede ca pe un simbol al vechii Frante, a generatiei dinainte cu Marcel Carne, Christian Jacque, etc. Face parte din mai multe delegatii care reprezinta Franta in lume. Descoperă ănsă că vocatia lui – jocul pe scena si platourile de filmare – e mai importantă pentru el decit orice militantism politic. Si e plin de proiecte, vrea să joace Hamlet, de pilda. Face ” Legaturi periculoase” de Roger Vadim, unde apare alături de Jeanne Moreau si Jean Louis Trintignant. E ultima lui premieră, septembrie 1958. Tot in 1958 lucreaza cu Louis Bunuel in”La fievre monte a el Pao” (Febra creste la El Pao) cu Maria Felix. Sunt ultimele imagini cu el. Apucă sa termine filmările, dar premiera are loc după moartea lui, un an mai tîrziu, decembrie 1959. E un semi-esec al lui Luis Bunuel. Dar lumea a asigurat box-office-ul filmului din dorința admiratorilor de a-l revedea pe Gerard Philipe intre timp dispărut.

philipe 1S-a stins la 25 noiembri de un cancer galopant la ficat. Medicii nu au mai putut face nimic. Cu două zile inainte admiratorii, aflînd ce se intimpla, s-au postat pe trotuarul din fata apartamentului în care locuia la Paris. Situatia era atit de neasteptata, ca nimănui nu îi venea sa creada. Avea numai 36 de ani. Moartea lui a fost un șoc total. A fost îngropat trei zile mai tirziu, 28 noiembrie în cimitirul din satul Ramatuellle, în Provence, la cîțiva km de Saint Tropez, îmbracat in costumul folosit „Cidul”, marele lui rol din teatru. Ceva îmi spune că marea lui dragoste a rămas scena. Mai puțin filmul care i-a adus gloria.

***Fragment din „Repertoarul amorului”, volumul doi, in pregătire la editura Hyperliteratura, toamna 2020.
DESKREPORT

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

Spune-ți opinia, fă-te auzit!