ISTORIA CA O GRĂMADĂ DE GUNOAIE

By 30 decembrie 2018Graffiti

tanase 37Simbata „Actorul și sălbaticii”la DIOGI 24. Il vad, partial – am o ciudata indispoziție. Personajele și povestea trimit la Constantin Tănase. Numai că scenaristul Titus Popovici (n 16 mai 1930 ) a schimbat complet datele istoriei. Pentru a restabili adevărul în acest caz – filmul „Actorul și sălbaticii” – să spunem că Tănase a avut probleme cu comuniștii, nu cu regele Carol, legionarii sau politicienii anilor 30. Sfirșitul lui Tănase a venit în vara 1945. În acel an la 6 martie s-a instalat intr-o țară ocupată guvernul dr.Petru Groza controlat de comuniști. Tănase a murit cîteva luni mai tirziu. S-a spus că l-au omorît sovieticii pentru niște cuplete de genul – De la Nisa pin-la Don/ Davai ceas, davai palton!/. Tănase apărea cu o mulțime de ceasuri pe scenă stîrnind aplauze instantaneu. Teatrul lui a fost inchis, cupletele cu pricina cenzurate, etc. Bref, Tănase a avut dificultăți în 1944/5, nu în anii 1938-40.toma caragiu 1

Filmul nu infățișează aceste lucruri. Ce au făcut scenaristul&regizorul in acest film a fost să plaseze actiunea la sfirșitul anilor 30. Au amestecat politica, istoria și teatrul de revistă, mințind că Tănase avea de luptat cu cenzura și violența politică de la sfirșitul anilor 30. În film de ex. legionarii il urmăresc pe Tănase pentru că pregătea un spectacol in care urma să ii critice. Skepsisul poveștii fiind premiera sus-zisului spectacol. Hitler apare și el, vezi monologul final. Nimic despre Davai ceas, davai palton! Apar în film și Nae Ionescu sub numele Guță Popescu și regele Carol și Nicu Kanner libretistul lui Tănase etc. Scenarisul se plaseaza astfel pe teren istoric și mai puțin pe cel al actului artistic propriu zis. Nu am nici cea mai mică simpatie pentru legionari, dar adevărul este că nu l-au omorît ei pe Tănase. Punct. I-au omorît în schimb pe Iorga, Madgeanu, etc. Criminalitatea lor nu trebuie demonstrată, e un fapt istoric. De unde, inspirația lui Titus Popovici, în acest scenariu. „Actorul și sălbaticii „este un film care falsifică istoria cu bună știință. Titus Popovici nu era un om neinformat, avea pasiunea istoriei dar avea și cinismul și oportunismul necesar ca să se joace „de-a trecutul”. Lumea căsca gura la jocul magistral al lui Caragiu fără să observe că era intoxicată. Propaganda oficială practicată prin Scînteia, radio, si TVR nu erau nici pe departe atît de eficiente cum era un asemenea film bazat pe toma caragiupopularitatea actorilor și care umpleau sălile. Aceeași tehnică de intoxicare o vedem folosită într-un serial cum e „Lumini si umbre”, de asemenea reluat. Și aici e vorba tot de propagandă comunistă. De data asta directă. Ni se povestesc cu clișee proletcutiste istorii despre comuniști ilegaliști absolut neverosimile. E vorba despre Siguranță, eroismul proletariatului exploatat, despre dușmanii de clasă- burghezi venali etc. Apar și uteciști care ne trimit la Nicolae și Elena Ceaușescu în sfînta lor tinerețe revoluționară. Am studiat în cartea mea „Clienții lu Tanti Varvara ” subterana Comintern din România interbelică bazat pe mii de pagini de arhive. Comuniștii au fost niște gangsteri politici finanțați da Moscova. Erau fff puțini și cum scoteau capul Siguranța îi aresta. De altfel, cei mai mulți erau titus popoviciinformatorii ei. Personajele eroice din serial au fost in realitate pegra societății românești. Autorul scenariului – același Titus Popovici, nelipsit, cum vedem. Producea scenarii pentru filme de propagandă ambalate ca filme artistice. Efectul lor era extrem de toxic pentru că legitimau regimul, ficțiunile treceau drept adevăr istoric, nu ca operă de ficțiune. Falsificarea istoriei nu a încetat nici după 1989. E practicată la scară mare profitîndu-se de ignoranța cititorului și a telespectatorului obișnuit. El este manipulat grosolan azi ca și ieri fie prin asemenea filme vechi, prin cărți rămase în rafturile bibliotecilor sau scrise după 90. Dar mai ales prin producțíi de așa-zis „documentare istorice” care vorbesc despre o istorie fictivă. Ni se livreaza mituri de ex. ca acelea despre Ceaușescu. Este tot propagandă și manipulare și tot cu caracter toxic, în ciuda democrației necenzurabile instalată între timp. Sub pretextul libertații de expresie sunt deversate minciuni și noxe de tot soiul in spațiul public. Publicul reacționează prost sau nu reacționează deloc la aceste falsificări ale istoriei fiind lipsit adesea de educația și informația necesară. Este exact ce trebuie să faca o televiziune publică – să ofere informație și educație, în plus să ofere mai ales istoria așa cum a fost. Cînd există mai multe versiuni, controversele dintre cercetători și autori de opinie contrară sunt f folositoare. Să recunoaștem că există incă multa zgură, multe confuzii și că trecutul încă nu a trecut.
STELIAN TĂNASE
DESKREPORT

