În ziua de 12 noiembrie 1954, activitatea pe Insula Ellis – poarta de acces a Americii – se încheia în mod oficial după ce, pe aici, trecuseră peste 12 milioane de imigranți începând cu anul 1892. Se estimează ca circa 40% dintre americanii care trăiesc astăzi pe teritoriul SUA sunt descendenți ai imigranților care au trecut prin Insula Ellis.
Ce reprezintă, de fapt, Insula Ellis? Este o mică insulă de 11 hectare, situată în Golful New York, în New Jersey City, aproape de Statuia Libertății, al cărui nume se trage de la comerciantul Samuel Ellis, care a deținut acest teren în jurul anului 1770 .
După ce a fost cumpărată de Statul New York, insula a fost fortificată și a îndeplinit pentru mai bine de 80 de ani funcții militare fiind în administrația Departamentului de Război.
În anul 1892, președintele Benjamin Harrison deschide aici primul centru federal pentru imigranți (în fapt, un lagăr pentru imigranți) cu scopul de a controla fenomenul de imigrație care luase o amploare fără precedent – se estima că în ultimii 35 de ani, peste 8 milioane de persoane își părăsiseră țara de origine și navigau către New York în căutarea tărâmului făgăduinței.
Nu toți imigranții care soseau cu vaporul la New York trebuiau să treacă prin Insula Ellis. Cei care călătoreau la clasa I sau a-II-a treceau printr-un scurt control care se realiza chiar la bordul navei iar apoi erau debarcați în portul New York sau New Jersey, și mergeau direct către vamă. Pasagerii de la clasa a-III-a, însă, erau transportați către lagărul din Insula Ellis, și supuși unor controale medicale și juridice pentru a se vedea dacă sufereau de boli contagioase sau se află în situația de a nu se putea intreține și ar putea deveni o povară pentru guvern.
În general, o persoană admisă stătea pe insulă între două și cinci ore, dar mulți dintre ei trebuiau să își petreacă până la 24 de ore sau mai mult. Noii-sosiți primeau 29 de întrebări printre care și cele legate de nume, țara de origine, ocupație, dar mai ales suma de bani pe care o aveau asupra lor, care trebuia sa fie cuprinsă între 18 și 25 de dolari pentru a primi acceptul. Cei care aveau diferite probleme de sănătate sau legale intrau într-un proces și mai riguros de control. Cazarea se făcea în dormitoare comune, foarte mari și cu paturi supra-etajate. Sala de mese, și ea enormă, avea o capacitate de 1000 de persoane. Cei cu probleme de sănătate mai grave erau trimiși în zona de spital. Peste 3000 de persoane au murit în timpul internării în spitalul din Insula Ellis. De-a lungul timpului, circa 2% dintre imigranți – respectiv cei care aveau boli contagioase sau antecedente penale – le-a fost refuzată intrarea pe pământ american și au fost trimiși către țările lor de origine. Din aceste motive, Insula Ellis era cunoscută și sub numele de „Insula Lacrimilor” sau „Insula Inimilor Frânte”.
Punctul culminant al fenomenului de imigrație a fost între 1802 și 1924 perioadă în care centrul a fost extins foarte mult și au fost construite noi clădiri pentru a se putea gestiona afluxul masiv de imigranți. Cel mai aglomerat an de funcționare a fost 1907 – peste 1 milion de persoane au fost „procesate” în Insula Ellis.
Odată cu intrarea SUA în primul Război Mondial, fenomenul de imigrație a scăzut iar lagărul a fost folosit ca centru de detenție. După Război, Congresul a adoptat noi legi care au redus drastic numărul de permise acordate noilor-veniți, dând în același timp posibilitatea imigranților să își procure permise de la consulatele SUA din străinătate. După anul 1924, lagărul a avut alte funcțiuni precum centru de detenție, centru de deportare pentru imigranții ilegali, spital pentru soldații răniți în timpul celui de-al doilea Război Mondial și mai apoi, centru de formare pentru Paza de Coastă. În 12 noiembrie 1954, ultimul deținut – un marinar și comerciant norvegian – a fost eliberat, iar Insula Ellis a fost închisă în mod oficial.
Începând cu anul 1984, Insula Ellis a trecut printr-un proces de renovare care a costat peste 160 milioane dolari – acesta fiind cel mai mare proiect de restaurare a unui obiectiv de importanță istorică din istoria Statelor Unite. În septembrie 1990, Muzeul Imigrației din Insula Ellis a fost deschis pentru public fiind astăzi vizitat de aproape 2 milioane de oameni în fiecare an.
DACIANA PANAIT