antonescu 12„1940, 6 septembrie, dimineața. Mihai depune jurămîntul după un text scris de generalul Antonescu.

“ Jur credinţă naţiunii române

Jur sa păzesc cu sfinţenie legile statului.

Jur sa pazesc si să apăr cu sfinţenie fiinţa statului şi integritatea teritoriului Romăniei

Aşa să îmi ajute Dumnezeu

Mihai. “

De faţă sunt patriarhul Nicodim, preşedintele Curții de casaţie şi generalul Ion Antonescu. După rostirea jurămîntului, toţi ies în balconul palatului pentru a saluta mulţimea strînsă în piaţă. Au trecut zece ani de cînd Mihai a fost înlăturat de la tron de propriul său tată. Mihai depunea pentru a doua oară jurămîntul ca rege. Încă nu a implinit 19 ani. Regele Carol al doilea guvernase, nu se rezumase să domnească. Acum Antonescu voia el însuşi să conducă. Mihai va juca pînă în 1944, un rol secundar. Regele Carol a cedat în septembrie 1940 multe din atributele sale lui Antonescu. Un decret, semnat de regele Mihai chiar în ziua depunerii juramîntului, 6 septembrie, întăreşte aceste puteri. Antonescu spune despre Mihai ” este numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului.”

horia sima  2Tînărul rege nu este familiarizat cu politica. Regele Carol al ll-ea l-a ţinut de o parte. Antonescu face la fel. Mihai înţelege că rolul său este secundar, mai curind unul de protocol. pentru a menţine un anumit echilibru, o continuitate. Este mai ales o soluţie de rezervă în caz că războiul se va termina prost pentru România. Regele Mihai trăieşte sentimente contradictorii. Pe de o parte plecarea tatălui său, ex-regele Carol, pe de alta întoarcerea în ţară a mamei sale, Elena. Generalul a invitat-o la Bucureşti să se alăture fiului ei. Întoarcerea este pregătită cu fast. Membrii Guvernului în frunte cu Antonescu o întîmpină pe peronul garii. Regina şi tînărul rege traversează oraşul în mijlocul mulţimilor entuziaste. După sosirea mamei sale, Mihai stă mai mult la Sinaia, departe de capitala unde se întîmplă lucruri care îi displac profund.

La 3 noiembrie România a aderat la Pactul Tripartit. “Ori triumfăm cu Axa, ori cădem cu ea” a declarat generalul Antonescu într-o şedinţă de Guvern. România a devenit aliatul Germaniei, o Germanie supraînarmată care se pregătea să atace URSS. În schimbul garantării graniţelor, Antonescu a acceptat trupe germane pe teritoriul României şi subordonarea economiei intereselor celui de al treilea Reich. La 10 octombrie coloanele de motorizate germane îşi făcusera deja apariţia în România într-o “misiune de instruire şi înzestrare”. De fapt aceste trupe asigurau căile de comunicaţii şi ocupau zonele petrolifere de pe Valea Prahovei de maxim interes pentru Germania. Dupa numai şase săptămîni, la 23 noiembrie, Antonescu s-a întîlnit u prima dată cu Hitler şi a semnat Pactul Tripartit.

Horia SimaÎn noaptea de nouă spre zece noiembrie a avut loc un cutremur de pămînt devastator. Regele Mihai se afla la Săvîrşin cu mama sa. În zilele care au urmat a vizitat locurile afectate de dezastru. A urmărit operațiunile de salvare. Pretutindeni a fost înconjurat cu afecțiune. Era un rege tînăr, la prima sa apariție publică după ridicarea pe tron.

Generalul şi-a asociat la putere oamenii lui Horia Sima și a decretat România ”stat național- legionar”. După pierderea unei treimi din teritoriu și populatie, dupa plecarea regelui Carol, țara era în haos atît în economie cît și în administratie. “Comisiile de românizare” înființate pentru a prelua proprietățile evreiești au declanșat un jaf. Aura cu care au venit la putere legionarii, victimele predilecte ale lui fostului rege Carol, s-a năruit în cîteva săptămîni. Violentele au fost fără precedent. Într-o noapte un escadron al mortii a pătruns în inchisoarea Jilava unde erau depuși foști demnitari carliști și au ucis 64 dintre ei. Printre ei Gh. Argeșeanu, expriministru, Gabriel Marinescu, fost prefect al Capitalei, exministru, Mihai Moruzov fostul sef al serviciilor secrete. Fostul ministru al educaţiei, Petre Andrei s-a sinucis în timpul unei percheziţii a poliţiei legionare. Istoricul Nicolae Iorga a fost ridicat din casa sa de la Sinaia de un grup de legionari și asasinat în pădurea Strejnicu. Profesorul de legionari Stefan Iacobutaeconomie Virgil Madgearu, fruntaș la Partidului Național Țărănesc, fost ministru, a avut aceeaşi soartă. A fost împuşcat cu 12 gloanţe în pădurea Snagov. Trei zile mai tîrziu pe străzile capitalei au defilat coloane cu legionari în frunte cu Horia Sima. Legiunea a organizat o ceremonie de reînhumare a rămăşiţelor pămînteşti ale lui Corneliu Zelea Codreanu şi a altor 13 legionari, ucisi în 1938 la Tîncăbești. Zeci de mii de locuitori urmăresc marșul. Alianta dintre general și legionari părea de nezdruncinat. De fapt disputa pentru putere începuse.”

Fragment din volumul DINASTIA de Stelian Tanase si Elena Vijulie, aparut la editura RAO.

*** Gasiti „NOCTURNA CU VAMPIR OPUS 1 ” on-line – elefant.to, raobooks.com, librariarao@rao.ro sau eMAG.ro, diverta.ro librarieonline.ro, librarie.net.

De asemenea in lanturile de librarii Humanitas, ale Centrului de librarii Bucuresti, Infomedia, Librex, Alexandria, Diverta, si in benzinariile OMV.

 

 

Spune-ți opinia, fă-te auzit!