INTERVIU Stelian Tănase: „Îi continuăm opera lui Ceauşescu: devastăm Bucureştiul!”

„Adevărul de Seară” a stat de vorbă cu scriitorul Stelian Tănase despre faţa schimonosită a Capitalei. Născut la Obor, printre negustori şi lume multă, Stelian Tănase continuă să atragă atenţia asupra masacrului la care sunt supuse clădirile şi străzile oraşului.

Adevărul de Seară: Sunteţi un vechi observator al Bucureştiului, iar de curând aţi lansat un blog în care oraşul este unul dintre subiectele principale. Ce faceţi acum?

Stelian Tănase: Filmez a doua serie din „Bucureşti, strict secret”, ce va avea probabil 50 de episoade. Visul meu este să fac „Bucureşti în 101 de poveşti”. Suntem undeva pe la 80 de episoade. Mai avem o stagiune. Mi-am făcut şi blog, www.stelian-tanase.ro, pentru că vreau să apăr Bucureştiul foarte serios. Mi se pare că se întâmplă o devastare fără precedent de la Ceauşescu încoace. Când l-am executat pe Ceauşescu, una dintre acuzaţii a fost chiar aceasta, iar acum noi îi continuăm opera. Bucureştiul este devastat de o manieră incredibilă.

Care este cea mai mutilată zonă a Capitalei?

Buzeştiul este lichidat. De la Romană până la Piaţa Unirii şi mergând mai adânc în Cotroceni este o zonă expusă. Cei din imobiliare vor să-şi ridice bănci şi turnuri. Bucureştiul fiind o încrengătură de sate, au rămas multe terenuri virane. Speculatorii ar avea spaţii la dispoziţie. Pe Kiseleff, o casă de patrimoniu a fost demolată peste noapte. Legile sunt ambigue, imobiliştii le speculează cum vor, cu ajutorul politicienilor. De 12 ani, de când fac televiziune, am căutat un răspuns. Am făcut reportaje TV, am scris în gazetă pe tonul cel mai categoric. N-aude nimeni. Aud numai intelectualii, şi aşa acuzaţi de melancolii, de nostalgii, de paseism. Aud şi cei cu bani, ştiu ce spun, dar ce interes au să se mute un kilometru mai sus, când el vrea să locuiască în buza târgului, unde terenul e mult mai scump?

Ce fac oamenii, cetăţenii, pentru oraşul lor?

Mă surprinde reacţia societăţii civile: plăpândă, extrem de fragilă, deşi au apărut multe grupuri agitate şi nervoase. Mă tem că reacţia adevărată va apărea peste 10 ani, când nu va mai fi nimic de salvat în Bucureşti. În fiecare zi dispar 6-7 clădiri.

Ce s-a întâmplat cu Buzeştiul?

La Buzeşti s-a mers pe argumentul utilitar, lărgire pentru trafic. Soluţia este străpungerea, prin dărâmarea clădirilor de pe o parte şi de pe alta. Întreb: în ce capitală se fac străpungeri? Dacă te duci la Roma şi faci o străpungere, trebuie să dărâmi vreo 15 clădiri de secol II-III. Cine îşi permite aşa ceva? Nu cred că trebuia dărâmat la Buzeşti. Trebuia prezervat şi ocolit. Dacă tot am făcut Podul Basarab, înseamna că am salvat Buzeştii. N-am salvat Buzeştii, ci l-am omorât imediat. Ăsta era rostul podului, să ocolească şi să salveze Buzeştii.

Devastarea de la Buzeşti v-a înfuriat.

Am scris un roman, ce va apărea în luna mai: „Moartea unui dansator de tango”, în care toată acţiunea se întâmplă la intersecţia Buzeşti-Griviţa. S-a întâmplat să-l dărâme când terminam romanul. Eu îi făceam un monument şi arătam valoarea extraordinară a acestui cartier, şi ei intrau cu buldozerul. Pe blog, voi posta fotografii cu cărămizi şi, în paralel, cu Hotelul şi cinematograful Marna, Casa lui Mihai Eminescu, casa lui Matache Măcelaru.

În carte, arăt cum era acest cartier, fundalul lui, în anii ’40. Era un Montmartre bucureştean, cu o lume studenţească. Plin de cămine studenţeşti, erau hoteluri, negustorie, cinematografe, bordeluri pe unde este acum Palatul CFR. Era animat, boem, era inima Bucureştiului. L-au pus jos. Se dărâmă lucruri de valoare şi se construiesc barăci care nu au nicio valoare şi pe care le dăm jos peste 20-30 de ani. Eu nu vreau să aibă loc maşinile să treacă, vreau să păstrăm Casa lui Eminescu.

Credeţi că veţi fi auzit prin noul blog?

Vreau ca prin intermediul lui să mobilizez cât mai multă lume în apărarea Bucureştiului. Sunt câteva grupuri, chiar unul dedicat Pieţei Matache Măcelaru. Suntem încă foarte slabi faţă de deciziile consilierilor municipali. E o furie, e o lăcomie extraordinară. Ei vor să facă bani, iar în capul lor acestea sunt nişte vechituri, nişte hodoroage.

Ce alte masacre aţi întâlnit prin locurile pe unde filmaţi?