Alătură-te discuției 2 opinii publicate

  • Ion spune:

    Atunci este necesară producerea unui alt film cu același nume „actorul si salbatici” dar in care sa fie reflectat adevărul istoric!

  • Gelu Neveselu spune:

    Sunt pe deplin de acord cu ceea ce ati semnalat, Maestre.
    Dar, in ceea ce ma priveste, prefer sa retin doar acele elemente din film care pot fi valorificate pozitiv, de vreme ce componenta istorica are, dupa parerea mea, o semnificatie mai degraba contextuala si deci secundara (pana la urma si Eminescu a mai „fentat” pe ici-pe colo istoria, pe care cred ca o cunostea destul de bine). Inca din titlu se subliniaza dihotomia arta versus barbarie (alaturarea termenilor este de natura a sugera un contrast, un conflict, o separare radicala, intre forta inalta a spiritului, si forta oarba, brutala, distructiva a urii si ignorantei). Naratiunea vine si ea in sustinerea acestei idei. Conturarea personajului principal (facand abstractie de trimiterile la Constantin Tanase) are in vedere accederea individului la un nivel spiritual superior, nefiind totusi „dezbracat” de inevitabilele neajunsuri ale naturii umane. Acesta este inteligent, activ, curajos, imprevizibil, sensibil, altuist, da dovada de spirit de sacrificiu, este tolerant cu micile defecte si vicii umane (ale celor din jur sau chiar ale sale). Nutreste convingerea ca umorul, ironia, rasul inofensiv si nu pornirea oarba a furiei violente, distructive, poate fi panaceul pentru majoritatea relelor individuale si colective din lumea in care traieste. Prefer sa cred ca mesajul de final, interpretat dincolo de aspectul sau ideologic/ideologizant face apel tocmai la potentialul curativ al artei, la impactul binefacator al simbiozelor sufletesti pe un palier moral superior, prin deschiderea orizonturilor spirituale si asumarea statutului imperfect de oameni, in detrimentul ingustarii orizontului spiritual prin recurgerea la ura si dorinta irationala da a anihila imperfectiunea si, implicit, pe cei care o poseda. (In punctul asta imi amintesc de Numele trandafirului, in care insasi ideea de ras face obiectul unei aprige ostilitati din partea unor minti ratacite si din a carei neintelegere si respingere decurg toate crimele si distrugerea finala. Imi pare a exista o oarecare similaritate intre mesaje.)

Leave a Reply to Gelu Neveselu Cancel Reply