ISTANBUL – FRAGMENTE DE JURNAL

By 12 ianuarie 2019Graffiti

constantinopol 2011 642

1.

Drumul de la aeroportul Kemal Atatutrk, la hotel, în Taksim, pe autostradă, a durat două ore. Avionul de la Bucureşti la Istanbul a făcut numai una! Infernul, două ore bară la bară, înghiţind noxe. În altă zi, un şofer, “pirat”, îmi cere o sumă astronomică fără jenă. L-am mirosit prea tîrziu că e un bandit. Pîndea turişti prin colţuri aglomerate (la Hagia Sofia de data asta). Preţul lui era cam de 3-5 ori cît face normal un taxi, dar bun pentru naivi. În plus, nu ştie nici o limbă străină. Repetă preţul lui fantezist fără încetare, deşi eu îi dădeam Istanbuladresa. Am coborît. Am găsit repede alt taxi, dintr-o specie diferită. Înţelege repede că vreau sa ajung la Cora să văd mozaicurile. Ştie şi ceva engleză – rarisim. Alt şofer ascultă la radio derbyul la fotbal. Fenerbache cu nu-ştiu cine. Am ghinion, echipa dă gol în timpul cursei. Îmi spune strangulat de emo’tie că Fener e campioană şi nu nimereşte intersecţia, ratează şi hotelul. Ia banii absent, cu urechea tot în radio.

IstanbulCea mai tare aventură am trăit-o cînd am vrut să fac o plimbare pe Bosfor. La Eminonu s-a apropiat din mulţime un individ care m-a invitat într-un microbuz Mercedes, relativ nou, cu cîţiva turişti. Ne-a spus că vom fi duşi repede la un ponton unde vom lua un vas pentru “Bosphorus Tour”. Dupa 20 de minute, autobuzul s-a umplut şi am fost duşi 500 de metri mai sus, printr-un loc asemănător cu un cimitir de maşini. Am urcat pe un hîrb care demult trebuia scos din uz. Tablă ruginită, acoperită vag cu vopsea, de pe la începutul secolului XX…În jur figuri de contrabandişti, de istanbulmarinari de apă dulce la pensie. Îţi inspirau tot felul de gînduri. Că ajungi hrană la peşti pe fundul mării. Că vei fi răpit de mafioţi pentru răscumpărare etc. Noroc că se întîrzie plecarea şi am timp să cobor. Sunt amator de la belle epoque, nostalgic, dar nici aşa!

2.

Şarmul indescriptibil al Istanbulului vine din amestecul irepetabil de lumi. Stilurile, epocile se întretaie la tot pasul. Epoca începuturilor, antichitatea grecească, lumea precreştină. Perioada creştină, cînd crucea şi Isus erau interzişi. Apoi, după Constantin cel Mare, şi apoi separarea de Roma, cînd devine capitala a Imperiului roman de răsărit. Bizanţul şi cruciadele. Apariţia turcilor şi cucerirea Constantinopolului de către sultanul Mehmet. Imperiul Otoman. Apoi secolul XlX, cu influenţele occidentale. Republica lui Ataturk, modernizarea, ca să nu zic occidentalizarea.

istanbul 3Nu trebuie să străbaţi kilometri pentru a aluneca în timp mii de ani… Întîlnirea se întîmplă într-o piaţă sau la un colţ de stradă. Autobuzele cu etaj, roşii, City Sight Tour, sunt londoneze, dar pe ele sunt pictaţi dansatori dervişi, moscheea albastră sau Bazarul. Pe malul Bosforului se văd zgîrie nori care nu sunt mai prejos de cei de ultima generație din Shanghai, Singapore, Hongkong, Taipei. Pe străzi vezi femei îmbrăcate tradiţional, dar şi în blugi, tricou, adidaşi, fără complexe. Pe străduţele din Taxim (cartierul cel mai european), bărbaţii joacă table, sug la narghilea şi ascultă la tranzistori/privesc la tv meciurile de fotbal (mare pasiune aici) între IstanbulGalatasaray-Fenerbahce. Afişele anunţă un festival internaţional de jazz la Topkapi (palatul sultanilor), pe o scenă montată în faţa Muzeului naţional de antichităţi ( plin cu sculpturi greceşti, scoase din mare). Iar festivalul are loc în timpul Ramadanului!!! E o realitate postmodernă.