Masacru ca în zona Buzeşti nu mai e, dar se distruge peste tot. A dispărut Casa Moteanu de pe Calea Victoriei, vizavi de Academia Română. M-am dus să fac recunoaştere pentru filmare, să-mi fac un plan, şi când m-am întors a doua zi, casa era jos. Până astăzi nu s-a construit nimic. Pe strada Visarion, în jos, o altă casă a fost dărâmată şi a rămas aşa. Sunt multe în felul acesta. Spre Gara de Est, pe Bulevardul Ferdinand, pe dreapta, era Cinematograful Aurora, clădire art deco din anii ’20-’30. S-a demolat într-o noapte, iar astăzi vezi doar o schelă oribilă între două blocuri. Era un monument din perioada interbelică.

Cum vă explicaţi aceste lucruri?

Stricarea omului în comunism este evidentă. „Omul Nou” a apărut. Noi râdeam de el, citeam de propaganda comunistă cu „Omul Nou”. Nu credea nimeni. S-a produs. „Omul Nou” a fost fabricat de cei doi lideri comunişti, Dej şi Ceauşescu, şi acest „Om Nou” e cel care dărâmă acum clădirile în Bucureşti. N-are niciun respect pentru nimeni, pentru clădiri, oameni, locuri.

Străinii cum au reuşit să-şi conserve arhitectura?

Şi Londra are probleme de adaptare. Dar englezilor nu le-a trecut prin cap să distrugă imobilele. Ei păstrează faţadele şi construiesc modern. Acest concept, folosit la Bucureşti ca tot ce e vechi să se dărâme, e o tâmpenie.

Care este cartierul bucureştean pe care l-aţi cunoscut prima dată? Bucureştiul este un oraş de trăit?

N-aş recomanda unui străin să se mute aici. Şi eu vreau să plec. Îl detest, pentru că e urât, cenuşiu, şi nu oferă nicio bucurie. Noi l-am stricat. Pe de altă parte, îl iubesc. Am o relaţie hate-love cu Bucureştiul. E mizeria în care m-am născut. Am mari nostalgii, am peisaje din copilărie de care îmi amintesc.

Sunt născut în Obor, în spatele Halei. Am locuit pe strada Popa Lazăr, în curtea bisericii Sfântul Nicolae. Apoi m-am mutat la Bariera Vergului, şi mai apoi, unde stau acum, în Mahalaua Dracului. În capul străzii e Şcoala Dracului. Aţi văzut casele de p-aici… Aşa construia România burgheză. E rezervaţie arhitectonică, îţi trebuie autorizaţii ca să modifici ceva.

Comuniştii au intrat pe bulevardele centrale şi au făcut blocuri, iar în spate au rămas casele. Strada mea şi-a păstrat caracterul de la 1909, de când e făcută. Aici a locuit Gala Galaction, pictorul Ştefan Dumitrescu. Casa a fost plină de intelectuali, de artişti. În adâncime sunt multe străzi care îşi păstrează caracterul.

Cum arăta Bucureştiul copilăriei?

Popa Lazăr era o stradă scurtă, dar avea 50 de cârciumi. O expresie a civilizaţiei. Oamenii se întâlneau, stăteau de vorbă, schimbau opinii. Cârciuma era esenţa democraţiei. Una dintre ele se numea „La Puiu’ Mamii”, pentru că după ce vindeai în piaţă, îţi încheiai socotelile şi te îmbătai. Ca să-ţi revii, te duceai „La Puiu’ Mamii” să mănânci o ciorbă de potroace. După, o luai de la capăt.

Aţi scris recent de situaţia Gării de Nord.

Gara de Nord trebuie desfiinţată şi mutată trei kilometri mai sus, la Gara Basarab. Toată zona respectivă este gândită prost. Aşa, nu mai făceam nici Pasajul, care ne-a costat o avere şi care distruge zona, şi scăpam şi de problema Turda-Crângaşi. Se putea face un mare centru comercial şi cultural în Gara de Nord, cu cinematografe, pasaje pietonale, business mult. În schimb, noi abordăm soluţii de secol XIX. E o soluţie, că tot vrem să rezolvăm probleme de transport. Gara încurcă. Dar cine mai lua şpăgile de la Pasajul Basarab?

Spuneţi-ne o zonă înfloritoare a Capitalei.

Centrul istoric. Am ieşit de curând, mi-a plăcut că era lume multă, străini şi multe zone în construcţie. Nu m-a deranjat. Să sperăm că o să iasă bine. Sunt însă nişte spoieli acolo… Am văzut ferestre de secol XIX schimbate cu termopane, faţade mutilate de tot felul de derbedei care vând bere şi mici. Sunt de acord să-şi facă o cârciumă, sunt adeptul păturii negustoreşti, dar să conserve.

Vedeţi un alt oraş Capitala României?

Da, la Viena (râde). Aş muta capitala în Ardeal, la Braşov, Sibiu. Iar în Bucureşti aş lăsa arta şi comerţul.

O stradă frumoasă.

Străzi frumoase… Plantelor, Polonă, nu? M-aş uita spre cartierele micii burghezii: strada Latină, strada Popa Rusu. Sunt multe.

Interviu apărut în Adevărul de seară, 18 aprilie 2010

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • O eroare de transcriere pe care as dori sa o corectez. Prima serie /2008/ „Bucuresti strict secret” a avut 32 de episoade ( aparute si pe dvd, epuiizate ). Seria a doua, difuzata in 2010/1, a programat pina acum 28 de .episoade, dintr-o serie mai lunga, cca 50, ce va fi difuzata pina in iulie a.c. dintr-o serie care se doreste a fi la final „101 de povesti despre Bucuresti” si care vara asta va ajunge la cca 80.

Spune-ți opinia, fă-te auzit!