MAFIA LUI BĂSESCU ÎI DERANJEAZĂ PE EUROPENI de ȘTEFAN POPESCU

By 13 septembrie 2012Zona Libera

“Această instabilitate pe care o putem vedea acum din exterior, schimbarea a trei premieri în şase luni, deloc suprinzător se reflectă şi în capacitatea dvs. de a performa în UE, şi mă refer aici în special la capacitate de absorbţie a fondurilor europene”.

“Ţara dvs este ultima dintre statele membre UE la capitolul absorbţia fondurilor europene. Acesta este un mesaj negativ. Din cauza agitaţiei politie, ţara este paralizată şi nu îşi poate rezolva problemele”.

Acestea sunt cuvintele preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, spuse răspicat lui Băsescu la conferinţa de presă comună de la Palatul Cotroceni. Ele reflectă o schimbare de poziţie la nivel european. Raportul de forţe s-a schimbat iar T. Băsescu o ştie. Şifonat de cele opt milioane şi jumătate de prezenţe la referendum, strâns cu uşa de afacerea zborului de la Riyad, cu sondaje complet defavorabile în perspectiva alegerilor din decembrie, T. Băsescu nu a mai avut aplombul de altădată. Departe sunt momentele cand T. Băsescu îi reproşa premierului francez Jean-Pierre Raffarin că “a venit să-şi ia tainul” sau guvernului francez că “nu avem lecţii de primit” sau ambasadorului suedez că “e geambaş de avioane” (Exprimare de bişniţar şi nu de preşedinte!)

Las la o parte situaţia lui Traian Băsescu deoarece vreau să comentez criticile exprimate de doamna preşedinte al Lituaniei. “Am dorit să construim în România o fabrică care ar fi trebuit să producă centrale eoliene. Investiţia s-ar fi ridicat la 1 miliard de euro. Ni s-a cerut “şpagă”. Acum o facem în Albania…”

“În Africa şpaga este undeva între 10 şi 18 %, în România ni se cere peste 25 %”.

Iată o parte din răspunsul pentru care de 8 ani de zile România nu mai atrage investitori străini. Dar în afară de şpăgile prea mari, aceştia sunt împiedicaţi să vină în România şi de unele măsuri şi atitudini adoptate în mod deliberat atât la nivelul administraţiei centrale şi locale (în timpul guvernării Boc-Ungureanu). Mă întreb de ce în Albania un investitor care are un plan serios de dezvoltare primeşte terenul pentru 1 euro iar în România acest lucru (sau o măsură similară) nu se poate ?

La fel se întâmplă şi cu fondurile europene, NEFOLOSITE IN MOD DELIBERAT de fosta guvernare PDL. Pentru aceasta s-a găsit şi o explicaţie complet stupidă : “lipsa capacităţii de absorţie”.

De ce această situaţie care a împiedicat România să cunoască o soartă similară cu a Poloniei – ţară care a evitat criza ?

Judecătorii antimafie pe care i-am întâlnit atunci când eram corespondentul Radio France Internationale în Italia îmi spuneau tot timpul un lucru care se verifică şi în România : în narco-state şi în statele mafiote există o regulă de fier – limitarea investiţiilor la un nivel la care să nu producă o bunăstare generalizată şi o dezvoltare pe orizontală a economiei, întăreşte autoritatea grupului care deţine puterea. Prin urmare, în România avem de-a face cu o subdezvoltare organizată, cu scopul de a menţine supremaţia economico-politică a unui grup de interese de tip mafiot (adică bazat pe reguli, pe o ierarhie strictă şi pe o distribuţie precisă a sarcinilor).

Acest grup de interese întruchipat de Traian Băsescu s-a insinuat timp de 8 ani, prin instituţii şi companii parazitare (companii susţinute artificial prin contracte cu statul) în viaţa economică de toate zilele. Această mafie a marginalizat întreprinzătorii oneşti, creatori de plusvaloare. Acest sistem ne afectează pe noi toţi.

 

 

Alătură-te discuției 4 opinii publicate

  • Liana Stan spune:

    Comentariu (*)In sfarsit si-au dat seama cine este Basescu.

  • Anton Stanciu spune:

    Comentariu (*): Stiu ca nu va apare acest comentariu. Este alegerea Dvs.
    Cat de limitati in perceptie trebiue sa fim ca sa nu intelegem ca discursul d-nei fost comisar european nu a fost dinainte stabilit. Un exemplu: absortia fondurilor. ” .. trei guverne … „. Parca anul viitor se incheie finantarea. Eventualele contracte cu finantare europenana trebuieau incheiate de vreo doi ani. Ce raspundere are cel de-al treilea guvern – Ponta ????

  • Carmen Cocora spune:

    Comentariu (*)
    Ieri Europa i-a luat piuitul lui Basescu……ieri Basescu a primit lovitura de gratie si de data acesta nu i-am mai dat-o noi,…. a venit mai tare ca BLITZKRIEG-ul suspendarii majoritatii. Doamna era de fier……putea sa-i zica toate acestea privindu-l rece in ochi. A fost GATA……a fost de-a dreptul CONCEDIAT ! El nu va indrazni sa explice asa cum o face deobicei in stilul lui….fiindca totul este de netagaduit si spus cu majuscule. O femeie a fost mai „barbata” decat toti politicienii romani la un loc ……

Leave a Reply to Liana Stan Cancel Reply