Peste tot ţi se spune că “suntem europeni”. E o adevărată obsesie. Ghizii, recepţionerii în hotel, orice interlocutor te asigură de asta. Turcia (80 de milioane locuitori) doreşte să intre în UE, e deja membră NATO Istanbuldin 1952 , chiar dacă şoferii de taxi, chelnerii, recepţionerii (cu fff rare excepţii) nu vorbesc nicio o limbă străină. Mă mir, economia locală este susţinută de invazia de turişti. Nu înţeleg cum se înţeleg cu străinii…

istanbul 13.

O plimbare în insulele din Bosfor e mai curînd romantică. Totuşi am luat vaporaşul din alt motiv. În 1928, după ce a pierdut lupta pentru putere cu Stalin&Co, Troţki, cel pe care Lenin îl considera, în testamentul său politic, cel mai capabil dintre bolşevici, a fost alungat în Turcia. S-a instalat pentru doi ani în insula Prinkipo, lîngă Istanbul, azi refugiu luxos pentru multimilionarii locali. Eram pe urmele personajelor mele din “Dracul şi mumia”. În plus, în tinereţe am cochetat cu scrierile lui Troţki în care critica stalinismul.

IstanbulPe insulă, nimeni nu părea să ştie cine a fost acest rus. Memoria lui s-a pierdut. Am rătăcit pe aleile cu case frumoase, într-o şaretă trasă de un căluţ, mînată de un vizitiu amabil. Orice îl întrebi ridică din umeri. Oprim cînd şi cînd să întrebăm rarii trecători. Găsesc în cele din urmă adresa. Vila e în paragină. În curte dau de cîteva rude – adolescenţi în vacanţă – ai moştenitorilor vilei. Nici ei nu par să ştie ceva. Nici măcar n-au auzit de Troţki. Facem poze, privim peisajul. Apa, ţărmul, cerul de un albastru intens. Locul mi se pare paradisul pe pămînt. Dacă nu ar fi fost ros de morbul politicii, Troţki ar fi trebuit să rămînă, sa îşi scrie cărţile. Dar el visa “revoluţia mondială” şi conspira să îl răstoarne pe Stalin. Neaşteptat, întors la Bucureşt, am găsit o fotografie a vilei din insula Prinkipo în arhiva Poliţiei de Siguranţă. Strîngea informaţii despre Troţki, temîndu-se că ar putea cere azil în Romania. Fiind aproape de graniţa cu Rusia, de aici ar fi putut complota contra duşmanului său. Mai ales că mai fusese în Romania, ca gazetar, în august-septembrie 1913, în vremea războiului balcanic şi a negocierilor de pace. A şi lăsat o carte de impresii despre Bucureşti…

istanbul 54.

Romanul semnat de Agatha Christie este cel mai cunoscut. Şi alţi scriitori celebri s-au ocupat de acest tren fabulos, Graham Greene, Jan Fleming, Ray Bradbury… Dacă Orient Express a fost unul de lux, a fost şi unul al spionajului, intrigilor, asasinatelor şi întîmplărilor misterioase. Orient Expres făcea cursa Paris (din Gara de Est) – Istanbul (Gara Pera ) (vezi foto dreapta jos). Un detaliu pentru amatorii de istorie Pe acest loc, acum ocupat de gara Pera, au fost decapitați Brâncoveanu și copii lui.

IstanbulGloria trenului de lux Orient Express a fost în anii 30, chiar înainte de introducerea curselor regulate cu avioane de pasageri şi apariţia reţelei de autostrăzi. Călătoreau cu el capete încororate, premieri, aristocraţi, miniştri, bancheri, oameni de afaceri, diplomaţi, gazetari şi scriitori celebri. Asta mai ales după ce compania “Wagon Lits” a pus vagoane de dormit şi se călatorea confortabil. Era un tren luxos, cu mobiler ca în cele mai exclusive hoteluri, cu o bucătărie pretenţioasă, de 5 stele. Evident, biletele costau extrem de scump. Era ca Almanahul Gotha. Dacă nu erai pe lista de pasageri, nu contai în Europa.

istanbulPornesc pe urmele trenului, mă învîrt prin ce a mai rămas din atmosfera de atunci. Ce călători romăni a avut? În 1919 regina Maria merge la Paris, să şarmeze lumea în timpul tratativelor de la Versailles. Pe Titulescu îl găseai mereu pe drum, fireşte în Orient Express, unde îşi avea vagonul său. Enescu îl folosea cînd pleca/venea din turneu. Maria Tănase şi Grigoraş Dinicu au plecat să cînte la NY şi Paris cu Orient Expres-ul. Regele Carol al ll-lea a părăsit Romania, septembrie 1940, tot cu Orient Expesul….Azi gara e cam părăsita, Orient Express nu mai există. O cafenea pe peron le aminteşte nostalgicilor ca mine, de trecut. Nu sunt singurul. Destui fac fotografii, se aşază la mesele unde au stat Hemingway, Kim Philby etc.Privesc atent afişele, fotografiile agăţate pe pereţi, toate amintind anii de glorie ai Orient Express-ului.

istanbul 6Am avut curiozitatea să vizitez de mai mult ori și Pera Palace Hotel. În primul an cînd am încercat să-l văd. Eram adus aici de o poveste cu Maria Tănase care a fost la Istanbul in primavara 1940 si s-a întîlnit aici cu De Chastelain, spion englez. Dar hotelul la acea dată era închis, se renova. Am reușit din a doua incercare. Hotelul era cam gol,Istanbul

Harem e un cuvînt misterios care a dat destule insomnii europenilor. Poligamia musulmanilor, plus aspectul de loc interzis, populat de multe femei splendide, toate apariținînd sultanului, au creat această faimă. De erotism fervent și prohibit, loc unde poftele îți sunt satisfacute de curtezane extraordinar de Istanbulpricepute, dispuse să îți satisfacă cele mai fanteziste plăceri. Erau niște sclave ale iubirii!

Azi mergind la Istanbul la doar o oră cu avionul de București, misterul rămîne întreg, nu s-a destrămat în timp. …La Topkapi, cînd vizitezi clădirea care a găzduit Haremul sute de ani, poate că ești puțin dezamăgit. Niște ziduri banale. Nu prea înțelegi ce este atît de excitant, enigmatic și ce anume a făcut legenda locului. Ai nevoie de imaginație să vezi cu ochii minții cele 2-300 de femei minunate pierzînd vremea. Mai mult dezbrăcate, stînd la baia de aburi, în conversații nesfîrșite și istanbul  4intrigi de palat. Îngrijindu-și continuu silueta, părul, fața, îmbrăcamintea rafinată. În jurul lor păzeau vigilenții eunuci, bărbați castrati, care aveau grijă de…averea și onoarea sultanului. Cel mai mare noroc al locatarelor era să fie plăcute, alese de sultan. Mai mult, să îi facă un copil, zi în care statutul lor se schimba radical. Dacă se întîmpla copilul să fie băiat, primul născut, deci moștenitor la tron, atunci fericita se bucura de toate favorurile imperiale.

IstanbulLumea Haremului a rămas interzisa europenilor pînă tîrziu, Vizitatorii, chiar de cel înalt rang la Curtea Sultanului, nu au avut voie să se apropie. Primul european cara a vizitat Haremul a fost o femeie, soția ambasadorului britanic, lady Mary Worthley Montagu. Ea a lăsat o descriere amănunțită a tot ce a văzut. Haremul și lumea Orientului au fost nu doar o modă care a fascinat Europa romantică. Muribundul Imperiu Otoman a început să decadă în secouil XlX-a. Ne-a fost dezvăluit în imagini de Delacroix, Ingres, Gericault…Renoir, Matisse. Ei au pictat, mai mult din imaginație femeie musulmane, misterioase, acoperite de văluri din Harem, populate de “odalisce” pline de senzualitate. Moda s-a dus, dar enigma e departe de a fi dezlegată. Fascinația rămîne…

Foto Ingres, “L’Odalisque a l’esclave”, ulei pe pînză, 1838, detaliu
Ilustratia, fotografiile autorului.

STELIAN TĂNASE

DESKREPORT

Alătură-te discuției 1 opinie publicată până acum

  • Stoita Doina Liliana spune:

    Ce bine e să „călătorești ” cu Stelian Tănase! Mulțumesc, mulțumesc! (Inca lucrez la următoarea mea carte si oscilez între două titluri: „Nu mai plec în Corsica” si „Dacă aș fi fost Frida Kahlo, m-ar fi iubit Troțki?” Iată deci, plimbarea în Turcia nu e deloc întâmplătoare…)
    Stimă și admirație, domnule Stelian Tănase!
    Doina Magheți

Spune-ți opinia, fă-te auzit!